Bees Roux, un cunoscut jucător de rugby al echipei sud-africane Blue Bulls, bănuit că a ucis un poliţist în bătaie, a fost arestat vineri la Pretoria.
''Un poliţist a fost ucis în timpul unei altercaţii. El a fost agresat violent şi a murit probabil din cauza rănilor grave. Se pare că suspectul este un jucător de rugby foarte cunoscut de la Blue Bulls''', a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.
Clubul Pretoria a menţionat numele pilierului Bees Roux într-un comunicat, însă a afirmat că în acest moment nu are informaţii despre faptele petrecute. ''Noi am fost anunţaţi doar că un poliţist a murit'', a precizat Blue Bulls.
În vârstă de 28 ani, Bees Roux s-a transferat la Bulls la sfârşitul anului 2009 şi a participat în luna mai la finala Super 14 împotriva unei alte echipe sud-africane, Western Stormers (25-17), la Soweto