Dinamo a rămas descoperită în defensivă după plecările lui Andrei Cordoş şi Adrian Popa II și caută înlocuitori pentru aceștia. Andrei Marc (21 de ani) și-a rezolvat litigiul cu Ceahlăul și a fost declarat liber de contract, iar acum alb-roșii încearcă aducerea sa în Ștefan cel Mare.
Fundașul mai avea de primit 13.000 de euro de la formația moldavă, dar a ales să renunțe la bani pentru a putea să rămână liber de contract."Ei m-au chemat și mi-au propus să semnez un nou contract, eu le-am spus că nu sunt de acord, să nu o mai lungim, renunț la banii pe care îi am de luat și să mă lase să plec, și au spus că o să se gândească nu mai lungim totul'', a declarat Marc pentru Digisport.Întrebat dacă ar dori să joace la o echipă din București, fundașul a replicat: ''Mi-ar plăcea, dar să joc, nu să fiu în lotul echipei, în sensul ăsta".Pentru Marc există interes şi din Italia, însă fundaşul de 21 de ani preferă să primească o ofertă concretă din țară. Plafonul salarial de la Dinamo nu ar fi un impediment în realizarea mutării, crede Marc.Andrei Marc a dezvăluit și care este obiectivul său pentru perioada următoare."Să joc la o echipă. Mi-ar plăcea, dar să joc, nu să fiu în lotul echipei, în sensul ăsta. Nu am preferințe, că e București, că e provincie, să-mi fac treaba și să fie toată lumea mulțumită. Personal, n-aș putea să cer mai mult, pentru că n-am jucat, eu am fost la Ceahlăul. Nu m-am bătut la cupele europene, n-am selecții la națională".