Căzătură masivă în Turul Franței. ^Fabian Cancellara se numără printre cei răniți, cursa a fost neutralizată

Comentează
Arhiva foto

Desfășurată între Anvers și Mur de Huy, pe distanța a 159,5 km, etapa cu numărul 3 din Turul Franței a fost una nebună. Victoria i-a revenit lui Joaquim "Purito" Rodriguez (Katusha), care s-a impus în fața lui Christopher Froome (Sky). Britanicul a profitat de faptul că Fabian Cancellara a fost rănit în căzătura produsă cu 60 de kilometri înainte de sosire și a preluat tricoul galben de la acesta.

Conducerea Turului Franței a fost nevoit să ia o decizie rară în istoria competiției, și anume să neutralizeze cursa. Nu înainte de o tentativă de a repune plutonul în mișcare. Toată această nebunie a început în momentul în care William Bonnet (FDJ) a căzut, iar în el au intrat mai apoi alți rutieri. Practic a fost un efect de domino, cicliștii, care rulau în pluton, căzând unul după altul. Câțiva dintre ei au lovit un stălp electric aflat la marginea șoselei...

Lider al cursei, Fabian Cancellara (Trek) a fost prins în căzătură și s-a rănit destul de rău. Accidentați serios, patru rutieri au fost nevoiți să abandoneze imediat: Bonnet, care avea umărul plin de sânge și tricoul rupt, olandezul  Tom Dumoulin (Giant-Alpecin), care ocupa locul 3 la general, australianul Simon Gerrans (Orica-GreenEdge), fost purtător al tricoului galben, și rusul Dmitri Kozontciuk (Katusha).

Apoi s-a aflat că William Bonnet a suferit un traumatism cranian fără a-și pierde însă cunoștința, precum și un traumatism cervical, din fericire fără consecințe neurologice. Și Dumoulin, purtător al tricoului alb, s-a ales cu răni la umăr. Gerrans, în schimb, are o fractură de deget, iar colegii săi de la Orica, Daryl Impey, Michael Matthews, Simon Yates șiMichael Albasini, s-au ales cu răni...

Clasamentul general arată astfel în partea sa superioară:1. C. Froome (Sky / Marea Britanie) 7h 11:372. T. Martin (Etixx-Quick / Germania) la 1 secundă3. T. Van Garderen (BMC / SUA) la 13 secunde.............................................8. A, Contador (Tinkoff-Saxo / Spania) la 36 secunde.............................................13. V. Nibali (Astana / Italia) la 1:38.............................................109. F. Cancellara (Trek / Elveția) la 11:01

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Lucian Daghie
17:00
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
16:41
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
MONDEN
Radu Vâlcan la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
16:52
Noutatea de la „Insula Iubirii” 2026. Ce le-a spus Radu Vâlcan concurenților. Flacăra ispitei s-a aprins pentru Bianca, soția lui Marco
Valentina Pelinel și Cristi Borcea în vacanță. Sursa FOTO/ Facebook
16:05
Valentina Pelinel și Cristi Borcea aniversează 8 ani de căsnicie. Cum au fost surprinși cei doi. „Am trecut prin zile senine și prin momente mai grele”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
09:34
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
08:34
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
18:00
S-a vândut casa din copilărie a lui Donald Trump din New York. Prețul obținut după renovare
15:11
Trenul Kiev-Varșovia, lovit de o dronă rusească la doi kilometri de Polonia. Varșovia a ridicat avioane de luptă I VIDEO
17:21
O hartă falsă atribuită New York Times arată o Ucraină fără acces la mare. Cum este folosită în propaganda rusă
17:03
A cumpărat un apartament în Sicilia cu 27.000 de euro și acum îl vinde. „Trebuie să-l vezi”
TRENDING
12:47
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
08:12
Revolut, păcălit de infractori, le-a dat pașapoarte, selfie-uri și date despre Bitcoin
12:59
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
07:00
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
China a inaugurat la Shanghai primul drum realizat din peste 6000 de sticle de lapte reciclate.Sursă foto: captură video/ Youtube.
16:00
China a construit în 2021 primul „drum din plastic” în Shanghai din 6.000 de sticle de lapte: ce este soluția Dow
Un meșter montează faianță albă cu aspect de marmură pe pereții din baie
14:46
Poți pune faianța nouă peste cea veche, în baie, dar cu o condiție crucială
Insula exotică pe care riști interdicția pe viață de a mai intra și o amendă de 24.000 de euro, dacă faci un filmuleț. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Shutterstock
14:07
Insula exotică pe care riști interdicția pe viață și o amendă de 24.000 de euro, dacă faci un filmuleț
Nasterea te face mama. Dr Ciprian Morariu si Aurelia Petre despre fenomenul cezarienelor. Foto arhiva personala
13:00
„Nașterea te face mamă, nu calea prin care naști”. Fenomenul cezarienelor în România: între decizia medicală, teama de durere și dorința de siguranță
Interior modern de bucătărie cu blat din lemn și ustensile de bucătărie pentru prepararea mâncărurilor, într-un apartament confortabil
12:30
Cum să îți organizezi bucătăria pentru a găti rapid și curat
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
15:01
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
Clădirea UGIR de pe strada George Enescu
Reportaj
15:00
Ați trecut de sute de ori pe lângă ea. Știați ce ascunde această clădire din centrul Bucureștiului?
Aparate foto la reducere de Black Friday
11:00
Black Friday 2026: când încep cele mai mari reduceri din an în România
Curcubeu de după nori
10:21
După ploi și frig, meteorologii anunță vreme mai caldă: unde se anunță 30 de grade Celsius
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă