Simona Halep (23 de ani), locul 3 WTA, trăiește o dramă, chiar înaintea tuneului Indian Wells. Nicia Arghir, vărul primar al campioanei noastre, s-a sinucis la doar 29 de ani.Tânărul și-a pus capăt zilelor din cauza unor probleme pe care le avea cu banii, ca urmare a pasiunii sale pentru jocurile de noroc.Ruda Simonei a avut o poveste de viață care a semănat foarte mult cu cea a campioanei din Constanța.Nicia Arghir a practicat tenisul până la vârsta de 17 ani și a fost pregătit de Nicușor Ene, antrenorul care s-a ocupat și de Simona.
Cuprins:
”A făcut de mic tenis, eu l-am pregătit de la 8-9 ani până la 16. A avut talent cum puțini au, însă a avut o problemă cu fizicul, era mai grăsuț. Nu trebuia să-i arăt de două ori același lucru, prindea repede. Pot spune că avea același talent ca și Simona, numai că i-a lipsit ambiția”, a declarat Nicușor Ene.
Tehnicianul a dezvăluit, pentru ziarul Ring, că Halep și Nicia Arghir erau foarte apropiați încă de mici:
”A fost o perioadă când veneau împreună la antrenamente, plecau împreună. Simona și Nicia erau foarte apropiați, chiar dacă sunt cinci ani diferență între ei”.
Nicușor Ene a mai spus care a fost motivul pentru care vărul Simonei nu a reușit să-i calce pe urme campioanei:
”La 17 ani a renunțat și a plecat la facultate, a făcut ASE-ul. Din câte îmi amintesc, a și câștigat un turneu la juniori, chiar avea talent. Dar pentru a face performanță în tenis nu-i îndeajuns talentul, iar el nu a fost perseverent. În familia lor, tenisul se mănâncă pe pâine, însă doar Simona și-a fructificat talentul”.
Fostul antrenor al Simonei Halep a precizat că Nicia dorea să revină în tenis:
”A vrut să revină în lumea tenisului ca instructor, însă nu avea diplomă. Asta se putea lua cu o școală făcută la federație, dar uite că a luat o decizie care a surprins pe toată lumea”.