Cluburile cu datorii din Liga I vor fi retrogradate. Burleanu se dă la Becali: ”Nu e patron. E un om în anturajul Stelei”

Comentează

Cluburile din Liga I care vor acumula datorii către angajați sau către bugetul de stat vor fi sancționate din nou cu retrogradarea, conform noilor modificări aduse luni manualului de licențiere de către Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal.Sancțiunea cu retrogradarea pentru neîndeplinirea criteriului financiar a fost în vigoare până la 10 noiembrie 2014. La acea dată, la recomandarea UEFA, Comitetul Executiv al FRF a eliminat sancțiunea cu retrogradarea înlocuind-o cu depunctarea și penalizarea financiară.Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat luni, la finalul Comitetului Executiv, că începând cu sezonul 2017-2018 și cluburile din Liga a II-a vor avea nevoie de licență. ”Printre noile modificări ale sistemului de licențiere s-a luat în premieră decizia de a se aplica și pentru cluburile din Liga a II-a. Apoi, se va reintroduce criteriul financiar pentru cluburile din Liga I, inclusiv un control al datoriilor către bugetul de stat, nu doar către angajați, și acesta va fi urmat ca sancțiune de refuzul de acordare a licenței. Și s-a mai introdus de asemenea o verificare a pragului de rentabilitate pentru cluburile de Liga I, astfel încât să nu ai cheltuieli mai mari decât veniturile”, a spus oficialul FRF, potrivit Agerpres.

Burleanu candidează și în 2018

Referitor la faptul că finanțatorul clubului Steaua, Gigi Becali, a anunțat că i-a propus lui Gheorghe Hagi să candideze la alegerile pentru președinția FRF, Burleanu a afirmat: ”În 2018 vor fi alegeri, mă bucur că vor fi mai mulți candidați. Eu sigur voi candida în 2018. Oricum, în toate actele domnul Becali nu se regăsește printre acționarii clubului Steaua. E un om în anturajul clubului, dar nu e patron. Când lucrezi prin interpuși mi se pare că este o chestie așa, foarte ciudată”, a menționat Burleanu.

Cadou pentru Daum

Acesta a precizat că îi va face un cadou frumos selecționerului României, Christoph Daum, cel care azi a împlinit 63 de ani, dar a adăugat că nu va discuta cu el la întâlnirea de miercuri despre prelungirea contractului.”Domnul Daum e plecat, miercuri va reveni la București și vom avea grijă să îi facem un cadou frumos. În întâlnirea de miercuri nu vom vorbi despre prelungirea contractului”, a spus Burleanu.Conform președintelui Răzvan Burleanu, pentru meciul România — Polonia (11 noiembrie), programat pe Arena Națională în cadrul preliminariilor CM 2018, s-au vândut deja 30.000 de bilete. ”Aproape 30.000 de bilete au fost vândute, e o solicitare foarte mare și ne așteptăm ca stadionul să fie plin pentru a-l transforma într-un avantaj pentru prima reprezentativă”, a adăugat el.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nave militare ancorate în Portul Constanța
17:51
Porturile militare Constanța, Mangalia, Tulcea și Brăila, protejate de drone cu un sistem creat de Marina SUA. Ce este și cum funcționează Black Talon
Barierele Pitagone au o înălțime de aproximativ un metru și o greutate individuală de 43 de kilograme. Foto: Profimedia
17:17
20 de bariere antiteroriste Pitagone F11 de peste 50.000 de euro, cumpărate pentru București. Unde vor fi instalate
MONDEN
5 STIRI MONDENE 16 09 2026
Exclusiv
17:51
5 Știri by Libertatea- Monden: Ce sumă primește Cheloo pentru fiecare săptămână în „Asia Express”/ Gabriela Cristea a slăbit 30 de kilograme, dar nu vrea să se oprească
Valerie Lungu și Alex Gîlcă
Exclusiv
17:43
Câte kilograme au slăbit Valerie Lungu și Alex Gîlcă la „Asia Express”. Motivul pentru care au participat la emisiune
POLITIC
O conferință de presă.
16:19
PNL a anunțat ce-i va spune lui Nicușor Dan despre un viitor guvern, la consultările de joi, de la Cotroceni: „Noi, ca partide, nu avem cum să cerem alegeri anticipate decât ca declaraţii politice”
Victor Negrescu, miercuri, 16 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
12:56
Răspunsul lui Victor Negrescu, înaintea consultărilor de la Cotroceni, întrebat dacă PSD va sprijini un premier PNL. Despre liberali: „Racolează oameni politici”
Ultimele știri
18:44
I s-a făcut foame și a intrat peste vecin în casă: ce a pățit un bărbat din Brăila prins cu plasa plină la frigider
18:41
Un Mercedes 300 SL Coupe, abandonat 30 de ani, a fost descoperit într-un garaj din Portugalia. Este unul dintre cele 1.400 de exemplare produse
18:17
Criza din agricultură nu a început pe 15 septembrie - și nu se termină cu ea
18:09
Mașina a alertat poliția în mijlocul nopții: ce au găsit autoritățile germane într-un șanț și cum a fost dat de gol un șofer român
TRENDING
10:01
Tot ce s-a întâmplat și s-a spus după protestul violent al fermierilor din Piața Victoriei. Cine au fost de fapt agitatorii și ce au descoperit jandarmii în imagini
12:09
Nicușor Dan a convocat partidele la consultări, la Cotroceni, pentru a desemna noul prim-ministru
10:47
O pensionară a plătit 1.708 euro pentru o prăjitură cu nuci, din cauza unei probleme tehnice
InterviuExclusiv
07:00
Ben Hodges, fost comandant al trupelor terestre din NATO: „Rusia atacă în mod clar suveranitatea României. Trebuie plecat de la premisa că vor ataca tot, mai ales infrastructura cibernetică”
O femeie într-o peșteră, în timpul unei drumeții pe munte
16:53
O pensionară a supraviețuit cu afine timp de 5 zile, ascunsă în crăpăturile stâncilor din Alpi, fără ajutor
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16:30
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
O mână ține o minge Pokémon pe un fundal negru
15:09
Cum arată camera de hotel în formă de Poké Ball din Japonia, construită la 30 de ani de la lansarea Pokémon. Turiștii străini nu au voie să o rezerve
Cum menții masa musculară după 40 de ani
14:36
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Infectia cu VSR- Virus Sincitial Respirator
14:32
Începe sezonul de bronșiolită. Pericolul nevăzut din spatele infecției cu VSR și avertizmentul medicilor
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
 Autostrada A3 se închide complet pe ambele sensuri începând de joi, 17 septembrie 2026, pe sectorul din județul Sălaj cuprins între kilometrul 66+500 (nodul rutier Nușfalău) și kilometrul 79+854 (Suplacu de Barcău). Foto: CNAIR
16:47
Se închide circulația pe Autostrada A3, județul Sălaj, pe ambele căi, începând de joi
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
16:27
PSD și AUR fac scut în jurul zborurilor spre Mykonos. Cine sunt cei 13 pasageri ai avionului privat și de ce nu vor fi anchetați
Ciobanul Liviu din Bihor, un bărbat cu un pulover albastru de lână, lângă un gard viu din București. Își ține capul sprijinit într-un toiag
Exclusiv
16:04
Ce-i transmite ciobanul Liviu din Bihor lui Ilie Bolojan: „Bucureștiul nu-i pentru el. Aducem oile aici”
Marinel Băltărețu și soția la Târgul Național al Mierii
Reportaj
16:00
A dat 100 de euro pe o regină și are 380 de familii de albine! Povestea apicultorului din Olt: „Cum toată lumea are flori în fața casei, eu am stupi!”
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?