Cristi Chivu este antrenor cu acte în regulă. Fostul fotbalist a obţinut licenţa UEFA A, a doua categorie de antrenor, după ce a trecut cu bine peste examenul susţinut la Coverciano. Chivu poate acum să fie "principal" în Serie C sau "secund" în Serie B şi Serie A.Fostul fotbalist român, în vârstă de 37 de ani, a făcut parte dintr-o grupă de foşti fotbalişti, admişi la şcoala de la Coverciano pentru că au jucat cel puţin şapte sezoane în Serie A şi au evoluat în peste 180 de meciuri în campionatul Italiei sau au fost campioni mondiali.Marco Amelia, Mauro Camoranesi, Marco Cassetti, Morgan De Sanctis, Fabio Galante, Amantino Mancini, Angelo Palombo şi Luca Toni au fost colegii de grupă ai lui Chivu.
Toţi au efectuat 210 ore de cursuri, începând cu 10 octombrie, şi au obţinut licenţa după examenul susţinut marţi.Fostul fundaș este şi observator tehnic al UEFA, iar selecționerul României, Cosmin Contra, i-a propus să facă parte din staff-ul său.Chivu a jucat 200 de meciuri şi a marcat nouă goluri în Serie A pentru AS Roma (2003-2007) şi Inter (2007-2014).