În schimb, Cristiano Ronaldo a mers la Milano, la evenimentul Gran Gala del Calcio, organizat de Asociaţia Fotbaliştilor Italieni, unde a primit distincția de cel mai bun fotbalist al sezonului din Italia.

Conform jurnalistului itralian Tancredi Palmeri, Ronaldo a așteptat în mașină până când s-a apropiat momentul să primească premiul. Apoi a coborât din automobil și a intrat în sală, în timp ce gărzile sale de corp au aprins lanterne, pe care le-au îndreptat asupra camerelor TV!

După ce a primit premiul, Cristiano Ronaldo a spus câteva cuvinte, dar nu a adus vorba despre gala de la Paris, unde rivalul său, Messi, primea al șaselea Balon de Aur din carieră.

”Le mulțumesc tuturor celor care m-au votat. Sunt foarte fericit pentru acest premiu. Voi munci foarte mult pentru a fi din nou aici și peste un an” , a spus Cristiano Ronaldo.

De pe scena de la Paris unde a strălucit pentru a șasea oară, Lionel Messi a dat-o la întors, în momentul în care a fost întrebat de marele său rival, Cristiano Ronaldo.

„Cristiano nu a venit pentru că nu a putut, nu trebuie să întoarcem pe toate părțile acest subiect”, s-a mărginit să declare Messi.

Ad placeholder

La gala Premiilor Balon de Aur pe 2019 de la Paris, Cristiano Ronaldo s-a clasat pe locul al treilea, după argentinianul Lionel Messi și olandezul Virgil Van Dijk.

Citeşte şi:

Gheorghe Hagi nu a fost invitat la tragerea la sorți Euro 2020: „Nu mă simt afectat, sunt mândru că am jucat pentru România”

Lionel Messi a cucerit pentru a șasea oară Balonul de Aur

Lionel Messi, prima reacție, după ce a cucerit al 6-lea Balon de Aur

Ce s-a întâmplat cu asistenta care a apărut în lenjerie intimă în fața pacienților, iar șefii au sancționat-o. Norocul i-a surâs
PARTENERI - GSP.RO
Ce s-a întâmplat cu asistenta care a apărut în lenjerie intimă în fața pacienților, iar șefii au sancționat-o. Norocul i-a surâs
ADEVĂRATUL motiv pentru care Lidia Buble și Răzvan Simion s-au despărțit! Ea i-a CERUT să...
PARTENERI - PLAYTECH.RO
ADEVĂRATUL motiv pentru care Lidia Buble și Răzvan Simion s-au despărțit! Ea i-a CERUT să...
Horoscop 9 iulie 2020. Balanțele pot întâmpina probleme la serviciu, pe fondul sănătății
HOROSCOP
Horoscop 9 iulie 2020. Balanțele pot întâmpina probleme la serviciu, pe fondul sănătății
RECOMANDĂRI