Instanța buzoiană a respins cererea de confirmare a prelungirii planului de reorganizare al Fotbal Club Gloria Buzău cu încă un an, formulată de administratorul judiciar Eva Cont IPURL și a admis cererea creditorului Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău privind începerea procedurii falimentului împotriva debitorului Fotbal Club Gloria Buzău.
”Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare”, se arată în soluția dată luni de magistrați. Asta, în cazul în care nu vor avea efect nici eventualele contestații din partea clubului, care trebuie depuse în termen de șapte zile de la comunicarea soluției. Clubul buzoian se afla în procedură de insolvenţă de peste trei ani, perioadă în care a încercat să-şi achite restanţele către diverşi creditori şi mai ales către instituţiile statutului.
Echipa Gloria Buzău, în prezent în Liga 2, a fost înființată în anul 1971, iar în 1974 a devenit club de fotbal. La finele anului 1977-1978, Gloria a promovat, pentru prima oară, în Divizia A, cu antrenorul Ion Gh. Ionescu și următorul lot de jucători: Cristian, Enache, Ghizdeanu, Nan, Neculce, Cornel Negoescu, Nicolae, Nicolescu, Oprișan, Petrache, Radu, Ruse, Simion, Stan, Stelian, Toma, Dan Tulpan, Vlad.
La gruparea din Crâng au mai evoluat Mircea Sandu, Dudu Georgescu sau Mihai Stoichiță. Dudu, cel mai prolific atacant din fotbalul românesc, cu 252 de reușite, a jucat pe final de carieră (1984-1986, 44 de meciuri / 27 de goluri).