Dinamoviștii sunt ridicoli. Îl apără pe derbedeul Cosmin Matei, după ce acesta l-a înjurat și l-a scuipat pe Păun, și a fost eliminat în finalul partidei Dinamo - CFR Cluj 0-2

Comentează

Dinamo a suferit, luni seară, prima înfrângere din campionat, 0-2, acasă, cu CFR Cluj, după un meci special. ”Câinii” roșii au terminat partida în opt oameni și cu antrenorul Mircea Rednic trimis în tribune, la reluare, pentru proteste vehemente, în timpul pauzei, la adresa arbitrului radu Petrescu.Centralul bucureștean i-a eliminat pe Feussi (40), pe Steliano Filip (54) și pe Cosmin Matei (87). Ultimul cartonaș roșu a fost și cel mai controversat.Cosmin Matei și-a pierdut capul și calmul pe finalul meciului, când Dinamo juca în nouă oameni, iar CFR conducea cu 2-0. Mijlocașul ”câinilor roșii” l-a înjurat și l-a scuipat pe Alexandru Păun la o fază la care decarul dinamovist s-a simțit ridiculizat, pentru că a fost băgat la mijloc de clujeni. Radu Petrescu l-a eliminat pe Matei, după ce Păun s-a plâns arbitrului de rezervă Denis Haidiner din Hunedoara, care a văzut de aproape incidentul. Ionel Dănciulescu a încercat să-l apere pe Matei: ”Poate l-a scuipat, dar scuipatul lui Matei nu a ajuns la Păun”, a declarat managerul sportiv al FC Dinamo, la Digi Sport .Adrian Alexandru-Păun l-a criticat pe Matei pentru gestul său. ”Nu cred că e normal ce se întâmplă. Ştiu că e frustrant să pierzi. Au jucat cu doi oameni în minus, de aceea am pasat, dar ce trebuia să facem, să ne dăm la o parte? Ăsta a fost jocul nostru şi aşa ne-am gândit că trebuie să facem.Domnul Ionel Dănciulescu mi-a spus că și dânsul a jucat fotbal şi ştie cum e, dar nu trebuia să spun arbitrului că m-a scuipat şi m-a înjurat şi să joc în continuare. E frustrant, dar nu e normal să te scuipe şi să te înjure”, a declarat Păun, care a dezvăluit că l-a avut ca idol în copilărie pe ”Bloc-notes” Claudiu Răducanu, și că s-ar fi făcut actor de comedie dacă nu ajungea fotbalist.

Păun a fost pus la zid de dinamoviști pentru faptul că s-a plâns arbitrului. ”Nu știu dacă a fost scuipat, m-am uitat pe reluări și nu s-a văzut nicio scuipătură. Nu știu de ce el a făcut lucrul ăsta, păcat. E normal, e nervozitate, e normal să fie un schimb de replici, dar atâta tot”, a sărit și Paul Anton în apărarea colegului său, Cosmin Matei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
ANAF au confiscat peste 4000000 de țigarete netimbrate, depistate în apropierea frontierei de la Nădlac. Sursă foto: Facebook /ANAF.
16:16
Un șofer de TIR a vrut să intre cu 4.000.000 de țigări netimbrate în România: unde era așteptat transportul
O ambulanță și alte vehicule de intervenție staționate în curtea unei cabane, înconjurată de munți
15:21
Trei bărbați au murit electrocutați în Alba, munceau toți pe o schelă la o cabană din Munții Apuseni
MONDEN
Marina Almășan
17:27
Marina Almășan, strigăt de disperare la final de carieră: „Voi v-ați sinucide sau ați continua lupta?”Ce s-a întâmplat cu proiectul său de la TVR
Vladuța Lupău și soțul ei, Adi Rus
16:46
Care este dorința Vlăduței Lupău. Artista și-a deschis sufletul. „Mi-am dorit să am mașini, dar acum că le am, văd că fericirea nu vine de acolo”
POLITIC
manfred-weber-cristian-otopeanu-interviu-parlamentul-european-strasbourg
ExclusivInterviu
16:42
Manfred Weber, președintele PPE, exclusiv pentru Libertatea: „PSD a făcut o mare greșeală că a părăsit Guvernul Bolojan”
Declarații Siegfried Mureșan, Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Tanczos Barna de la Palatul Parlamentului 18 septembrie 2026
15:37
Nicușor Dan recunoaște că șansele lui Siegfried Mureșan să obțină votul de învestitură în Parlament sunt mici: „E dificil, dar îmi doresc să reușească”
Ultimele știri
17:41
Zilele Bucureștiului 2026: Programul complet al evenimentelor din Piața Constituției și de pe Calea Victoriei
17:27
Marina Almășan, strigăt de disperare la final de carieră: „Voi v-ați sinucide sau ați continua lupta?”Ce s-a întâmplat cu proiectul său de la TVR
17:15
Fratele genetic pe care nu-l cunoști.Tânăra din corporație care a salvat un străin și mama care a primit o nouă șansă la viață
Reportaj
17:00
Am luat Bucureștiul la furculiță: de la parizer pane și chifteluțe „ca la bunica” la foie gras și caviar
TRENDING
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
08:05
Val de aer polar peste România: răcire, ploi, vânt, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru perioada 21 septembrie - 18 octombrie 2026
08:00
Cum obții adeverințe de vechime la pensie pentru perioadele de dinainte de 2001 și ce faci dacă firma s-a desființat
elvetia
16:59
Ambasadorul Elveției, despre potențialul turistic al României: „Sunt necesare o poveste coerentă și o strategie națională coordonată”. Ce modele putem prelua de la elvețieni
În 1994, o inundație a eliberat 36 de cerbi Milu dintr-o rezervație din China. Sursă foto: Profimedia.
16:48
În 1994, o inundație a eliberat 36 de cerbi Milu dintr-o rezervație din China. Câțiva ani mai târziu, populația ajunsese la peste 500 de exemplare
Cum faci murături perfecte: igiena borcanelor și alegerea legumelor- Borcane din sticlă cu murături asortate pe o masă
16:38
Secretele murăturilor perfecte: de la igiena borcanelor la alegerea legumelor potrivite
Ce este moringa - beneficii și contraindicații
16:33
Ce este moringa, ”copacul lui Dumnezeu": beneficii, contraindicații și cum se consumă
Angajații Europa Park cu premiul Golden ticket 2026 în mâini
15:22
Cel mai bun parc de distracții din lume e din Europa. Europa-Park câștigă Golden Ticket Award pentru a 11-a oară
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
17 sept.
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
La 60 de ani, Cristian Motoroiu trăiește de patru decenii printre albine
Reportaj
15:00
„Boala” de care nu mai vrea să scape! De 40 de ani trăiește printre albine: „Abia aștept să treacă iarna și să am primele înțepături”
Mario Berinde
Exclusiv
14:58
Prima sentință în dosarul crimei între copii de la Cenei: 15 ani de detenție și daune morale de peste un milion de euro
Alin Neacsu - Raiffeisen Bank
14:26
28 de companii românești cu o cifră de afaceri de 7,4 miliarde de euro încep ediția a doua a programului executiv COMPETITIV
Permafrost Apuseni
Exclusiv
12:00
Ghețarul ascuns din inima Munților Apuseni. Fenomenul rar descoperit sub coloanele de bazalt de la Detunata Goală, județul Alba
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
16:17
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
09:16
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
09:00
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”
Siegfried Mureșan ocupă funcția de vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European și este vicepreședinte al Partidului Popular European la nivel pan-european. Foto: Hepta
17 sept.
Siegfried, vrei? Da, accept. Cota ridicolului a atins nivel apocaliptic