ACTUALIZARE 21.45: SCM Râmnicu Vâlcea s-a calificat în grupele principale ale Ligii Campionilor la handbal feminin, după ce Buducnost Podgorica a învins-o pe SG BBM Bietigheim cu scorul, de 34-28 (18-14) în ultimul meci din Grupa C. Campioana României pierduse cu scorul de 26-23 (14-13), în Sala Sporturilor Traian din Râmnicu Vâlcea în fața lui Brest, însă a acces în Main Round grație rezultatelor directe cu Bietigheim.
În ultimul lor meci din Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin, disputat, sâmbătă, în Rusia, CSM Bucureşti a fost învins de Rostov pe Don, scor 23-22 (14-7).
Vicecampioana României a făcut o primă repriză foarte slabă şi în ciuda unei reveniri după pauză nu a putut scoate un rezultat pozitiv. Soarta meciului putea fi alta, însă Cristina Neagu a ratat două aruncări de la 7 metri.
''Tigroaicele'' au făcut multe greşeli în acest meci, au marcat doar 7 goluri în prima repriză, în care au avut 9 minute fără gol, de la 9-6 la 14-6 pentru Rostov. Laura Moisă a primit direct cartonaş roşu în min. 17, iar Andrea Lekic a evoluat doar în prima repriză, când s-a accidentat la cap.
Pentru CSMB au înscris Cristina Neagu 8 goluri, Carmen Martin 4 goluri, Crina Pintea 4, Dragana Cvijic 2, Iulia Curea 2, Andrea Klikovac 1, Itana Grbic 1.
Golurile echipei antrenate de Ambros Martin, fostul selecţioner al echipei României, au fost înscrise de Ana Viahireva 5, Polina Kuzneţova 3, Vladlena Bobrovnikova 3, Iulia Managarova 3, Ksenia Makeeva 3, Ana Sen 2, Julia Behnke 1, Viktoria Borşcenko 1, Kristina Kojokar 1, Marina Sudakova 1.
Au arbitrat slovenii Bojan Lah şi David Sok, iar delegată EHF a fost sârboaica Tatjana Medved, notează Agerpres.
CSM Bucureşti va intra în grupele principale doar cu 3 puncte, obţinute în meciurile directe cu celelalte echipe calificate din Grupa B.
Rostov ocupă primul loc, cu 9 puncte, urmată de CSM Bucureşti, 7 puncte, Team Esbjerg, 6 puncte, MKS Perla Lublin, 0 puncte, înaintea partidei de duminică, dintre Esbjerg şi Perla Lublin.