Considerat cel mai bun fotbalist român din istorie, Gheorghe Hagi, 55 de ani, crede că ar fi dat mult mai multe goluri, dacă în perioada în care era fotbalist ar fi avut un antrenor cum este el acum.
“Dacă jucătorul Gică Hagi îl avea antrenor pe Hagi, dădea 100.000 de goluri. Ăsta e răspunsul, garantez sută la sută!”, a afirmat Gică Hagi la Telekom Sport.
Actualul manager și antrenor de la FC Viitorul a continuat: “Am dat 96 de goluri în 130 de meciuri la Steaua, cred că vă speriați dacă faceți o statistică. Puteam să ajung la cifrele lui Messi”.
“Regele” i-a răspuns astfel fiului său, Ianis, care declarase anterior că “dacă Gheorghe Hagi jucătorul îl avea antrenor pe Gheorghe Hagi, nu juca nici un minut”.
Golgheter all-time al naționalei României, cu 35 de goluri, la fel ca Adrian Mutu, Gică Hagi a fost cel mai bun marcator din, pe atunci, Divizia A în două rânduri, 1985 și 1986.
De asemenea, Gică Hagi a fost și golgheterul Cupei Campionilor Europeni, în sezonul 1987-1988, stagiune în care Steaua a jucat semifinala competiției.
Gică Hagi a analizat și probleme actuale cu care se confruntă sportul românesc.
“Guvernul să ne asculte și țara să investească în sport la fel cum a investit până în ’90. Trebuie să facem sportul o prioritate, iar obiectivul numărul 1 este să facem sportivi pentru România.
La centrele de juniori nu luăm nici un ban de la Guvern! UEFA ne dă câte 2-3 lei! Nu vrem să cerșim bani, ci să fie legea sponsorizării. Am zis-o de o sută de ori și va faceți că nu auziți!”, a declarat, supărat, Gică Hagi.