„Domnul Moggi are un acord cu noi, ne va ajuta cu consultanţă în privinţa procesului de reorganizare, iar după insolvenţă, când lucrurile vor reveni la normal, ne-a transmis că va încerca aducerea unui investitor străin la Dinamo. Va căuta jucători foarte buni pentru club, urmând să facă diverse propuneri în străinătate pentru fotbaliştii noştri”, a declarat Dorin Irimia, purtătorul de cuvânt al clubului din Ștefan cel Mare.
Cu toate că media spectatorilor a crescut constant în ultimii doi ani la meciurile dinamoviștilor, optimismul suporterilor nu a fost recompensat, patronul Ionuț Negoiță și președintele Constantin Anghelache eșuând în tentativa de a redresa bilanțul financiar al clubului.
După depunerea cererii de insolvență, Dinamo a pierdut dreptul – câștigat pe teren de elevii lui Flavius Stoican – de a juca în Liga Europa, fapt care a adâncit și mai mult problemele economice din ”Groapă”.
Pasiunile lui Moggi – trofeele și scandalurile
Anunțul colaborării cu Luciano Moggi, unul dintre cele mai controversate personaje din fotbalul italian din ultimele trei decenii, fiind aproape mereu în centrul celor mai mari scandaluri din Serie A.
Luciano Moggi a intrat în fotbal la începutul anilor ’70, la Juventus, unde s-a remarcat ca un excelent căutător de talente: Paolo Rossi, Claudio Gentile și Gaetano Scirea, toți campioni mondiali cu Italia în 1982, au fost aduși de Moggi la Torino.
După o scurtă perioadă la AS Roma, încheiată după un episod straniu (n.r. – a fost prins în flagrant în timp ce lua masa cu arbitrii înaintea unei partide), Moggi s-a mutat la rivala locală Lazio, care fusese retrogradată după scandalul ”Totonero”. În cei doi ani petrecuți aici, în Serie B, cel poreclit ”Lucianone” nu reușește să readucă echipa înapoi în primul eșalon.
După o altă perioadă lipsită de performanțe la FC Torino, Moggi a devenit director sportiv la Napoli, în 1987, la scurt timp după ce Maradona și compania au cucerit primul titlu din istoria clubului. A obținut câteva trofee importante pe ”San Paolo”: Cupa UEFA, titlul în Serie A și Supercupa Italiei.
În 1991, Moggi a revenit la FC Torino, unde a fost implicat în fel de fel de incidente dubioase, precum oferirea de prostituate arbitrilor partidelor din Cupa UEFA.
După încă o perioadă scurtă la AS Roma, în 1994, Moggi a revenit la Juventus, unde a câștigat numeroase trofee: 7 titluri în Serie A (2 revocate), o Cupă a Italiei, 4 Supercupe ale Italiei, o Ligă a Campionilor, o Cupă Intercontinentală și o Supercupă a Europei.
După scandalul ”Calciopoli”, din 2006, în urma căruia Juventus a fost retrogradată, Moggi este condamnat la închisoare, iar după ce și-a ispășit o parte din sentință s-a retras din fotbalul italian. Conducătorul ”Bătrânei Doamne” era, practic, șeful arbitrilor italieni, fiind și în centrul unei rețele din care făceau parte mai multe cluburi din Serie A.
Cu CV atât de stufos, Luciano Moggi nu putea decât să îl impresioneze pe Ionuț Negoiță, om care are un singur an de experiență în fotbal.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f67148b76e4621389e7d80ebe5c9df42.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0fd8955d361307c702eb81edbf9840af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6615a1ee13e3acfca649e89fed3c104c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7818ca41076e5d065535b17af16debfe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_33074488844080666639e95aa6ef7da8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e5e76810de8603cca8b341c43f0f5444.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_040b645029d4b08961b33bc0307bc997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_58ef3bf9a644a46cb395c45ab83c1c3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_249214c6b4d90ac8c0b6e47d1631ee9d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_d4ebef803de89e4b8d090df3b631ddc7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f49a5b7162b434dee1e3a5614a99bc6a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b3389d9d2cf2b469e6ab46aff3ef60c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5dacf3edf24b1d45ec6ef615b0e55810.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_b322e0944c309c1524d8685ef815f603.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_affa7e26e652a4eab5bb952946bd1236.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_550bd09d862d48b0cf9cf568f3490e90.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_91a1d1b47025798b265b5edfde1a47fa.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2014/05/moggi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_a0b335994400680b09155fe6f842b890.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_bd52b2e9a56c184eaabb060cb55a994e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/extragere-loteria-romana--foto-hepta-scaled-e1778704019962.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/explozie-arad-copy3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_973157f8e44e7609b1c00b3eef1de0da.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/profimedia-1098094863-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/florin-dumitrescu-sorin-bontea-chefi-la-cutite.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_4b05914387d99ee908bf92148e0d4f74.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_dc94c9bfc034e06195bbd6e822f7adf7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta7742863-e1775454989240.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/traian-basescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/taverna-thassos.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/copil-supravietuitor-disparut-in-padure-sibiu-medic-pediatru-foto-libertatea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-simtim-nevoia-sa-trosnim-degetele.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/female-tourist-showing-her-boyfriend-cell-phone-sitting-jetty.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-preferam-hainele-albe-vara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-tacamurile-de-inox-prind-puncte-de-rugina-in-masina-de-spalat-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/burete-de-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tillandsia-planta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ce-inseamna-cand-visezi-zid.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/momentul-in-care-un-urs-este-tranchilizat-dupa-ce-a-fost-prins-de-politisti-intr-o-cusca-in-campina--nu-se-stie-unde-va-fi-dus--e1778701565652.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/hepta210176.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/metroul-din-bucuresti-va-ajunge-pana-in-chiajna-si-bragadiru--foto-facebook-pmb-e1778696410119.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dan-si-volodimir-zelenski-e1778694704772.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dancotrocenideclaratii65inquamphotosoctavganea-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/curs-leu--foto-dumitru-angelescu.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cluj-romania-scaled-e1776156452203.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-dinal-trump-board-of-peace-sua--foto-facebook-1.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.