Gigi Becali a numit un interimar pe banca Stelei. În noiembrie însă, patronul speră să-l aducă în Ghencea pe Dan Petrescu.
După demisia lui Ilie Dumitrescu, banca Stelei va fi preluată de “secundul” acestuia, Edi Iordănescu, antrenor care va fi ajutat chiar de tatăl său, Anghel Iordănescu. Cum aceasta este doar o soluţie de moment, Gigi Becali a început deja negocierile cu Dan Petrescu, în prezent în liga a II-a din Rusia.
Patronul Stelei a încercat să astupe rapid gaura lăsată de plecarea lui Ilie Dumitrescu, însă Anghel Iordănescu a refuzat să preia frâiele “roş-albaştrilor”. În criză de timp şi de soluţii, deoarece Steaua joacă, mâine, în 16-imile Cupei României, în Bănie, cu Gaz Metan CFR Craiova, Gigi Becali a decis ca Edi Iordănescu să fie antrenor principal interimar.
Într-o lună, Dan va fi liber de contract
“Edi va rămâne interimar, unul, două, trei, patru, cinci meciuri şi poate îl va ajuta şi tatăl său. Puiu Iordănescu mi-a zis că nu mai poate să antreneze, dar că îl ajută pe Edi o lună-două”, a declarat Gigi Becali, la Sport.ro. Finanţatorul echipei din Ghencea a mai anunţat, ieri, că pe 6 noiembrie va începe negocierile cu Dan Petrescu, care ar putea reveni în România din iarnă. “Peste o lună, Dan Petrescu ar putea fi liber de contract, dacă echipa lui, Kuban Krasnodar, e promovată matematic, şi mi-a promis că discutăm despre posibilitatea de a prelua Steaua”.