Cei mai buni sportivi cu vârste între 5 și 10 ani au fost premiați, duminică, 28 februarie, de legende ale sportului românesc precum Amatto Zaharia, președintele Federației Române de Kempo și maestru emerit al sportului românesc, Monica Roșu (dublu campioană olimpică la gimnastică) și Monica Iagăr (multiplă campioană europeană și mondială la atletism).

Gazda evenimentului a fost actrița Claudia Motea, multiplă laureată a cinematografiei românești.

„Suntem foarte fericiți de felul cum a decurs organizarea celei de-a doua ediții a Cupei Mărțișor. Le mulțumesc antrenorilor pentru dăruire, sportivilor pentru ambiție și eforturile depuse în a deveni cei mai buni iar marilor legende ale sportului românesc le mulțumesc că au venit să ne fie alături”, a declarat Andrei Nicolescu, președintele Aqua Sport.

2

3

foto: Georgiana Dinu

Are case peste tot în lume, însă un singur loc rămâne în sufletul ei și nu e în România. Incredibil unde vrea să se retragă
PARTENERI - GSP.RO
Are case peste tot în lume, însă un singur loc rămâne în sufletul ei și nu e în România. Incredibil unde vrea să se retragă
ȘOCANT! O familie din Arad a murit din cauza frigiderului. Ce s-a întâmplat peste noapte e ireal! ATENȚIE mare!
PARTENERI - PLAYTECH
ȘOCANT! O familie din Arad a murit din cauza frigiderului. Ce s-a întâmplat peste noapte e ireal! ATENȚIE mare!
Horoscop 25 octombrie 2020. Vărsătorii sunt în formă și se vede, mai ales când vin cu tot felul de propuneri
HOROSCOP
Horoscop 25 octombrie 2020. Vărsătorii sunt în formă și se vede, mai ales când vin cu tot felul de propuneri
Cum a ajuns Traian Berbeceanu, actualul prefect al Capitalei, să fie băgat după gratii din cauza interlopilor. „Asta îi dorim: vată în nas şi pantofi de lac„. DETALII ŞOCANTE
Știrileprotv.ro
Cum a ajuns Traian Berbeceanu, actualul prefect al Capitalei, să fie băgat după gratii din cauza interlopilor. „Asta îi dorim: vată în nas şi pantofi de lac„. DETALII ŞOCANTE
Medicul care a prezis pandemia de COVID-19 în 2017 a anunţat că urmează un nou dezastru: "O perioadă întunecată". Ce se poate întâmpla în 2021
Telekomsport
Medicul care a prezis pandemia de COVID-19 în 2017 a anunţat că urmează un nou dezastru: "O perioadă întunecată". Ce se poate întâmpla în 2021