"Am fost primul în calificări,a m condus toată cursa şi am câştigat cu un avantaj considerabil. În acest moment conduc clasamentul şi am 20 de puncte avans", a declarat Cătălin, pentru Libertatea.
Timişoreanul a avut ceva de furcă din cauza motocicletei, pe care a stricat-o în cea de-a patra etapă, dar colegii lui au reuşit să i-o repare la timp.
"Mă bucur, în primul rând, că echipa mea a reuşit să muncească nonstop o săptămână să îmi pună la dispoziţie motocicleta mea, pe care am stricat-o cu o săptămână înainte! Eu mi-am făcut treaba impecabil şi aşa am reuşit să mai facem un pas imens către titlu! E o victorie pe care eu mi-o doream foarte mult şi pe care o dedic atât echipei mele, cât şi iubitei mele Emilia Muşală, care la cursa asta a suferit mai mult ca mine, fiind foarte implicată în tot ceea ce a însemnat desfăşurarea acestei penultime etape", ne-a mai spus Cazacu.