Lucian Bute (30 de ani), campion mondial IBF la categoria supermijlocie, a semnat ieri, în Las Vegas, un contract cu televiziunea americană Showtime, pentru următoarele trei meciuri pe care le va disputa pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.
Visul lui Lucian Bute, acela de a încheia un contract puternic în Statele Unite, patria boxului, s-a împlinit ieri, în Las Vegas, capitala cazinourilor americane. În prezenţa lui Ken Hershman, managerul general al postului de televiziune Showtime, Lucian Bute a semnat un contract extrem de avantajos.
O luptă ar putea avea loc la Bucureşti
Surse din apropierea pugilistului susţin că românul va primi, pentru trei meciuri, o sumă fabuloasă, de aproape 6 milioane de euro. “Lucian a plecat în America pentru a semna acest contract. Nu vă pot confirma suma, e confidenţială. Pot spune doar că este posibil ca unul dintre meciuri să se dispute la Bucureşti. Săptămâna viitoare vom organiza o conferinţă de presă în Capitală, unde vom prezenta detaliile acestui contract”, a precizat Rudel Obreja, preşedintele Federaţiei Române de Box, pentru Libertatea.