Cel mai mare suporter al Sportului Studențesc e un medic. ^”De stres și de nervi, am născut, practic, pe stadion, la un meci din Regie” / EXCLUSIV
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Medicul Monica Pop (52 de ani), managerul Spitalului de Urgențe Oftalmologice din București, are o pasiune puțin cunoscută, pe care o revelează SportNews.libertatea.ro. Cadru medical de renume, doctorița iubește fotbalului și iubește culorile alb-negre ale Sportului Studențesc, club care tocmai a împlinit centenarul. Azi, frumoasa trupă din Regie se zbate în liga a patra, iar vremurile de glorie, de la începutul anilor 80, sunt legendă. Atunci, ”studenții” aveau fotbaliști și suporteri cu ștaif.
Cuprins:
Medicul istorisește pe neresuflate, cu o vervă ce ține isonul jocului avântat al echipei din care făceau parte Iorgulescu, Cazan, Hagi (foto), Mircea Sandu, Coraș, Terheș ori Bozeșan.
S-a măritat și cu fotbalul!
”În 1981 m-am căsătorit cu Mircea Pop. Soțul e inginer chimist, deci nu mă pândea nici un pericol sportiv. Numai că, după primele noastre întâlniri, când lucrurile deveniseră serioase, m-a luat soacra la prelucrat: ”Monica, ești pregătită? Vezi că nu-l iei se bărbat doar pe Mircea, ci o să mai ai un soț: fotbalul. E mare microbist, e nebun după Sportul Studențesc, știe doar stadion și chimie”, mi-a zis femeia. Eu n-am luat lucrurile prea în serios, dar, în timp, s-a dovedit că a avut dreptate. Iar eu, care habar n-aveam de fotbal, am devenit un suporter pasionat”.
A făcut patinaj artistic, mama - vicecampioană națională la atletism
De loc din Cluj-Napoca, Monica Pop a ajuns la București la 13 ani. Făcuse patinaj artistic, acasă, sub Feleac, ”cu un profesor extraordinar, domnul Oros”: ”Aveam legături cu sportul, dar nu cu fotbalul. Mama a fost vicecampioană națională de atletism. Am intrat într-o familie de sportivi... Fratele soacrei era Petre Malița, fost arbitru prahovean, Mircea, bărbatul meu, jucase fotbal la Sportul, în tinerețe...”.
”Debut” în Ștefan cel Mare, la o victorie cu Dinamo
Prima amintire de pe stadion: ”Am mers în Ștefan cel Mare, la un Dinamo - Sportul. Le-am spus tuturor că ”studenții” vor învinge cu 2-0! Nu credea nimeni, dar asa a și fost, incredibil! Iar un an am fost porte-bonheur-ul echipei. Mergeam după băieți și în deplasări câteodată, împreuna cu soțul. Am devenit apropiată de ei, iar, în timp, mulți dintre foștii fotbaliști sau suporteri mi-au devenit și pacienți! Îmi amintesc de Ilie Mălureanu, liderul de galerie. El îi mai boscorodea pe jucători - ”Dă-i”, ”Fă-i”, ”Dute-n”,. apoi completa: ”Să mă ierte doamna doctor, care e aici, lângă mine”.
În 1987 a trăit o experiență complet deosebita a vieții, dar cea mai frumoasă experiență. ”Eram gravidă cu Letiția, în luna a opta. Unde să fiu? - eram în tribună, în Regie, normal! Meci Sportul - Universitatea Craiova. Lume multă, cald afară, nervi, mulți nervi. Echipa mea a pierdut, 2-3, iar soțul meu s-a enervat peste măsură. I-am tot zis să se calmeze, că mă stresează și poate nasc, dar a zis că mai am câteva săptămâni și nici vorba de naștere până atunci. Desigur, spre seara mi s-au fisurat membranele și dimineața, la răsăritul soarelui, am născut. Sâmbata următoare, eram tot pe stadion. Cea mica avea câteva zile, de m-a luat Banciu, vicepreședintele clubului, tare: ”Ce faci? Al cui e copilul?”. ”Al meu, al cui să fie?!". Letiția, care acum e profesoară, iubește fotbalul și merge din cand în când la meciuri. S-a născut, practic, pe stadion!”.
Pasiunea pentru Sportul a rămas arzătoare ”până prin 1993”, când a trebuit să asculte ordinele carierei. De atunci a urmărit doar rezultatele echipei. Dar se uită la meciurile naționalei. Îi pare rău că echipa faimoasă de odinioară a ajuns în subsolurile fotbalului românesc și speră să o vadă cât de curând din nou în frunte, așa cum merită.
Colegă cu regretata soție a lui Cornel Dinu
Monica Pop a lucrat multă vreme cu regretata juristă Silvia Dinu, soția fostului mare jucător dinamovist: ”Am avut o legătură foarte strânsă. Era o femeie excepțională, pregătită extraordinar, cu mare dragoste pentru cei amărâți. Venea cu multe cadouri destinate celor fără posibilități. Am simțit o durere fără margini când am pierdut-o, în 2011. Lumea n-a mai fost la fel”. Încă o amintire tristă: ”Familiile noastre se vizitau. Când a încetat din viață Cătălin Hâldan, copilul de suflet al lui Cornel, eram la Silvia. Ce nenorocire!”.Dr. Pop spune că are încredere în actualul ministru al Sporturilor, ”poate o să prind vremea unui nou patinoar pe locul vechiului Flamaropol, azi impracticabil”. ”Păcat că aproape toate sporturile noastre sunt în regres. Și că, deși suntem în secolul 21, tot mai puțină lume face sport de performanță. Sportul de masă, mișcarea, e un medicament extraordinar!".Prof. Dr. Monica Pop s-a născut la Cluj-Napoca, pe 22 iunie 1953. ”Părinții mei, Otilia și Ioan, au fost medici pneumoftiziologi la Sanatoriul TBC Bisericani (Piatra-Neamț). La 1
3 ani am ajuns în București, urmând actualul liceu Dante Alighieri. Am ales Universitatea de Medicină și Farmacie și m-am specializat apoi în Oftalmologie, o ramură chirurgicală dificilă, dar foarte frumoasă. Nimic nu se compară cu implinirea pe care o simte un medic când îi redă vederea unui pacient. Acest lucru mă face să merg mai departe. Lucrez din 1983 la Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice din București, al cărui director am devenit între timp. Sunt cadru didactic la Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila”, tot din 1983, iar în prezent profesor universitar”, explică medicul. ”Munca mea îmi face o deosebită placere și recompensa supremă este să constat ca am putut ajuta pe cineva salvându-i vederea sau chiar viața. Mi-a plăcut întotdeauna medicina de urgența, iar inclinația mea în cadrul specialității sunt afecțiunile oftalmologice acute”, completează cea care iubește oamenii ca lumina ochilor.În continuare, câteva declarații acordate de Monica Pop pentru cotidianul.ro, la finalul anului trecut
”În copilărie, am avut, de fapt, două dorinţe: una a fost medicina, cealaltă a fost avocatura. În cele din urmă am ales medicina. Îmi aduc aminte că prima dată, la vârsta de 5 ani, am pus, sub îndrumarea părinţilor, nişte pansamente unor prieteni de familie care se răsturnaseră cu motocicleta. La 7 ani, am asistat-o pe mama mea, care făcea chirurgie toracică, şi mă uitam la ea cu mare pasiune în tot ceea ce întreprindea. La 9 ani am învăţat să fac injecţii”
”În zilele tragediei de la Colectiv, n-am pus geană pe geană. Când am ajuns în prima noapte în spitale să văd cu ce îi pot ajuta, medicii erau deja acolo cu toţii să dea o mână de ajutor. Nu fuseseră chemaţi, ci veniseră din proprie iniţiativă. Din păcate, patologiile sunt din ce în ce mai dificile şi uneori e greu să le faci faţă. Pot să vă spun că a fost un iad. Totul mirosea a carne arsă. Ca pe front. Lupta contra cronometru care s-a dat la toate spitalele a fost extrem de dură şi, din păcate, este o bătălie pe termen lung, pentru că oamenii vor trăi cu traume. M-am gândit că nu ne mai putem mângâia morţii, dar putem măcar să le sărim în ajutor celor vii. Pentru fiecare pacient deja a început un drum greu, individual””Abuzul de cafea şi fumatul strâng vasele de sânge, cresc presiunea oculară. Dar şi anumite medicamente uzuale, printre care anticoncepţionalele, antidepresivele şi viagra pot avea efecte secundare. Fumătorii de cursă lungă au ritm de patru ori mai mare decât nefumătorii să sufere de degenerescenţă maculară, afecţiune ce implică distrugerea vederii centrale. Mai adăugaţi şi nivelul ridicat al colesterolului, ca urmare a unei alimentaţii bogate în grăsimi şi mezeluri ce poate genera accidente vasculare oculare care pot produce leziuni degenerative care duc în final la orbire”Monica Pop a reuşit să slăbească 37 de kilograme în 8 luni: ”Pe parcursul zilei beam apă atât cât îmi cerea organismul, însă după perioada de înfometare mi s-a făcut rău. Am fost propriul meu nutriţionist. Cheia succesului a constat în special în voinţă şi în susţinerea din partea celor dragi”.
Doctorița a driblat și moartea: ”Am trecut printr-o perioadă dificilă, m-a operat cu artă profesorul Mircea Beuran, de la Urgenţă, dar, cu toate astea, n-am lipsit nicio zi de la serviciu, pentru că mi se pare absurd să nu munceşti. Mi-a fost extrem de greu, deoarece din cauza citostaticelor, am făcut şoc anafilactic”.Și e o mare iubitoare de teatru. ”În ultimul timp nu mai vreau să merg decât la comedii sau, a nu ştiu câta oară, să văd Caragiale, dramaturgul meu preferat. Evit spectacolele de dramă şi tragedie. Îmi ajunge că văd suferinţă în fiecare zi în spital”.”Boala mă neliniștește în această lume””Am învăţat că un medic trebuie să salveze vieţi dincolo de limita posibilului”
