Campionatul Mondial de handbal feminin: România - Brazilia 25-22, în optimile de finală ale turneului final. Fetele noastre au făcut un meci de vis în faţa campioanei mondiale! Tricolorele, care veneau după trei înfrângeri consecutive, s-au calificat en-fanfare în "sferturile" competiţiei. Acolo vor da peste gazda competiţiei, Danemarca

Comentează
Arhiva foto

România a obţinut o victorie uriaşă în optimile de finală ale Campionatului Mondial de handbal feminin.

Tricolorele au reuşit să câştige de o manieră categorică, scor 25-22, în faţa Braziliei, nimei alta decât deţinătoarea trofeului. Apărarea a fost punctul forte al nostru, acolo unde portarul Ungureanu a excelat în intervenţii.

Chiar dacă în atac s-au pierdut multe oportunităţi de a mai înscrie, România şi-a dominat tot timpul adversara, care n-a reuşit să ne conducă decât o singură dată pe tabelă, 2-1, şi să ne egaleze pentru ultima oară în meci la 5!

Astfel, după un joc de luptă, în care fetele noastre au fost extrem de motivate, România s-a calificat en-fanfare în sferturile de finală ale competiţiei. Acolo unde vor întâlni naţionala-gazdă a competiţiei, Danemarca, care, tot ieri, a învins, scor 26-19, Suedia.

Final de meci. România învinge campioana mondială şi se califică în "sferturi" la Campionatul Mondial

Min. 60: Brădeanu, marchează, Ungureanu, apără: 25-22!

Min. 59: Nechita marchează, Brazilia ripostează imediat: 24-22

Min. 58: Brădeanu marchează de la 7 metri, 23-21

Min. 58: Brazilia s-a apropiat din nou la un singur gol, 22-21

Min. 57: 22-20

Min. 55: Nechita mai marchează o dată, 22-19

Min. 55: Ungureanu, din nou providenţială!

Min. 53: Nechita pluteşte în aer şi marchează pentru 21-19

Min. 52: Ungureanu îşi face datoria şi apără un balon greu

Min. 51: Brazilia se apropie la un singur gol, 20-19. Adversarele joacă în inferioritate numerică

Min. 50: 20-18

Min. 47: 20-17

Min. 46: Neagu trimite în bară de la 7 metri

Min. 45: 20-16

Min. 44: Neagu mai înscrie o dată, 20-15

Min. 43: Brădeanu trimite o torpilă şi scorul devine 19-15

Min. 42: Neagu transformă o lovitură de la 7 metri, 18-15

Min. 40. Geiger marchează, adversarele ne dau din nou gol imediat: 17-15

Min. 39: Brădeanu înscrie în inferioritate, Brazilia ripostează imediat: 16-14

Min. 38: 15-13 şi două minute eliminare pentru Elisei

Min. 36: Brazilia înscrie, 15-12

Min. 35: Brădeanu marchează: 15-11

Min. 34: 14-11

Min. 33: 14-10

Min. 32: Elisei reface diferenţa de cinci goluri, 14-9

Min. 31: Brădeanu a fost eliminată pentru 2 minute. Brazilia reduce din scor, 13-9

A început repriza secundă

Final de primă repriză

Min. 30: Neagu marchează în ultima secundă a reprizei, 13-8!

Min. 29: Elisei marchează pentru 12-8

Min. 28: Buceschi ratează o lovitură de la 7 metri

Min. 27: Ungureanu mai parează o lovitură de la 7 metri!

Min. 26: 11-8

Min. 25: Brădeanu înscrie: 11-7

Min. 21: Nechita marchează pentru 10-7

Min. 21: Echipa sud-americană reduce scorul: 9-7

Min. 20: Neagu îşi face din nou datoria: 9-6

Min. 20: Szucs are nevoie de îngrijiri medicale, după ce a fost lovită de o adversară

Min.19: Neagu reface diferenţa de două goluri, 8-6

Min. 18: 7-6

Min. 18: Elisei face 7-5

Min. 17: Neagu ne readuce în avantaj, 6-5

Min. 16: Brazilia egalează la cinci, cu un gol reuşit de portar

Min. 15: Szucs, eliminată două minute. România - Brazilia 5-4

Min. 14: Nechita finalizează o excelentă fază de cotraatac: 5-3

Min. 14;: Buceschi face 4-3

Min. 12: Brazilia egalează

Min. 11: Buceschi mai înscrie o dată de la 7 metri şi România conduce cu 3-2

Min. 9: Buceschi marchează de la 7 metri şi restabileşte egalitatea

Min. 8: Brazilia conduce cu 2-1

Min. 7: O nouă intervenţie excelentă a portarului nostru

Min. 6: Brazilia egalează

Min. 5: Neagu ratează o lovitură de la 7 metri

Min. 4: Paula Ungureanu parează şi o lovitură de la 7 metri

Min. 3: Apără excelent Ungureanu

Min. 2: Neagu a fost eliminată pentru două minute, după o intrare tare la o adversară

Min. 1: România deschide scorul prin Brădeanu

A început meciul
---------


În precedentele meciuri de la turneul final, România a părut puternică cu cei slabi (47-14 cu Puerto Rico, 36-20 cu Kazahstan) și a fost slabă cu cei puternici (18-26 cu Spania, 22-26 cu Norvegia, 27-30 cu Rusia). Astăzi, în “optimile” Mondialului, tricolorele trebuie să fie foarte puternice în fața deținătoarei trofeului.

Înfrângerile fără drept de apel suferite în fața celor trei echipe tari din grupa D le-au supărat vizibil pe handbalistele României, care speră să joace altceva în fața Braziliei. “Îmi doresc enorm să putem merge mai departe. Nu asta este valoarea noastră! Este rușinos că am pierdut trei meciuri importante, dar cred că dacă jucăm la adevărata noastră valoare și tratăm meciul foarte bine, putem spera la o victorie cu Brazilia”, a declarat centrul Aurelia Brădeanu la sfârșitul partidei de vineri cu Rusia. Alexandru Dedu, președintele federației, oscilează între resemnare și optimism.

Dedu, între resemnare și optimism

“În momentul actual, asta ne este valoarea. Am intrat pe o pantă descendentă, pentru că înainte am avut o generaţie extraordinară. Generaţia actuală se apropie de final”, a afirmat șeful handbalului românesc, ceea ce nu l-a împiedicat să susțină că “sunt șanse cu Brazilia. Mă bizui foarte mult pe fete, cred în ele”.

Thomas Ryde, selecționerul din ce în ce mai contestat, a explicat care poate fi atuul tricolorelor în duelul cu sudamericanele. “Brazilia este o echipă foarte puternică, atacă mult cu interii, iar româncele cunosc foarte bine jucătoarele din Brazilia pentru că multe dintre ele joacă în România. Cred că este un avantaj pentru noi faptul că se cunosc atât de bine”, a declarat suedezul.

Acesta s-a referit la Do Nascimento (HCM Baia Mare), Da Silva, Rodrigues şi Pessoa (CSM Bucureşti). Alte două brazilience au jucat nu demult în România: Arenhart, la HCM Baia Mare, şi Cavaleiro, la CSM București.

Programul le-a fost dat peste cap

Pe lângă nivelul scăzut al evoluțiilor, fetele noastre trebuie să treacă și peste o problemă provocată de federația internațională de handbal. Programată inițial pentru mâine, la ora 21.45, “optimea” cu Brazilia a fost mutată astăzi, la ora 21.30, ceea ce a dat peste cap programul delegației tricolore, care a plecat precipitat, cu noaptea-n cap, de la Frederikshavn la Kolding (drum de 4 ore cu autocarul).

“Aproximativ la ora 23.00 am iîceput saă ne facem bagajele. Dimineața la fel, am fost toți pe fugă”, a declarat Costică Buceschi, antrenorul secund al României, la Dolce Sport.

Celelalte “optimi”

Germania - Norvegia(azi, 21.30)Danemarca - Suedia(azi, 21.45, Dolce Sport 4)Olanda - Serbia(azi, 21.45)Spania - Franța(mâine, 18.45, Dolce Sport 2)Polonia - Ungaria(mâine, 19.00, Dolce Sport 3)Rusia - Coreea de Sud(mâine. 21.30, Dolce Sport 3)Muntenegru - Angola(mâine, 21.45, Dolce Sport 4)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
20:18
Donald Trump și Vladimir Putin au vorbit la telefon o oră fără să rezolve nimic. Cum l-a asigurat președintele rus pe omologul său
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
TRENDING
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!