După ce aseară au cucerit al 11-lea titlu, din 12 posibile, câștigând meciul trei al finalei campionatului național de baschet, cel decisiv, la BC Mureș, delegația celor de la CSU Asesoft Ploiești a pornit astăzi înapoi spre casă.Ploieștenii, care erau așteptați acasă de fani, în jurul orei 20.00, pentru a prezenta trofeul cucerit, au rămas în pană lângă Brașov la ora 18.30, fiind, și în aceste momente, în așteptarea altui autocar, care să vină de la Sinaia.”Las că e bine că ne-au intrat toate în coș la Tg. Mureș”, au glumit, amar, ploieștenii, care, în victoria de aseară, 86-76, au reușit un adevărat festival de la linia de trei puncte, 16 reușite din 30 de aruncări!Președintele de la Asesoft, Ionuț Georgescu, a trebuit să decline mai multe invitații la posturile tv din Ploiești din cauza incidentului de la Brașov.