Cei mai buni fotbalişti ai lumii la această oră, Cristiano Ronaldo şi Lionel Messi, sunt puşi la zid Luis Figo (42 de ani). Fostul star al Portugaliei contestă supremaţia celor doi:
”Am avut fericirea de a juca în epoca mea cu fotbalişti uriaşi. Atât ca adversar, cât şi în calitate de coechipier. Probabil, chiar mai buni decât Messi şi Cristiano Ronaldo”, a declarat Figo, citat de presa din Spania.
Cu toate acestea, lusitanul, care a evoluat atât la Barcelona, cât şi la Real Madrid, recunoaşte că Messi şi CR7 sunt cei mai valoroşi fotbalişti din lume în acest moment:
”Sunt jucători care fac diferenţa şi care sunt peste toţi ceilalţi fotbalişti din generaţia actuală”.
Deşi stă cu ochii pe tot ce mişcă în fotbal, Figo nu doreşte să devină antrenor:”Această meserie nu e de mine”.