De ce se tot amână alegerile de la FR Tenis. Federația, târâtă în procese pentru nereguli mari. Disciplina care dă cea mai bună sportivă a României ar putea fi zguduită din temelii.
Litigiile în instanțe au fost deschise de către Marius Vecerdea, unul dintre cei patru candidați la funcția de președinte al federației.
Marius Vecerdea, în calitate de președinte al clubului de tenis sibian Pamira, susține cu acte că statutele și regulamentele au fost încălcate. Și că Ruxandra Dragomir și George Cosac, care au semnat acte ca în calitate de șefi ai FR Tenis, nu aveau acest drept, caz în care ar putea răspunde penal!
”Din Registrul Federațiilor de la Tribunalul București se poate vedea că Ruxandra Dragomir (care a semnat contractul de finanțare, apoi actul adițional în valoare de 1,1 milioane lei, semnat de Cosac, înregistrat la MTS pe 29.03.2013) nu a fost niciodată in mod legal preșdintele FRT. Tribunalul București a admis cererea de înregistrare a mandatului lui Cosac în data de 30.04.2013, ceea ce dovedește foarte clar că George Cosac nu avea drepturi de reprezentare a FRT. Am, de asemenea, și hotărârea judecătorească a Tribunalului cu data de 30.04.2013 și, mai mult, articolul de lege care specifică foarte clar că nu ai drepturi de reprezentare a federației decât din data în care ești înregistrat în Registrul Special al Federațiilor de la Tribunalul București!!!”, spune Vecerdea. Ordinul Ministrului Justitiei care reglementeaza Legea organica a Federatiilor. De citit pa pagina 4, Art.8, Art. 10 si apoi Art 27 la pagina 5