Costică Buceschi (46 de ani), antrenorul naționalei de handbal feminin a României, a vorbit deschis despre visul tuturor de a câștiga o medalie olimpică, l-a portretizat pe selecționerul suedez Tomas Ryde, a explicat cât de greu e să-ți antrenezi fiica la un asemenea nivel și a descris-o pe Cristina Neagu, liderul selecționatei tricolore. Interviul a fost realizat la Ploiești, acolo unde fetele s-au pregătit timp de o săptămână pentru ultimele meciuri din calificările pentru Campionatul European și pentru turneul olimpic din Brazilia.
Libertatea: Domnule Buceschi, de ce ați ales Ploieștiul?
Costică Buceschi: În primul rând pentru liniște! Dacă am fi fost la București, era multă tevatură, presă, aglomerație. Uite, acum sunteți doar Dvs. și stăm de vorbă relaxat. La Ploiești am zis că vor fi condiții ideale.
Stagiul acesta înseamnă debutul pregătirii preolimpice, nu?
Da, ne-am pregătit o săptămână la Ploiești, apoi urmează calificările pentru Euro, un turneu în Norvegia și Jocurile Olimpice. Stagiul acesta a fost folosit ca debut al pregătirii preolimpice. Pe de altă parte, Cristina Negu, Oana Manea, Mica Brădeanu, Valentina Elisei nu vor juca prea mult în partidele cu Lituania și cu Belarus, vin după un sezon istovitor. Iar dacă suntem calificați matematic înaintea ultimei partide, în acel joc vor evolua mai multe jucătoare tinere, să le verificăm potențialul, să simtă spiritul naționalei.
Cum stăm la postul de inter stânga, cel care ne-a creat mai mereu probleme?
Acum e bine. Bianca Tiron, Gabi Perianu, Diana Puiu și experimentata Carmen Cartaș sunt în lot, plus Melinda Geiger și Patricia Vizitiu. Acum mai e și Laura Popa. Are talie, are tot ce-i trebuie să joace la națională. Trebuie să avem răbdare cu sportivele tinere, norocul ei e că la Cluj-Napoca a jucat meci de meci, așa că sunt sigur că randamentul ei va crește.

Ce faceți cu schimbările de regulament? Le exersați deja?

Da! Schimbările vor fi foarte importante. Vor intra în vigoare direct la turneul olimpic. Se pot răsturna ierarhiile dacă nu ești pregătit. Cea mai importantă e că se joacă 7 contra șase, fără tricoul distinctiv pentru a șaptea jucătoare. De asemenea, jocul pasiv se modifică. Lucrăm la antrenamente, se înregistrează, se analizează video, fetele primesc pe tabletă toate indicațiile, toate combinațiile noi care se exersează. Vom vedea ce va fi.
Ce schimbări vor apărea
1. Cartonaș albastru
După cartonașul roșu, arbitrul poate arăta și cartonașul albastru. Asta înseamnă că jucătorului sau oficialului în cauză i se va face un raport în care se vor explica în detaliu cauzele descalificării

2. Joc pasiv mai repede
Echipa aflată în atac poate efectua între 5 și 8 pase până să arunce la poartă. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, va intra în pasiv.

Judecătorii, despre adolescentul care și-a înjunghiat verișoara de 2 ani, apoi a strangulat-o cu șnurul suzetei: „Este agresiv, lipsit de empatie și educație”. Masi Nicolas Codreanu, condamnat la 15 ani de detenție
Recomandări
Judecătorii, despre adolescentul care și-a înjunghiat verișoara de 2 ani, apoi a strangulat-o cu șnurul suzetei: „Este agresiv, lipsit de empatie și educație”. Masi Nicolas Codreanu, condamnat la 15 ani de detenție

3. Cartonaș roșu la ultimul atac
O echipă care e în avantaj și încearcă să țină de rezultat prin faulturi repetate în ultimul minut poate să-și „piardă” mai repede jucătorii. Handbalistul care a faultat vede direct cartonașul roșu și echipa adversă primește aruncare de la 7 metri!

4. Jucătorul accidentat
Un sportiv accidentat care rămâne întins la podea va trebui să fie scos în afara suprafeței de joc pentru a primi îngrijiri medicale. În plus, pentru a reintra pe teren, va trebui să aștepte trei atacuri ale echipei sale, timp în care nu are voie să fie înlocuit cu un altul!

5. Schimbare portar-jucător în teren
Un handbalist care intră pe teren în locul portarului, pentru a crea superioritate numerică, nu mai trebuie să poarte acel tricou „special”. Dacă jucătorul nu iese însă înainte ca echipa lui să piardă mingea, atunci el nu mai poate schimba și nici nu poate intra în spațiul de 6 metri al portarului!

”Câcâială cu naturalizările”

Portarul va trebui să fie foarte activ, mereu pe vârfuri, pentru a ieși și a intra pe teren…
Într-adevăr! Și am adus un antrenor nou de portari, marele handbalist spaniol Jaume Fort. De aceea au fost cinci portari în pregătire, pentru că el a vrut să le verifice tuturor abilitățile. Am tratat și cu Alexandru Buligan, dar a decis să rămână în Israel, și cu Mihaela Ciobanu, fostul portar al Spaniei, dar ne-am oprit la Jaume.
Cum s-a acomodat Iulia Dumanska, cea mai nouă jucătoare naturalizată?
Ea e româncă, practic, a făcut liceul aici, a dat examenele în limba română. Eu sunt pro-naturalizări, una-două jucătoare pot schimba în bine nivelul echipei. Noi am mai făcut-o pe Gabi Szucs, dar, din cauza problemelor de legislație, ne-am cam câcâit cu naturalizările. Uite, puteam s-o luăm pe ucraineanca Managarova încă de când juca la Oltchim, azi e cea mai bună extremă stânga din lume. Dar am ratat-o!

Când se pleacă în Brazilia, pentru Rio?
Jucătoarele și staff-ul tehnic vor ajunge pe 1 august, staff-ul auxiliar vine mai tarziu. Se caută încă varianta cea mai bună zbor. E necesară acomodarea la fus orar, sunt multe lucruri de pus la punct. De exemplu, baloanele de joc nici nu ne-au ajuns…

Ministerul Afacerilor Externe se distanțează de întâlnirea lui Comănescu cu Lavrov. „În cazul în care ar fi fost consultat, MAE nu ar fi încurajat perfectarea întrevederii cu ministrul de Externe Lavrov”
Recomandări
Ministerul Afacerilor Externe se distanțează de întâlnirea lui Comănescu cu Lavrov. „În cazul în care ar fi fost consultat, MAE nu ar fi încurajat perfectarea întrevederii cu ministrul de Externe Lavrov”

”E cel mai bun moment”

E un moment bun să visăm?
E cel mai bun! Naționala a cucerit bronzul mondial, CSM București a luat Liga Campionilor, Corona a jucat finala Cupei EHF. Visăm la o medalie olimpică, de ce nu? E visul oricărei jucătoare, îți aducea acea rentă, o liniște în carieră, e cel mai important lucru. Handbalul este sport nostru național acum, au spus-o și danezii, și norvegienii, că noi, românii, suntem făcuți pentru acest sport. Există emulație, am văzut asta și la Brăila. Am făcut grupe de copii, am dat un simplu anunț și am am strâns 40-45 de copii ce vor să facă sport. Acum trebuie să le creăm mediul propice. Și aici atingem puncte sensibile, că nu avem săli în care să se poată pregăti. Oricum, ei trebuie îndrumați de părinți, iar școala are cel mai mare rol în formare unui copil, să-l facă să iubescă mișcarea. A te apuca de sport nu înseamnă automat să ajungi campion olimpic. Dar viața sănătoasă te face campion, petreci mai puțin timp în spitale, dai bani mai puțini pe medicamente. În tările nordice, la care ne raportăm mereu, așa este privit sportul, ca viitorul cât mai sănătos al unei generații.
Cristina Neagu a fost menajată la Ploiești…
Trebuie să se odihnească. Avem grijă de Cristina, e deja dolul multor copii și așa va rămâne. Sperăm ca, o dată la 5-6 ani, să apară și alte jucătoare la fel de talentate. De asta au nevoie copii, de modele!

”Ar putea fi cea mai valoroasă generație din istorie”

Omul care a jucat un rol-cheie în parcursul profesional al ministrului sănătății Alexandru Rogobete: „Era rezident la ATI în pandemie”
Recomandări
Omul care a jucat un rol-cheie în parcursul profesional al ministrului sănătății Alexandru Rogobete: „Era rezident la ATI în pandemie”

E cea mai bună generație a handbalului feminin din istorie?
E greu de spus. Au făcut performanțe și alte generații, vicecampioanele mondiale din 2005, cele care au luat bronz la Europene. Dar, da, ar putea să fie generația cea mai bună dacă ar reusi o medalie olimpică. Sperăm să facem o performanța la Olimpiadă, însă generațiile ce vin trebuie să vrea să obțină și mai mult. Tot timpul trebuie să-ți dorești cât mai mult. Pentru o națiune, e eșențial să-și depășească mereu înaintașii.

Ați avut vreo ezitare când vi s-a propus să deveniți ”secund”?

Am avut! Primele discuții au fost să preiau tineretul, am zis ”da”, apoi, la următorul telefon, am crezut că e pentru a bate în cuie totul. Dar a fost altă ofertă. M-am consultat cu familia, atât soția, cât și Eliza au zis că, dacă am fost chemat, inseamnă că meritul e al meu, că merit să fiu la națională.
Îl cunoșteați pe Tomas Ryde?
Nu știam prea multe. Bine, cunoșteam, ca toată lumea, că a cucerit Liga Campionilor. El nu mai fusese în prim planul handbalului, însă mi-am dorit mereu să lucrez cu un străin, să cunosc stilul antrenorului de afară, a celor ce vin din tările nordice. Mă felicit că am acceptat să lucrez cu Tomas, deja am invățat multe lucruri. Mi-am dat seama care e deosebirea, care e talentul care, cateodată, te transformă în câștigător. Contează factorul pshilogic și mental, noi nu-l prea antrenăm în Romania. La fete, unde e mai greu decât la masculin, mentalul e cam o treime din tot ce se întâmplă într-o echipă.

”Ryde e un om meticulos”

Cum e ca antrenor?
Înainte de toate, e un om meticulos. Tot ce înseamnă echipa națională, alcătuirea lotului, pregătire, meciuri, studiul adversarilor, e bine calculat, aranjat. Prin stilul ăsta a reușit să câștige și în viață, are o firmă bună de mental coaching, cu randament. Și dovada e că a reușit performanță la echipa națională. Noi care sunt în jurul lui, vrem să fim la fel ca el.
A ezitat să continue la națională după bronzul mondial?
Nu știu discuțiile care au fost cu președintele Dedu, dar nu cred că a vrut să plece. Mai cu seamă că, după Olimpiadă, vom încerca să facem un plan care să cuprindă și celeltate loturi, să vedem ce vine din urmă, să facem o strategie.
Chiar crede Ryde într-o medalie olimpică mai mult ca un român?
Din ce am înțeles, prima frază pe care a spus-o când a bătut palma cu Alexandru Dedu a fost: ”Am venit aici să câștig o medalie olimpică”. Deși atunci nu era o perioadă roză, nu se jucase Mondialul, trebuia să termini acolo între primele 8, trebuia să te califici la Olimpiadă. A dovedit, pas cu pas, că drumul merge unde dorește el. A avut mare încredere în fete, în staff, a inspirat antrenorii.

Cum descrie experiența de la Mondial și cum a recepționat criticile din țară

”Sunt multe lucruri care, privite din exterior, sunt interpretate în fel si chip. Trei oameni care se uită la un meci îl înteleg diferit. Legat de time-out-uri. Acolo sunt 50 de secunde în care tu, antrenor, trebuie să încerci să transmiți ceva, și mesajul să și fie inteles înțeles de fete. Până să ajungă fetele la noi, eu vorbesc cu Tomas, știm ce să le spunem. Sunt momente în care Tomas le comunică individual ce are de spus, sunt momente în care vorbesc eu. Cert e că am dat indicații bune, am dus meciurile spre victorie”.

”Ne aprindem repede, ne stingem repede. Fetele s-au montat, noi n-am făcut mare lucru”

”Noi, ca și popor, ne aprindem repede și ne stingem repede, dintr-o extremă in alta. La Mondial, am jucat prost în grupe, mai ales cu Spania. Am avut 5-6 goluri avans, apoi n-am dat gol 20 de minute, am terminat lamentabil. A fost cel mai greu moment. Era clar că nu mai putem termina în primele 3 din grupă și am încercat cu Norvegia și cu Rusia să găsim formula cea mai bună. Cu Brazilia a fost meci capital, am jucat totul pe echipa cea mai omogenă. De acolo, formația a început să crească. A fost o schimbare din interiorul echipei, antrenorii n-au făcut mare lucru. Fetele s-au strâns după meciul cu Spania, au făcut ședințe după fiecare joc, nici nu știu ce au vorbit. Dar ce a urmat, cu Brazilia, cu Danemarca, cu Norvegia, chiar dacă a fost și neșansă acolo, plus finala mică cu Poloniaa fost excepțional. Am dominat clar, am arătat că forța e dată de forța grupului. Ne vom baza în continuare pe această forță”.

”E un avantaj că Ryde nu e român, nu înțelege ce scrie presa. Eu m-am obișnuit ca, indiferent de rezultat, să nu citesc. Și fetele încearcă să se izoleze de media, dar total nu se poate. Sunt lucruri care mai transpiră și le afectează. Răutățile le-au întărit, le-au făcut să se monteze, până la urmă e meritul lor că au terminat cu o medalie. Totuși, nu tot timpul criticile te scot câștigător. Dacă esti la pământ și vin multe probleme din exterior, asta te apasă mai mult, nu mai reușești nimic”.

650 de km pe bicicletă, n-a avut timp de pescuit, deși Dunărea îi trece prin balcon

Buceschi tocmai și-a prelungit contractul cu Dunărea Brăila: ”Așteptăm ca Federația Internațională să spună despre exact situația celor de la Baia Mare, să vedem cum va fi cu Cupele Europene. Pe cei de la HCM nu mai sunt supărat, mi-au dat posibilitatea să antrenez în Liga Campionilor”. Pasionat de ciclism, Costică a făcut în acest an circa 650 km pe bicicletă, distanța dintre orașul natal, Baia Mare, și Brăila! Pasionat de pescuit, are un regret: ”Deși Dunărea îmi trece prin balcon, n-am avut timp să lansez deloc”.
”Va veni rândul meu să fiu principal la națională, dar momentan mai am de învățat”.

”La fotbal, nu mai știm cei 11 titulari”

Buceschi urmărește și naționala de fotbal: ”O victorie în grupe la Euro înseamnă calificarea în optimi. Dn păcate, nici noi, nici Iordănescu nu știm cei 11 jucători titulari. Nu mai e ca pe vremuri, când erau Hagi și Generația de Aur”. Legat de securitatea din Franța, antrenorul e precaut: ”Când am fost în turneul de la Paris, am mers în mall, unde am văzut forte de ordine care aveau glonț pe țeavă”.

”Eliza se adaptează ușor oricărui antrenor. Poate face diferența”

”Eliza se adaptează ușor oricărui antrenor, la toate echipele a reușit să facă performanță, să fie titulară. Nivelul ei e deja ridicat, jucând de trei ani în Liga Campionilor. În ultimul an, în Germania, a avut un randament bun și a primit un contract în Danemarca, la Midtjylland, acolo unde handbalul e sportul numărul unu. Mai poate crește, e loc de mai bine, ea știe asta, și mi-aș dori ca explozia să fie la Olimpiadă. Poate face diferența în meciuri importante, poate oricând să întoarcă rezultaul unui meci. Sperăm ca împreună să facem rezultate. La prima competiție importantă la care am lucrat, să luăm medalie mondială. Nu ne interesează recordurile, cel mai important e să încercăm să cîștigăm trofee, să demonstrăm că avem valoare”.
La invitaţia Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, elevele lui Tomas Ryde și-au desfășurat, timp de o săptămână, antrenamentele în Sala Sporturilor ”Olimpia”, urmând ca marţi să plece spre Kaunas, pentru jocul cu Lituania, programat miercuri. Urmează meciul cu Belarus, sâmbătă, 4 iunie, la Piatra Neamţ.

Lotul României în cantonamentul de la Ploieşti:

– portari – Paula Ungureanu, Ionica Munteanu, Denisa Dedu, Elena Voicu, Iulia Dumanska;

– extreme stânga: Valentina Ardean-Elisei, Ana Maria Tănăsie;

– interi stânga: Gabriela Perianu, Cristina Neagu, Bianca Tiron, Gabi Szucs, Carmen Cartaş, Diana Puiu;

– centri: Eliza Buceschi, Aurelia Brădeanu, Mădălina Zamfirescu, Andreea Pricopi;

– interi dreapta: Melinda Geiger, Patricia Vizitiu, Laura Popa;

– extreme dreapta: Aneta Pîrvuţ-Udriştoiu, Laura Chiper, Ana Maria Simion;

– pivoţi: Oana Manea, Florina Chintoan.

Subiectele la matematică la Evaluarea Națională 2025 – ce le-a picat elevilor de a 8-a.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.