Cupa României. Poli - Petrolul 2-1. Hernandez, gol dintr-un 11 metri ușor acordat! Oaspeții au dat-o-n bară de două ori, au rămas în 10, dar au egalat! Cânu a decis jocul

Comentează
Arhiva foto

Pentru a treia oară în această toamnă, Petrolul şi ACS Poli Timişoara se vor afla, din nou, faţă în faţă. După întâlnirea din Cupa Ligii, câştigată, pe propriul teren, de bănăţeni şi după confruntarea încheiată nedecis, 1-1, pe ”Ilie Oană”, în Liga I, de această dată cele două formaţii se vor lupta pentru calificarea în sferturile de finală ale Cupei României, partida urmând să se desfăşorare marți, de la ora 21.00 (Digi 1, Dolce 1), pe arena ”Dan Păltinişanu” din Timişoara.

ACS Poli Timișoara - Petrolul 2-1

FINAL DE MECI.Min. 89: pe contraatac, Elek, servit de Rufino, trimite peste poartă, singur, din 8 metri.Min. 84, 2-1: Cânu împinge în plasă o minge bâlbâită de Benga și de Cobrea.Min. 71, 1-1: Faug Porret centrează, Moussa așează mingea pentru VELASCO, care trage sub bară!Min. 51: plecat la limita ofsaidului, Nepomuceno trage în bara laterală. A doua bară a extremei din Curacao.A început repriza a doua.PAUZĂ.Min. 44. Ropotan este eliminat, două ”galbene” în 30 de secunde. Al doilea a fost dat ușor.

Min. 40, 1-0: JAVI HERNADEZ transformă penalty-ul acordat ușor de Marius Avram, la duelul dintre Al. Chiriță și Ov. Popescu.Min. 30: Luchin înscrie, după un șut al lui Curtean, dar se afla în ofsaid!Min. 21: Nepomuceno a exevutat o lovitură liberă de la 25 de metri, cu pământul, Smaranda a respins în bara laterală!Min. 10: centrare Nepomuceno, cap Moussa, pe lângă poartă.Min. 8: acțiune personală Curtean, combinație cu Rufino, șut în plasa laterală.Min. 5: lovitură liberă Croitoru, luft Moussa, Luchin deviază puțin peste poarta lui Cobrea.A început meciul.EchipelePoli: Smaranda - Belu, Luchin, Cânu, D. Popescu - Rufino (90 Melinte), Ov. Popescu - Curtean, Javi Hernandez, M. Croitoru (75 Elek) - F. Llorente (65 Artean).Petrolul: Cobrea - Al. Chiriță (85 Vl. Rusu), Benga, Al. Tudose, Faug-Porret - Ropotan, Bucșa - Nepomuceno (85 Milinceanu), Zoubir, Velasco - Moussa.VIDEO AICI.”Va fi un joc specific de calificare, meciurile din Cupă sunt diferite față de cele din campionat, deci va trebui să dăm dovadă de pragmatism și să jucăm la rezultat. Trebuie să avem o atitudine bună față de joc. Echipa care va comite mai puține greșeli decisive, aceea se va califica. La Petrolul, a plecat antrenorul. Nu știu dacă vor lua decizia să numească un alt antrenor sau vor veni cu antrenorii secunzi. Petrolul nu a arătat bine în ultimul meci cu Voluntari, asta și deoarece ploieștenii au venit după jocul cu Steaua, în care au depus un efort foarte mare. Le-au lipsit jucători importanți în toate compartimentele și nu au reușit să obțină rezultat pozitiv. Dar Petrolul are jucători de valoare și calitate, care oricând pot să facă diferența!”, a declarat Florin Marin, tehnicianul bănățenilor.

Arhiva foto


”În primul rând, trebuie să fim concentrați și după aceea trebuie să ne organizăm foarte bine în defensivă. Apoi, să reușim să înscriem mai mult, deoarece ocazii am avut la toate meciurile. Am avut șanse mai mult decât adversarii, inclusiv la ultimul joc, cel cu CFR Cluj. Am discutat cu jucătorii, este foarte important să se recupereze în primul rând mental după ultimele eșecuri”, a mai spus ”Flocea”.


La Poli revine doar Luchin, cel care a fost suspendat cu CFR Cluj Goga, Sarmov, Zicu, Popovici și Scutaru sunt accidentați.

Petrolul va încerca să-şi continue parcursul în Cupa României, competiţie în care în ultimele sezoane a ajuns, mereu, până în fazele superioare. Conduşi de Mihai Oancea, cel care asigură interimatul pe banca tehnică după demisia lui Eusebiu Tudor, ploieştenii au ajuns de duminică în oraşul de pe Bega, cu un lot în care au revenit Adrian Ropotan, Sofien Moussa şi Jeremy Faug-Porret, jucători absenţi, din cauza suspendărilor, în ultima etapă de campionat.

În schimb, n-a făcut deplasarea Andrei Peteleu, cel care a rămas la Ploieşti din cauza unei probleme de natură medicală, accidentare ce se alătură celei a lui Dean Beţa, scos din calcule pentru o perioadă mai lungă de timp.

Dacă până marți Ionel Ganea, cel care conduce divizionare secundă Dunărea Călărași în acest sezon, părea favorit pentru postul de antrenor principal la Petrolul, ultimul nume căutat de șefii Petrolului e Mihai Stoichiță!

Conform digisport.ro, ploieștenii au luat legătura și cu Costel Gâlcă, tehnician care a reușit tripla campionat - Cupa României - Cupa Ligii cu Steaua, în sezonul trecut. Sportnews.libertatea.ro a scris despre această variantă AICI.

Confruntarea din această seară va fi condusă de către o brigadă alcătuită din Marius Avram (Bucureşti) – Gabriel Bârjac (Zalău) şi Mihai Marius Marica (Bistriţa). Arbitru de rezervă va fi Paul Unimatan (Zalău), iar ca observatori au fost delegaţi Aron Huzu (Sibiu) şi Adrian Lucaci (Arad).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
13:27
Ce se va întâmpla cu Omar Hayssam, eliberat după ce a executat 13 ani de închisoare din pedeapsa de 24 de ani
Elevi în fața scolii din Măguri
Analiză
13:00
Una dintre puținele școli din România cu predare în limba romani. Numărul elevilor este tot mai mic, dar părinții au un motiv de „fală”: „Vakeres romanes?”
MONDEN
Andreea Marin in bucataria casei sale. Sursa FOTO/ Facebook
13:37
Noi imagini din casa și curtea Andreei Marin. Cum arată gospodăria vedetei toamna aceasta. „Minunata grădină cu miresme, plină de roade”
Mona Segall a vorbit despre concurentii de la Asia Express 2026. FOTO/ Antena 1/ Facebook
12:46
Anunțul făcut de Mona Segall despre „Asia Express” 2026. Ce au pățit echipele aflate în competiție. „Au suportat lucruri grele”
POLITIC
Alexandru Nazare, ministrul interimar al Finanțelor alături de Kyriakos Pierrakakis, ministrul Finanțelor din Grecia, întâlnire oficiala la minister cu o zi inainte de nunta - 11 septembrie 2026
14:14
Cine e nașul lui Alexandru Nazare: ministrul finanțelor din România se căsătorește azi
Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu în timpul unui eveniment oficial la Comisia Europeană, poartă un costum albastru și o cravată portocalie
09:47
„Nu va exista acum” o guvernare PSD - AUR, spune Vasile Dîncu, dar vorbește despre „majorități în Parlament”
Ultimele știri
15:06
Drept la replică. Precizări privind proiectul centralei nucleare de la Doicești și relația comercială dintre RoPower Nuclear și Nova Power & Gas, după informațiile apărute în spațiul public
15:02
Ce spune un şofer de 98 de ani care şi-a cumpărat o Tesla Model Y autonomă şi a avut peste 100 de mașini
14:44
Șoferul a căzut dintr-un TIR pe o autostradă, iar camionul a continuat să meargă de unul singur, în Germania
14:25
Christian Sabbagh, mărturisiri dureroase după ce a suferit un AVC în urmă cu 2 ani. „Aduceți-i copiii, pentru că mai are șase ore de trăit”
TRENDING
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
07:44
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, sâmbătă, 12 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
12:14
În 1894, Etiopia a început să planteze 506.000 de hectare cu eucalipți. Astăzi, pământul riscă să rămână fără apă
apă minerală
12:08
În cât timp se strică apa minerală din sticla desfăcută și cât timp rămâne potabilă
O femeie în vârstă cu părul alb, după ce a pregătit sosul de roșii în gustă cu lingura dintr-un borcan
10:58
Cum transformi tomatele în aurul roșu al lunilor de iarnă
Un poștaș îmbrăcat în uniforma serviciului poștal francez „La Poste” distribuie corespondența în Vernon, în nord-vestul Franței, pe 11 septembrie 2026
10:45
Un poștaș a dus toate scrisorile pe care trebuia să le livreze într-o pădure, în Franța
Mâini, carduri de credit, prieteni într-o cafenea, efectuând o plată sau o tranzacție bancară la un terminal POS.
10:17
Un restaurant din Germania impune o regulă neobișnuită: nota de plată „alla Romana”
Ladă cu legume proaspăt culese, cartofi,morcovi, sfeclă
10:00
Legume de sezon: rețete simple bazate pe ce găsim la piață în fiecare anotimp
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Holul unui spital de urgență, există un pat gol și nu sunt pacienți care să aștepte la ușile cabinetelor
12:56
Mărturia unui medic neurolog din București despre criza din spital: „Nu avem materiale pentru pacienții cu anevrism. Sunt liste de așteptare”
panouri solare
11:42
Ministerul Energiei lansează un fond de 500 de milioane de euro pentru primării, spitale și școli. Bani nerambursabili pentru panouri solare
Imaginea prezintă o ploaie torențială densă căzând peste mașini într-o parcare mărginită de copaci.
11:01
ANM anunță vreme severă, cu ploi torențiale, grindină și rafale de până la 70 km/h. Lista zonelor sub cod galben
Croitoria a fost marea dragoste a lui Constantin Alexandru. Imagine generată cu inteligența artificială
ReportajExclusiv
10:00
O viață cusută cu ață, răbdare și amintiri. Povestea fascinantă a croitorului care muncește de la 15 ani: „Lumea era elegantă pe vremuri”
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate