Pe lângă faptul că în aceste centre de sport are la dispoziție săli dotate cu aparatură modernă pentru antrenament fizic, săli de cycling și tae-bo, saune și piscine interioare, deschise de la 6 dimineața la orele 11 noaptea, Camelia este mai mult decât încântată de ideea de a se relaxa în jacuzzi în aer liber. Astfel, deși afară erau -3 grade Celsius, medaliata cu aur la Jocurile Olimpice de la Atena din 2004, a stat zeci de minute în costum de baie, fără a fi deranjată de temperatura scăzută. "Este o senzație minunată. Pentru că apa este foarte caldă, nu simți frigul de afară. Combinația dintre jeturile de apă caldă și răcoarea iernii este excelentă și dă un tonus minunat pielii", a explicat Camelia Potec. Marea noastră campioană a primit în aceste zile a primit un premiu pentru longevitatea sa în sportul olimpic iar luni seară a fost omagiată pentru întreaga sa activitate sportivă în cadrul evenimentului "Gala Celebrităților", organizat de Mihaela Șerban și Fundația Mihai Eminescu.