Copiii de la Prosport Focşani, primiţi regeşte de Steaua

Comentează

Micuţii fotbalişti au asistat la antrenamentele echipei lui Rony Levy şi i-au urmărit cu atenţie pe Tatu şi pe fraţii Costea.

”A fost o zi extraordinară pentru Şcoala de Fotbal Prosport. I-am obişnuit pe copiii noştri cu astfel de acţiuni. Am fost la Steaua Bucureşti în urmă cu un an, pe vremea când echipa era pregătită de Mihai Stoichiţă. A urmat vizita la echipa naţională a României, unde micuţii jucători s-au întânit cu cei mai buni jucători ai României, dar şi cu staff-ul tehnic şi administrativ al FRF. La finele lunii august, trei grupe de copiii ale clubului nostru au fost în cantonamentul celor de la PAOK Salonic, echipa pregătită de Ladislau Boloni. Ieri, juniorii noştri au stat ore bune alături de jucătorii Stelei, iar staff-ul Prosport s-a intreţinut si a schimbat opinii despre fotbal cu Rony Levy, MM Stoica şi Narcis Răducan", ne-a declarat Laurenţiu Muscalu.

Prosport, în vizită la Dinamo şi Rapid  

Acesta a ţinut să explice de ce Prosport face astfel de acţiuni cu elevii legitimaţi la acest club de fotbal. "Copiii au mare nevoie de astfel de întâlniri, mai ales când vine vorba despre echipe şi jucători care au scris istorie în fotbalul romanesc. Întâlnirea de la Steaua a fost extrem de benefică pentru noi. Aceştia au avut ocazia să stea de vorbă minute în şir cu idolii lor: Brandan, Mihai şi Florin Costea, Tatu, Latovlevici sau Emeghara".

Delegaţia clubului de fotbal din Focşani s-a întâlnit şi cu preşedintele Stelei, Helmuth Duckadam, eroul de la Sevilla. "Nu poate fi trecută cu vederea şi faptul că elevii de la Prosport au avut ocazia să-l întrebe pe Helmuth Duckadam, cum a reuşit minunea de la Sevilla în faţă Barcelonei. Prosport crede cu tărie că numai aşa poţi creşte oameni de valoare pentru sport şi societatea în care trăim. Degeba îi explici unui copil ce jucător profesionist este Florin Costea sau oricare alt jucător de la naţională sau echipă de club, dacă acesta nu-l poate vedea decât la televizor pe fotbalistul în cauză. Următoarele acţiuni ale noastre din ţara vor fi la Dinamo şi Rapid. Principalul obiectiv al conducer îi Prosport este că în viitorul apropiat să meargă împreună cu elevii săi la cel mai important club din lumea, FC Barcelona".

Rony Levy şi MM Stoica, prietenii Şcolii de Fotbal Prosport

Rony Levy, antrenorul celor de la Steaua, dar şi MM Stoica, managerul general al "viteziştilor", au acceptat să stea la taclale cu micuţii fotbalişti. "Mă bucură enorm vizita copiilor de la Prosport Focşani. I-am primit cu braţele deschise. Ştiu ce însemnă să iubeşti fotbalul cu adevărat. Am stat de vorba cu unii dintre ei şi mi-au spus că ţin pumnii strînşi în lupta pentru câştigarea titlului de campioană. Le-am promis că la vară se vor bucura de un nou titlu pentru Steaua", a spus tehnicianul Stelei.

Tatu şi fraţii Costea, cei mai aplaudaţi

Micuţii fotbalişti i-au întâmpinat cu aplauze pe jucătorii Stelei la antrenamentul care a avut loc la baza sportivă a FRF de la Buftea. Fraţii Costea, Tatu, Brandan şi Geraldo au fost cei mai căutaţi jucători pentru autografe şi poze individuale sau cu echipa. "Am avut răbdare cu aceşti copii pentru că şi eu, când eram copil voiam să iau autografe de la anumiţi jucători. Prosport Focşani a realizat un lucru formidabil, mai ales că Focşaniul nu se află in Liga I. Sunt sigur că le-am facut seara frumoasă acestor copii", a spus atacantul Florin Costea. Brandan i-a impresionat pe invitaţii săi cu devierile de mare efect, dar şi cu şuturile precise de la mare distanţă. "Am vorbit cu băieţii să mai facem şi spectacol ca să le arătăm că fotbalul are o frumuseţe aparte. Într-un joc oficial nu ştiu dacă ne permitem să facem astfel de lucruri, dar e bine că acesti copii ne-au aplaudat la scenă deschisă. Le mulţumim", a declarat Brandan. Trei meciuri amicale cu juniorii Stelei
Grupele 2000, 2002 si 2003 ale Scolii de Fotbal Prosport au disputat ieri dimineaţă trei meciuri amicale cu Steaua Bucureşti.

Steaua Bucuresti s-a impus în toate cele trei meciuri. La grupa 2000, steliştii au câştigat cu scorul de 6-2. La grupa 2002, bucureştenii au trecut cu 5-3 de Prosport, iar la grupa 2003, focşănenii au părăsit terenul învinşi cu scorul de 3-1.
"Steaua Bucureşti a meritat cele trei victorii. Urmează ca până la finele lunii septembrie, Steaua  să întoarcă vizita puştilor de la Prosport şi să vină la Focşani pentru câteva par tide de verificare. Ramâne de văzut dacă acest lucru se va concretiza. Steaua este angrenată în multe competiţii ale juniorilor, programul fiind extrem de încărcat", se arată în comunicatul de presă al Prosport. (George Dumitru)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
accident avion Gura Portiței
13:00
Mihail Pojoga a murit în accidentul aviatic de la Gura Portiței la șapte ore după ce s-a prăbușit cu un alt avion. Povestea zilei fatidice pentru experimentatul pilot
Două blocuri, albe, balcoane cu sticlă - Nordis
12:54
Curtea de Apel București a ridicat sechestrul pe apartamentele Nordis de 100 de milioane de euro din Mamaia, dar averea familiei Ciorbă rămâne blocată
MONDEN
Cătălin Botezatu în Mauritius | sursa foto: Facebook
12:44
Reacția fanilor când au văzut cum și-a editat Cătălin Botezatu pozele pe internet: „Ion Iliescu ar fi supărat”
Irina Rimes si regizorul Dan Dinu
Exclusiv
12:30
Regizorul documentarului Delta Sălbatică, dezvăluiri despre colaborarea cu Irina Rimes
POLITIC
donald-trump-medalie-elon-musk
Analiză
13:13
Cum „au tăiat” SUA internetul dronelor ucrainene. Elon Musk ar fi nevinovat: „Pentagonul a făcut două lucruri într-o singură zi”
Sorin Grindeanu, Liviu Dragnea, Luca NIculescu Sursa foto Inquam Photos   Octav Ganea, Facebook   PSD Olt
Analiză
11:31
Prima dată, ca tragedie, a doua oară, ca farsă: Guvernul PSD, la ceasul (auto)evaluării
Ultimele știri
13:42
Trei vechi centrale termice din Brașov intră în șantier pentru a fi transformate în centre multifuncționale. Investiția depășește 10 milioane de lei
13:38
Două românce au intrat într-un magazin din Belgia și au ieșit după câteva minute cu 63 de bijuterii: „Munca noastră de-o viață”
13:20
Cum introduci o pisică nouă într-o casă în care există deja un câine sau o altă pisică
13:19
Un adolescent a murit electrocutat, în urma ploilor torențiale care au inundat Istanbulul: imagini îngrozitoare cu casele și drumurile prăbușite sub ape
TRENDING
07:12
Spitalul modular din Pipera, în valoare de 5 milioane de euro, furat la bucată. Au dispărut aproape toate aparatele de aer condiționat
08:08
Alegerile prezidențiale din 2024, anchetate de Parchetul General. Dosar penal, după 600 de sesizări
09:48
Ce echipă a rămas în competiția Asia Express după Cursa pentru Ultima Șansă
07:00
Loto 6/49 din 15 octombrie 2026. Report de peste 2,74 milioane de euro la 6/49, categoria I
O cunoscută cântăreață de muzică populară din Serbia a lăsat scena pentru  viața de șofer de TIR, în SUA. Sursă foto: Oleg Jerković/Ringier./Zena Blic.
11:04
O șoferiță de TIR conduce câte 1.000 km fără oprire în SUA. „Cel mai greu e când explodează roata”, spune fosta cântăreață din Serbia
Tiramisu World Cup, un tiramisu construit sub forma de rotund, pe o farfurie. O persoană pune praf de cacao peste el
10:57
Secretul unui tiramisu bun, într-un singur cuvânt, dezvăluit de o avocată care participă la Cupa Mondială de Tiramisu de la Treviso
Frunzele căzute reprezintă o materie organică bogată în substanțe nutritive. Sursă foto: Getty Images.
08:44
Frunzele uscate, aurul verde din grădină. Cum le poți folosi inteligent în această toamnă
horoscopul zilei de astăzi 15 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
14 oct.
Horoscop 15 octombrie 2026. Capricornii vor lua astăzi taurul de coarne într-o problemă legată de familie sau de casă
Foto: Buturuga Mică
14 oct.
Buturuga Mică: câteva zile împreună, în mijlocul naturii
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
O dronă de război deasupra mării, este vizată de o țintă care să o distrugă
12:28
Un nou mesaj RO-Alert în Tulcea după ce o dronă a fost detectată în Marea Neagră lângă Insula Șerpilor
Protest al sindicaliștilor din silvicultură, în 2023. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Hepta.
12:16
Șefii Romsilva mergeau la vânătoare în timpul programului. Ce măsuri anunță Diana Buzoianu
Înalta Curte de Casație și Justiție va pronunța decizia definitivă în litigiul de 4,8 miliarde de lei privind restanțele salariale ale magistraților. Foto: Hepta
11:39
Proces de un miliard de euro între magistrați și Guvern. Înalta Curte dă verdictul final pentru drepturile salariale
nava-wine-trader-incendiu-marea-neagra-15-octombrie-2026
10:25
Navă incendiată lângă Sulina după un atac cu drone în spațiul aerian al României. Șapte marinari de pe „Wine Trader”, dați dispăruți
Fermier care traverseaza un camp
10:11
Fermierii europeni „se vor adapta”. Cu ce bani, doamnelor și domnilor de la Bruxelles?
inteligenta-artificiala
14 oct.
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel