Alexandra, soţia fiului oficialului dinamovist, Corneluş, a născut, ieri după-amiază, prin cezariană, la un spital privat din Băneasa, o fetiţă perfect sănătoasă, care a cântărit 3,300 kg şi măsoară 51 cm. Micuţa va fi botezată cu numele Natalia Mihaela şi va fi năşită de Mihaela şi Nicu Gheară, adică de cei care le-au fost naşi de căsătorie părinţilor săi, în septembrie 2011. “Suntem foarte fericiţi, iar eu când am văzut-o, am amuţit. E superbă! Sunt foarte emoţionat, iar soţia mea e mai rău decât mine”, a declarat Corneluş pentru Kanal D.
Dinu e bunic | Familia administratorului delegat de la Dinamo este de ieri mai numeroasă cu un membru ↑ Anul trecut, Alexandra şi Corneluş Dinu s-au căsătorit, iar acum au devenit părinţii unei fetiţe

A rămas văduv anul trecut

Este unul dintre puţinele motive de bucurie pe care administratorul delegat al lui Dinamo le-a avut în ultima vreme. Soţia sa, Silvia, a decedat în decembrie 2011, după o lungă luptă cu o formă gravă de diabet, care a răpus-o la doar trei luni după ce fiul său se căsătorise cu iubita sa, pentru ca ea să aibă şansa de a-l vedea însurat. Fostul fundaş şi antrenor al lui Dinamo şi al echipei naţionale a fost tot mai retras după această pierdere, mai ales că clubul său de suflet nu i-a dat foarte multe motive de bucurie în ultima vreme.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.