Campionatul Mondial de hochei pe gheață, Grupa Mondială. Suedia, noua campioană mondiaă | FOTO & VIDEO

Comentează
Arhiva foto

Campionatul Mondial de hochei pe gheață, Grupa Mondială. TVR HD transmite competiția din Franța și Germania. Programul meciurilor.ACTUALIZARE 09.30. Suedia, noua campioană mondială, după ce a învins Canada în finală. Suedia este noua campioană a lumii la hochei pe gheață, după ce a învins cu scorul de 2-1 la loviturile de departajare selecționata Canadei, deținătoarea trofeului, în finala desfășurată duminică în orașul german Koln.

La finalul timpului regulamentar și al prelungirilor, scorul a fost egal. Suedezii au deschis scorul în repriza secundă, prin Victor Hedman, însă canadienii au reușit să restabilească egalitatea în cel de-al treilea sfert, prin Ryan O'Reilly, în situație de "power play" (superioritate numerică).Hocheiștii scandinavi au cucerit, cu această ocazie, al zecea titlu mondial din istoria lor, ultimul dintre ele fiind obținut în 2013. Canada a ratat, în schimb, șansa de a deveni campioană mondială pentru al treilea an consecutiv și pentru a 27-a oară în istoria sa.Suedia, una dintre marile națiuni ale hocheiului, care își "exportă" sistematic talentele in Liga profesionistă nord-americană, a mizat în această finală pe 19 jucători care activează în NHL, din cei 22 pe care i-a avut în lot, printre aceștia figurând tânărul star William Nylander (21 ani), jucătorul echipei Toronto Maple Leafs, și experimentatul portar Henrik Lundqvist, în vârstă de 35 ani, de la formația New York Rangers.În meciul pentru locul al treilea, desfășurat tot la Koln, Rusia a dispus cu 5-3 de Finlanda.//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////ACTUALIZARE 21 mai: Marea finală va avea loc, duminică, de la ora 21.45. Canada și Suedia se vor întâlni în ultimul act, după ce, în semifinale, au trecut de Rusia, respectiv de Finlanda. Aceste două ultime echipe vor disputa finala mică duminică, de la ora 17.15.ACTUALIZARE 20 mai: În prima semifinală, Canada a trecut dramatic de Rusia cu 4-2. După două reprize, Rusia conducea cu 2-0, dar Canada a revenit spectaculos în repriza a treia şi a marcat nu mai puţin de patru goluri, fără să primească vreunul!În cel de-al doilea meci din penultimul act al competiţiei, Suedia a trecut fără prea mari emoţii de Finlanda, scor 4-1.Finala competiţiei, Canada - Suedia, va avea loc, duminică, 21 mai, de la ora 21.45. Finala mică, Rusia - Finlanda, este programată tot duminică, dar de la ora 17.15.Semifinale:Finlanda - Suedia 1-4 VIDEORusia - Canada 2-4VIDEO

ACTUALIZARE 18 mai. Sferturi de finală:
17. 15 SUA - Finlanda 0-2 VIDEO
17.15 Rusia - Cehia 3-0 VIDEO
21.15 Suedia - Elveția 3-1 VIDEO
21.15 Canada - Germania 2-1 VIDEOACTUALIZARE 16 mai. Ziua a zecea la Campionatul Mondial de hochei pe gheață, Grupa Mondială. Ultima etapă a fazei grupelor.



Primele patru clasate din fiecare grupă se califică în sferturi. Se joacă încrucișat, 1-4, 2-3, 3-2 și 4-1. Italia și Slovenia au retrogradat, se știu promovatele: Austria și Coreea de Sud.

La Koln, Germania luptă cu Letonia într-un meci decisiv de calificare în ”sferturi”. Războiul Rusia - SUA decide ocupanta primul loc din Grupa A. În cealaltă serie se dispută doar meciuri de clasament.

Grupa A13.15 Suedia - Slovacia 4-2

17.15 Rusia - SUA 3-5 VIDEO

21.15 Germania - Letonia 4-3 (lov. de dep.) VIDEOClasament:1. SUA 18p (31-14), 2. Rusia 17p (35-10), 3. Suedia 16p (29-13), 4. Germania 11p (20-23), 5. Letonia 10p (14-18),6. Danemarca 7p (13-22), 7. Slovacia 4p (12-28), 8. Italia 1p (6-32).Grupa B13.15 Belarus - Norvegia 4-3

17.15 Cehia - Elveția 1-3 VIDEO21.15 Canada - Finlanda 5-2 VIDEO (TVR HD)Clasament:1. Canada 19p (32-10), 2. Elveția 15p (22-14), 3. Cehia 13p (23-14), 4. Finlanda 11p (20-22), 5. Franța 10p (23-19), 6. Norvegia 8p (13-19), 7. Belarus 7p (15-27), 8. Slovenia 1p (13-36).ACTUALIZARE 15 mai. Ziua a noua la la Campionatul Mondial de hochei pe gheață, Grupa Mondială.Grupa A 17.15 Danemarca - Italia 2-0


21.15 Rusia - Letonia 5-0 VIDEOClasament:1. Rusia 17p (32-5), 2. SUA 15p (26-11), 3. Suedia 13p (25-11), 4. Letonia 9p (11-14), 5. Germania 9p (16-20), 6. Danemarca 7p (13-22), 7. Slovacia 4p (10-24), 8. Italia 1p (6-32).Grupa B 17.15 Canada - Norvegia 5-0

21.15 Franța - Slovenia 4-1 VIDEOClasament:1. Canada 16p (27-8), 2. Cehia 13p (22-11), 3. Elveția 12p (19-13), 4. Finlanda 11p (18-17), 5. Franța 10p (23-19), 6. Norvegia 8p (10-15), 7. Belarus 4p (11-24), 8. Slovenia 1p (13-36).

Primele patru clasate din fiecare grupă se califică în sferturi. Se joacă încrucișat, 1-4, 2-3, 3-2 și 4-1.

ACTUALIZARE 14 mai. Ziua a opta la Campionatul Mondial de hochei pe gheață, Grupa Mondială.Deși mai au câte un meci de disputat, Italia și Slovenia, ultimele clasate din fiecare grupă, au retrogradat. În Grupa Mondială au promovat Austria și Coreea de Sud.Grupa A17.15 Slovacia - SUA 1-6 VIDEO21.15 Danemarca - Suedia 2-4 VIDEOClasament:1. SUA 15p (26-11), 2. Rusia 14p (27-5), 3. Suedia 13p (25-11), 4. Letonia 9p (11-9), 5. Germania 9p (16-20), 6. Danemarca 4p (11-22), 7. Slovacia 4p (10-24), 8. Italia 1p (6-30).Grupa B17.15 Franţa - Cehia 2-5 VIDEO 21.15 Elveţia - Finlanda 2-3 (prelungiri) VIDEOClasament:1. Canada 13p (22-8), 2. Cehia 13p (22-11), 3. Elveția 12p (19-13), 4. Finlanda 11p (18-17), 5. Norvegia 8p (10-10), 6. Franța 7p (19-18), 7. Belarus 4p (11-24), 8. Slovenia 1p (12-32).ACTUALIZARE 13 mai. Ziua a opta la Campionatul Mondial de hochei pe gheață, Grupa Mondială.Grupa A13.15 Letonia - SUA 3-5 VIDEO17.15 Rusia - Slovacia 6-0 VIDEO

21.15 Italia - Germania 1-4 VIDEOClasament:1. Rusia 14p (27-5), 2. SUA 12p (20-10), 3. Suedia 10p (21-9), 4. Letonia 9p (11-9), 5. Germania 9p (16-20), 6. Slovacia 4p (9-18), Danemarca 4p (9-18), 8. Italia 1p (6-30).Grupa B13.15 Norvegia - Finlanda 2-3 (prelungiri) VIDEO17.15 Slovenia - Belarus 2-5 VIDEO21.15 Canada - Elveția 2-3 (prelungiri) VIDEOClasament:1. Canada 13p (22-8), 2. Cehia 10p (17-9), 3. Elveția 11p (17-10), 4. Finlanda 9p (15-15), 5. Norvegia 8p (10-10), 6. Franța 7p (17-13), 7. Belarus 4p (11-24), 8. Slovenia 1p (12-32).ACTUALIZARE 12 mai. Ziua a șaptea la Campionatul Mondial de hochei pe gheață. Grupa Mondială.Grupa ASuedia - Italia 8-1

Germania - Danemarca 2-3 (prelungiri)
Clasament:1. Rusia 11p (21-5), 2. Suedia 10p (21-9), 3. SUA 9p (15-7), 4. Letonia 9p (8-4), 5. Germania 6p (12-19), 6. Slovacia 4p (9-11), 7. Danemarca 4p (9-18), 8. Italia 1p (5-26).Grupa BCehia - Slovenia 5-1

Franța - Belarus 4-3 (lov. de dep.)
Clasament: 1. Canada 12p (20-5), 2. Cehia 10p (17-9), 3. Elveția 9p (14-8), 4. Franța 7p (17-13), 5. Finlanda 7p (12-13), 6. Norvegia 7p (8-7), 7. Slovenia 1p (9-22), 8. Belarus 1p (6-22).ACTUALIZARE 11 mai. Ziua a șasea la Campionatul Mondial de hochei pe gheață. Grupa Mondială.Grupa A17.15 Rusia - Damenarca 3-0 VIDEO

21.15 Suedia - Letonia 2-0 VIDEOClasament:1. Rusia 11p (21-5), 2. SUA 9p (15-7), 3. Letonia 9p (8-4), 4. Suedia 7p (13-8), 5. Germania 5p (10-16), 6. Slovacia 4p (9-11), 7. Danemarca 2p (6-16), 8. Italia 1p (4-18).Grupa B17.15 Cehia - Norvegia 1-0 (prelungiri) VIDEO

21.15 Canada - Franța 3-2 VIDEOClasament: 1. Canada 12p (20-5), 2. Elveția 9p (14-8), 3. Finlanda 7p (12-13), 4. Cehia 7p (12-8), 5. Norvegia 7p (8-7), 6. Franța 5p (13-10), 7. Slovenia 1p (9-22), 8. Belarus 0p (3-18).ACTUALIZARE 10 mai. Ziua a cincea la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă, Grupa Mondială.Grupa A17.15 SUA - Italia 3-0 VIDEO21.15 Germania - Slovacia 3-2 (lov. de dep.) VIDEOClasament:1. SUA 9p (15-7), 2. Letonia 9p (8-2), 3. Rusia 8p (18-5), 4. Germania 5p (10-16), 5. Suedia 4p (11-8), 6. Slovacia 4p (9-11), 7. Danemarca 2p (6-13), 8. Italia 1p (4-18).Grupa B17.15 Elveția - Belarus 3-0 VIDEO21.15 Finlanda - Slovenia 5-2 VIDEOClasament: 1. Canada 9p (17-3), 2. Elveția 9p (14-8), 3. Finlanda 7p (12-13), 4. Norvegia 6p (8-6), 5. Franța 5p (11-7), 6. Cehia 5p (11-8), 7. Slovenia 1p (9-22), 8. Belarus 0p (3-18).ACTUALIZARE 9 mai. Ziua a cincea la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă, Grupa Mondială.Grupa A17.15 Italia - Letonia 1-2 VIDEO 21.15 Slovacia - Danemarca 3-4 (lov. de dep.) VIDEO Clasament:1. Letonia 9p (8-2), 2. Rusia 8p (18-5), 3. SUA 6p (12-7), 4. Suedia 4p (11-8), 5. Germania 3p (7-14), 6. Slovacia 3p (7-8), 7. Danemarca 2p (6-13), 8. Italia 1p (4-15).Grupa B17.15 Slovenia - Norvegia 1-5 VIDEO21.15 Elveţia - Franţa 3-4 (lov. de dep.) VIDEO 

Clasament: 1. Canada 9p (17-3), 2. Elveția 6p (11-8), 3. Norvegia 6p (8-6), 4. Franța 5p (11-7), 5. Cehia 5p (11-8), 6. Finlanda 4p (7-11),  7. Slovenia 1p (7-17), 8. Belarus 0p (3-15).ACTUALIZARE 8 mai. Ziua a patra la Campionatul Mondial de hochei pe gheață, Grupa Mondială.Grupa A17.15 Germania - Rusia 3-6

21.15 SUA - Suedia 4-3Clasament:1. Rusia 8p (18-5), 2. SUA 6p (12-7), 3. Letonia 6p (6-1), 4. Suedia 4p (11-8), 5. Germania 3p (7-14), 6. Slovacia 2p (4-4), 7. Italia 1p (3-13), 8. Danemarca 0p (2-10).Grupa B17.15 Belarus - Canada 0-6

21.15 Finlanda - Cehia 3-4 (lov. de dep.)
Clasament: 1. Canada 9p (17-3), 2. Elveția 5p (8-4), 3. Cehia 5p (11-8), 4. Finlanda 4p (7-11), 5. Franța 3p (7-4), 5. Norvegia 3p (3-5),  7. Slovenia 1p (6-12), 8. Belarus 0p (3-15).ACTUALIZARE 7 mai. Ziua a treia a competițieiProgramul meciurilor de aziGrupa A13.15 Italia - Rusia 1-10 VIDEO17.15 SUA - Danemarca 7-2 VIDEO21.15 Letonia - Slovacia 3-1

Clasament:1. Letonia 6p (6-1), 2. Rusia 5p (12-2), 3. Suedia 4p (8-4), 4. SUA 3p (8-4), 5. Germania 3p (4-8), 6. Slovacia 2p (4-4), 7. Italia 1p (3-13), 8. Danemarca 0p (2-10).Grupa B13.15 Slovenia - Canada 2-7 VIDEO17.15 Finlanda - Franța 1-5 VIDEO

21.15 Norvegia - Elveția 0-3

Clasament: 1. Canada 6p (11-3), 2. Elveția 5p (8-4), 3. Franța 3p (7-4). 4. Cehia 3p (7-5), 5. Norvegia 3p (3-5), 5. Finlanda 3p (4-7), 7. Slovenia 1p (6-12), 8. Belarus 0p (3-9).ACTUALIZARE 6 mai.Meci nebun între Elveția și Slovenia. Elveția a condus după prima repriză cu 4-0, dar Slovenia a revenit incredibil, reușind să egaleze la 4, după ce a marcat trei goluri în repriza a treia! Cum în repriza suplimentară nu s-a mai înscris, învingătoarea a fost decisă la loviturile de departajare. S-a impus Elveția cu 5-4, obținând punctul bonus.Și partida Slovacia - Italia a fost neașteptat de echilibrată. Italienii au egalat de două ori, așa că a fost nevoie de timpul suplimentar pentru ca Slovacia să se impună in extremis cu 3-2!

ACTUALIZARE 6 mai. Ziua a doua la Campionatul Mondial de hochei pe gheață, Grupa Mondială (Paris, Koln).Grupa A (Koln)13.15 Letonia - Danemarca 3-0 VIDEO 17.15 Slovacia - Italia 3-2 după prelungiri VIDEO21.15 Germania - Suedia 2-7

Clasament:1. Suedia 4p (1-2), 2. Letonia 3p (3-0), 3. Germania 3p (2-1), 4.  Slovacia 2p (3-2), 5. Rusia 2p (2-1), 6. Italia 1p (2-3), 7. SUA 0p (1-2), 8. Danemarca 0p (0-3).Grupa B (Paris)13.15 Elveția - Slovenia 5-4 (lov. de dep.)VIDEO17. 15 Belarus - Cehia 1-6 VIDEO21.15 Norvegia - Franța 3-2

Clasament: 1. Canada 3p (4-1), 2. Cehia 3p (7-5), 3-4. Finlanda 3p (3-2), Norvegia 3p (3-2), 5. Elveția 2p (5-4), 6. Slovenia 1p (4-5), 7. Franța op (2-3), 8. Belarus 0p (3-9).ACTUALIZARE 5 mai. Rezultatele primei zile (foto: www.iihf. com):Grupa A Suedia - Rusia 1-2 (lovituri de departajare)

SUA - Germania 1-2

Grupa B Finlanda - Belarus 3-2

Cehia - Canada 1-4

Din 5 mai, hocheiul de gheață de top, la nivel de Campionat Mondial, revine la TVR, după mai bine de un deceniu. Amatorii sportului cu crosă, puc şi patine au motive serioase să petreacă timp în faţa televizorului. Timp de mai bine de două săptămâni, TVR HD le oferă meciurile celor mai bune echipe ale planetei la Campionatul Mondial de Hochei pe Gheaţă.

În fiecare dintre cele două grupe, una la Paris (Franța), una la Koln (Germania), se află în competiţie câte opt echipe. Se joacă în sistem campionat, în fiecare grupă, în intervalul 5-16 mai. Primele patru calificate din fiecare grupă ajung în sferturile de finală, care se desfăşoară pe 18 mai, în cele două oraşe. Semifinalele şi finalele se joacă la Koln, pe 20 şi 21 mai.

Din grupa A fac parte Rusia, SUA, Suedia, Slovacia, Germania, Letonia, Danemarca şi Italia, meciurile jucându-se în Lanxess Arena din Koln, cel mai mare patinoar din europa, 18.500 locuri.Grupa B cuprinde Canada, Finlanda, Cehia, Elveţia, Belarus, Norvegia, Franţa şi Slovenia, echipele întâlnindu-se în AccorHotels Arena din Paris (fosta Paris-Bercy), cu 14.500 locuri.

Mascotele turneului sunt îndrăgitele personaje Asterix şi Obelix. Canada este câştigătoarea ultimelor 2 ediţii, anul trecut echipa frunzei de arţar reuşind să ia aurul chiar la Moscova, în fieful marii rivale.

28 de partide transmite TVR HD în direct de la Campionatul Mondial de Hochei pe Gheaţă, comentariul fiind asigurat de Emil Hossu-Longin şi Dragoş Bocanaciu. Este prima competiţie majoră de hochei transmisă de TVR după turneul olimpic de la Soci, din 2014.Citiți șiNaționala feminină de hochei gheață a SUA a cucerit al 8-lea titlu mondialRomânia a învins Spania și s-a calificat la Campionatul Mondial, Divizia I

NrGrupaDataOraFazaArenăMeci (televizare)
1A5 mai17:15PRELANXESS arena SUE  vs  RUS 1-2 (lov. de dep.)
2B5 mai17:15PREAccorHotels Arena FIN  vs  BLR 3-2
3A5 mai21:15PRELANXESS arenaSUA vs  GER 1-2
4B5 mai21:15PREAccorHotels ArenaCEH vs  CAN 1-4
5A6 mai13:15PRELANXESS arena LET  vs  DAN 3-0 
6B6 mai13:15PREAccorHotels ArenaELV vs  SLO 5-4 (lov. de dep.)
7A6 mai17:15PRELANXESS arena SVC  vs  ITA 3-2 (după prel.)
8B6 mai17:15PREAccorHotels Arena BLR  vs  CEH 1-6
9A6 mai21:15PRELANXESS arena GER  vs  SUE 2-7
10B6 mai21:15PREAccorHotels Arena NOR  vs  FRA3-2
11A7 mai13:15PRELANXESS arena ITA  vs  RUS 1-10
12B7 mai13:15PREAccorHotels Arena SLO  vs  CAN 2-7
13A7 mai17:15PRELANXESS arenaSUA vs  DAN 7-2
14B7 mai17:15PREAccorHotels Arena FIN  vs  FRA 1-5
15A7 mai21:15PRELANXESS arena LET  vs  SVC 3-1
16B7 mai21:15PREAccorHotels Arena NOR  vs  ELV 0-3
17A8 mai17:15PRELANXESS arena GER  vs  RUS 3-6
18B8 mai17:15PREAccorHotels Arena BLR  vs  CAN 0-6
19A8 mai21:15PRELANXESS arenaSUA vs  SUE 4-3
20B8 mai21:15PREAccorHotels Arena FIN  vs  CEH 3-4 (lov. de dep.)
21A9 mai17:15PRELANXESS arena ITA  vs  LET 1-2
22B9 mai17:15PREAccorHotels Arena SLO  vs  NOR 1-5
23A9 mai21:15PRELANXESS arena SVC  vs  DAN 3-4 (lov de dep)
24B9 mai21:15PREAccorHotels ArenaELV vs  FRA 3-4 (lov. de dep)
25A10 mai17:15PRELANXESS arenaSUA vs  ITA 3-0
26B10 mai17:15PREAccorHotels ArenaELV vs  BLR 3-0
27A10 mai21:15PRELANXESS arena SVC  vs  GER 2-3 (lov. de dep)
28B10 mai21:15PREAccorHotels Arena FIN  vs  SLO 5-2
29A11 mai17:15PRELANXESS arena RUS  vs  DAN 3-0
30B11 mai17:15PREAccorHotels ArenaCEH vs  NOR 1-0 (prelungiri)
31A11 mai21:15PRELANXESS arena SUE  vs  LET 2-0
32B11 mai21:15PREAccorHotels Arena CAN  vs  FRA 3-2
33A12 mai17:15PRELANXESS arena SUE  vs  ITA 8-1
34B12 mai17:15PREAccorHotels Arena CEH  vs  SLO 5-1
35A12 mai21:15PRELANXESS arena DAN  vs  GER 3-2 (prelungiri)
36B12 mai21:15PREAccorHotels Arena FRA  vs  BLR 4-3 (lov de dep.)
37A13 mai13:15PRELANXESS arena LAT  vs  SUA 3-5
38B13 mai13:15PREAccorHotels Arena NOR  vs  FIN 2-3 
39A13 mai17:15PRELANXESS arena RUS  vs  SVC 6-0
40B13 mai17:15PREAccorHotels Arena SLO  vs  BLR 2-5
41A13 mai21:15PRELANXESS arena ITA  vs  GER 1-4
42B13 mai21:15PREAccorHotels Arena CAN  vs  SUI 2-3 (prelungiri)
43A14 mai17:15PRELANXESS arena SVC  vs  SUA 1-6
44B14 mai17:15PREAccorHotels Arena FRA  vs  CEH 2-5
45A14 mai21:15PRELANXESS arena DEN  vs  SUE 2-4
46B14 mai21:15PREAccorHotels ArenaELV vs  FIN 2-3 (prelungiri)
47A15 mai17:15PRELANXESS arena DAN  vs  ITA 2-0
48B15 mai17:15PREAccorHotels Arena CAN  vs  NOR 5-0
49A15 mai21:15PRELANXESS arena RUS  vs  LET 5-0
50B15 mai21:15PREAccorHotels Arena FRA  vs  SLO 4-1
51A16 mai13:15PRELANXESS arena SUE  vs  SVC 4-2
52B16 mai13:15PREAccorHotels Arena BLR  vs  NOR 4-3
53A16 mai17:15PRELANXESS arena RUS  vs  SUA 3-5
54B16 mai17:15PREAccorHotels Arena CEH  vs  SUI 1-3
55A16 mai21:15PRELANXESS arena GER  vs  LET 4-3 (lov. de dep.)
56B16 mai21:15PREAccorHotels Arena CAN  vs  FIN  5-2
5718 mai17:15QFLANXESS arenaRUS  vs CEH 3-0
5818 mai17:15QFAccorHotels ArenaSUA - FIN 0-2
5918 mai21:15QFLANXESS arenaSUE - ELV 3-1
6018 mai21:15QFAccorHotels ArenaCAN - GER 2-1
6120 mai16:15SFLANXESS arena  vs  
6220 mai20:15SFLANXESS arena  vs  
6321 mai17:15BMGLANXESS arena  vs  
6421 May,21:45GMGLANXESS arena  vs  
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Fetele din cuplurile de la Insula Iubirii 2026 | Foto: Antena 1
Exclusiv
13:40
Cuplul care a rămas împreună și după Insula Iubirii 2026. Cum au fost surprinși la o petrecere din București
Silviu Prigoană
12:41
Obiectele lui Silviu Prigoană au ajuns la târgul de vechituri din Vitan. Imagini cu lucrurile personale ale regretatului om de afaceri
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
Exclusiv
14:01
Primele imagini de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Tensiuni, lacrimi și momente intime în noul show de la PRO TV
Analiză
14:00
Culisele împărțirii posturilor de la TVR și Radio România între AUR și PSD. Cum a ajuns „cartoful fierbinte” la partidul lui Simion
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
13:43
În 2001 era printre cei mai buni 50 de șahiști ai lumii, deși aproape nimeni nu-l vedea jucând. Cum a fost demascat „Escrocul din Carpați” într-un singur turneu
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală