În plin campionat, în toamna anului trecut, la sediul clubului CS Universitatea Craiova a sosit o scrisoare din Spania, de la Leonard Albu, îndrăgostit de alb-albastrul Ştiinţei.

Leonard a înfiinţat un  Fan  Club  Universitatea  Craiova  la  Madrid  şi  a  cerut  clubului  obţinerea autografelor lui Brandan şi colegilor săi pe chenare realizate manual de membrii Fan Clubului din Madrid.  Clubul le-a îndeplinit  dorinţa românilor cu suflet  alb-albastru din Spania, mai mult le-a făcut o surpriză, trimiţându-le de Crăciun mai multe obiecte cu însemnele  Universităţii.  La început de an 2015, o scrisoare demulţumire  a  sosit  din  Spania.

”Suntem  nespus  de  bucuroşi  că  ne-aţi  trimis autografele  solicitate  în  primul  rând şi  de  asemenea suntem uimiţi  de restul  de cadouri. Sperăm să putem recompensa această generozitate cu un val de căldură pecare să-l suflăm spre Craiova, care să-i facă pe jucătorii noştri dragi să joace şi cumai multă însufleţire. Felicitări staff-ului tehnic şi tuturor jucătorilor pentru evoluţiabună din campionat“, a fost mesajul transmis de Leonard Marius Albu, preşedintele Fan  Club  Universitatea  Craiova  din  Spania.

Un  alt  exemplu  este  al  lui  Iulian Meianu, care este cunoscut printre fanii Craiovei drept ”Mancini”. Născut în Vâlcea şi rezident în Sibiu, Mancini nu se sfieşte să recunoască faptul că iubeşte Ştiinţa mai mult decât orice pe lume. Trăieşte (de fapt trăia) cu două mari temeri: că va sărăci mergând  după  Craiova  în  cupele  europene  şi  că  Universitatea  va  dispărea,  iar nepoţii lui vor ţine cu ”duşmanii”.

Cinci ani și jumătate în captivitate. Sora românului răpit de jihadiști în Burkina Faso răbufnește: ”Nu mai avem încredere în autoritățile române”
Recomandări
Cinci ani și jumătate în captivitate. Sora românului răpit de jihadiști în Burkina Faso răbufnește: ”Nu mai avem încredere în autoritățile române”

Proiectul CS Universitatea i-a vindecat definitiva doua teamă. În ceea ce priveşte primul motiv de îngrijorare, Mancini încă speră ca acel coşmar să se îndeplinească, dacă se poate cât mai curând. Când nu se uită la meciurile Craiovei, nu comentează despre Craiova sau nu vorbeşte despre Craiova, poliţistul Mancini scrie cărţi despre Craiova. “Visul meu era să joc la Craiova şi să-lînlocuiesc pe Balaci la naţională. Am iubit şi iubesc Ştiinţa Craiova mai mult decât orice  pe  lume.  În  2012  am publicat  un  fel  de  enciclopedie  a  Craiovei  în  două volume. Conţine toate datele, rezultatele, evenimentele din 1948 până la dezafiliere.Soţia mă cunoştea foarte bine când m-a luat, a ştiut că mă ia cu tot cu Universitatea!Pe cele două fete ale mele le-am dus de mici pe stadion, chiar în peluză”, spuneMancini.  Cele  două  exemple  dovedesc  faptul  că  dragostea  faţă  de  culorile Universităţii Craiova nu are graniţe. Bine, asta dublată şi de rezultatele excepţionaledin această ediţie de campionat ale grupării oltene.

Are case peste tot în lume, însă un singur loc rămâne în sufletul ei și nu e în România. Incredibil unde vrea să se retragă
PARTENERI - GSP.RO
Are case peste tot în lume, însă un singur loc rămâne în sufletul ei și nu e în România. Incredibil unde vrea să se retragă
ȘOCANT! O familie din Arad a murit din cauza frigiderului. Ce s-a întâmplat peste noapte e ireal! ATENȚIE mare!
PARTENERI - PLAYTECH
ȘOCANT! O familie din Arad a murit din cauza frigiderului. Ce s-a întâmplat peste noapte e ireal! ATENȚIE mare!
Horoscop 25 octombrie 2020. Vărsătorii sunt în formă și se vede, mai ales când vin cu tot felul de propuneri
HOROSCOP
Horoscop 25 octombrie 2020. Vărsătorii sunt în formă și se vede, mai ales când vin cu tot felul de propuneri
Cum a ajuns Traian Berbeceanu, actualul prefect al Capitalei, să fie băgat după gratii din cauza interlopilor. „Asta îi dorim: vată în nas şi pantofi de lac„. DETALII ŞOCANTE
Știrileprotv.ro
Cum a ajuns Traian Berbeceanu, actualul prefect al Capitalei, să fie băgat după gratii din cauza interlopilor. „Asta îi dorim: vată în nas şi pantofi de lac„. DETALII ŞOCANTE
Medicul care a prezis pandemia de COVID-19 în 2017 a anunţat că urmează un nou dezastru: "O perioadă întunecată". Ce se poate întâmpla în 2021
Telekomsport
Medicul care a prezis pandemia de COVID-19 în 2017 a anunţat că urmează un nou dezastru: "O perioadă întunecată". Ce se poate întâmpla în 2021