În aceste condiții, jucătorii, stafful tehnic şi ceilalţi componenţi ai delegaţiei echipei naţionale de handbal masculin a României, care trebuiau să revină la Bucureşti în această după-amiază după participarea la Campionatul European din Germania, au rămas blocaţi pe aeroportul din Frankfurt.

Din cauza vremii nefavorabile, cursa a fost iniţial amânată, pasagerilor fiindu-le transmis ca termen de aterizare la Bucureşti intervalul 16:30-17:00.

Însă după o perioadă mai lungă petrecută în avion, autorităţile aeroportului din Frankfurt nu au permis decolarea, iar componenţii naţionalei au fost debarcaţi, potrivit departamentului de comunicare al Federaţiei Române de Handbal.

Mai mult, autorităţile germane au luat decizia de a suspenda activitatea aeroportului din Frankfurt până la ora locală 20:00, iar în aceste condiţii nu se ştie exact dacă delegaţia României va ajunge în această noapte la Bucureşti sau în cursul zilei de joi.

Naţionala României a fost învinsă de formaţia Croaţiei cu scorul de 31-25 (16-12), marţi seara, la Mannheim, în ultimul său meci din Grupa B a Campionatului European de handbal masculin – EHF EURO 2024 din Germania.

Tricolorii au pierdut anterior cu Austria, 24-31, şi cu Spania, 24-36.

Adina Buzatu joacă la prescripție în dosarul de evaziune fiscală cu prejudiciu de 3 milioane de euro. Cum a tergiversat procesul
Recomandări
Adina Buzatu joacă la prescripție în dosarul de evaziune fiscală cu prejudiciu de 3 milioane de euro. Cum a tergiversat procesul

România nu se mai calificase la un Campionat European din 1996, când se clasa pe locul 9, iar la tragerea la sorţi a făcut parte din a patra urnă valorică. Pentru România este doar a treia participare la Campionatul European, la prima (1994) încheind pe locul 11.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

chiruleonard   •   18.01.2024, 16:30

Asta e, se mai intampla. Vremea e capricioasa...

laurlaur2180   •   18.01.2024, 08:03

La cat de prost au jucat, pot sa ii tina definitiv acolo.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini
Viva.ro

Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit azi, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”
Libertateapentrufemei.ro
Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit azi, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”
Șase zodii au norocul scris în frunte în următoarele 12 luni. Vor avea cel mai mare succes și o viață îmbelșugată
FANATIK.RO
Șase zodii au norocul scris în frunte în următoarele 12 luni. Vor avea cel mai mare succes și o viață îmbelșugată
Bruce Willis, apariție rară în Los Angeles, în contextul incendiilor devastatoare. Cum a fost surprins fostul actor
Elle.ro
Bruce Willis, apariție rară în Los Angeles, în contextul incendiilor devastatoare. Cum a fost surprins fostul actor
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Filmul tragediei din Medgidia, unde o fetiță de nici 2 ani a murit strivită de canapea. Părinții o duceau la creșa ilegală pentru că nu există alta în oraș
Observatornews.ro
Filmul tragediei din Medgidia, unde o fetiță de nici 2 ani a murit strivită de canapea. Părinții o duceau la creșa ilegală pentru că nu există alta în oraș
Horoscop 19 ianuarie 2025. Scorpionii au nevoie de sprijinul celor din familie, pentru că fără ei nu are niciun farmec să facă ceea ce și-au propus
HOROSCOP
Horoscop 19 ianuarie 2025. Scorpionii au nevoie de sprijinul celor din familie, pentru că fără ei nu are niciun farmec să facă ceea ce și-au propus

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI