Stadionul „Steaua”, care se va ridica pe locul actualului stadion din Ghencea, care va fi pus la pământ, până în iulie, când va demara construcția noii arene.

Stadionul Steaua va avea o capacitate de 30.500 de locuri, iar valoarea estimată a lucrărilor, care include TVA, taxe, avize, precum şi costul demolării vechii arene, este de 301.771.470 de lei inclusiv TVA (64.877.557 de euro).

Arcul de TriumfIcon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Cum vor arăta stadioanele Steaua, Rapid și Arcul de Triumf. Arena în 10 colțuri din Ghencea

Arhitectura noii arene este ciudată, un soi de stea în 10 colțuri. „Stadionul Steaua va fi demolat în totalitate, va face obiectul unei proceduri distincte, care începe în paralel cu anunţul de licitaţie, proiectare şi execuţie, în aşa fel încât, la semnarea contractului, stadionul Steaua să fie demolat în totalitate”, a spus azi Manuela Pătrășcoiu, șefa Companiei Naționale de Investiții.

Stadionul Naţional de Rugby „Arcul de Triumf”, care urmează să fie reabilitat, modernizat şi transformat în Centru sportiv de excelenţă, va avea o capacitate de 8.100 de locuri, iar costul lucrărilor se ridică la o valoare estimată, potrivit studiului de fezabilitate, de 126.409.876 de lei inclusiv TVA (27.234.117 de euro).

Stadionul Valentin Stănescu, ce va fi consolidat şi modernizat, astfel încât să îndeplinească toate condiţiile impuse de UEFA, va avea o capacitate de 14.000 de locuri şi o valoare estimată a lucrărilor în studiul de fezabilitate de 121.131.080 de lei (26.049.649 de euro).


CITEȘTE ȘI: 

Povestea dramatică a lui Nicolae Neagoe, bronz la bob două persoane la Olimpiada din 1968, singura medalie românească la JO de iarnă: ”Nu vrea să mor până nu o să văd iar pârtie la Sinaia”

Cum se ascundea Marica cu amantele! Ilinca Vandici, dezvăluiri incredibile
PARTENERI - GSP.RO
Cum se ascundea Marica cu amantele! Ilinca Vandici, dezvăluiri incredibile
INCREDIBIL! Ce face acum femeia care l-a părăsit pe Mihai Neșu! E halucinant ce se întâmplă
Playtech.ro
INCREDIBIL! Ce face acum femeia care l-a părăsit pe Mihai Neșu! E halucinant ce se întâmplă
Caz incredibil la Braşov. Fetiţă de doi ani înecată şi declarată moartă, observată după o oră că are puls
Observatornews.ro
Caz incredibil la Braşov. Fetiţă de doi ani înecată şi declarată moartă, observată după o oră că are puls
Horoscop 17 aprilie 2021. Peștii beneficiează de o formă de protecție care nu se manifestă cum vor ei
HOROSCOP
Horoscop 17 aprilie 2021. Peștii beneficiează de o formă de protecție care nu se manifestă cum vor ei
Directorul Pfizer a făcut un anunț așteptat de toată lumea
Știrileprotv.ro
Directorul Pfizer a făcut un anunț așteptat de toată lumea
Gigi Becali a trimis 9,3 milioane de euro în conturile unui club din România
Telekomsport
Gigi Becali a trimis 9,3 milioane de euro în conturile unui club din România
Află cât de profitabile sunt economiile tale (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Află cât de profitabile sunt economiile tale (PUBLICITATE)