Novak are ca obiectiv personal imediat Campionatul Mondial de paraciclism pe velodrom din Brazilia (22-25 martie), unde se întoarce cu nostalgie şi dorinţă de revanşă după Jocurile Paralimpice de acum doi ani. În privinţa echipei sale, Team Novak, spune că prin aducerea a trei rutieri valoroşi din Ucraina doreşte să ridice nivelul cicliştilor autohtoni. Nu în ultimul rând, gandul îi zboară către Turul României, care se reia în anul Centenarului, cu participarea mai multor echipe naţionale, dar nu numai, pe un traseu ales strategic!

Carol Eduard Novak, care va împlini 42 de ani în iulie, îşi continuă cariera personală, deşi are „în mâni” – din 2013- şi destinul ciclismului românesc. S-a întors dintr-un cantonament de trei săptămâni în Turcia, alaturi de echipa care îi poartă numele, iar în perioada următoare se va pregăti în Italia pentru Campionatul Mondial de paraciclism pe pistă de la Rio de Janeiro (Brazilia), programat între 22 şi 25 martie. „Pas cu pas intru în formă, a fost un volum de muncă foarte mare, iar acum voi face trei săptămâni numai antrenamente specifice pe velodrom. Din Italia o să zbor în Brazilia. Cumva Rio mă cheamă înapoi. Nu a fost în plan acest Campionat Mondial, însă avem sedinţă la Comisia UCI de Paracycling, unde sunt membru, şi am zis să şi concurez. Aşă că am început pregătirea cu trei luni în urmă şi cred că pot să revin pe podium”, este de părere singurul campion paralimpic al României.

Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză

Team Novak se bazează pe 3 ucraineni
Carol Eduard Novak este încrezător şi în şansele de reuşită în acest sezon ale singurei echipe continentale din ţară, Team Novak, care s-a întărit cu trei rutieri ucraineni de top. „Este o situaţie de criză în Ucraina şi aşa am reuşit să legitimăm trei sportivi foarte valoroşi din acestă ţară: Mihai Koronenko care anul trecut a făcut 250 de puncte UCI, pe Oleksandr Prevar, pe Andrii Brataschuk, care şi el a făcut peste 100 de puncte UCI. Cred că avem o echipă foarte bună. Ideea este ca sportivii autohtoni să prindă experienţă şi să ridicăm nivelul de ciclism din România la cel din Ucraina”, spune fondatorul Team Novak. „Obiectivul echipei îl reprezintă cele patru tururi autohtone (n.r. Turul Sibiului, Turul Bihorului, Turul Ţinutului Secuiesc şi Turul României), dar să nu uităm nici de tururile din jurul ţării: Serbia, Ungaria, România, Polonia, Bulgaria. Avem un calendar competiţional foarte consistent, cu 60-70 de zile de concurs”, completează Carol Novak.

 Turul României, cu peste 120 cicliști la start
Preşedintele FR Ciclism s-a referit şi la importanţa înscrierii a patru tururi în calendarul internaţional din acest an, dar în special la reluarea, după o pauză de cinci ani, a Micii Bucle, al cărei strat se va da pe 18 septembrie, la Alba Iulia. „Turul României revine în Anul Centenarului. Este un tur cu mare tradiţie şi mă bucură sprijinul Ministerului Tineretului şi Sporturtului pentru finanţarea acestei competiţii. Vom avea un traseu care va uni regiunile ţării: Alba Iulia-Sibiu; Sibiu – Braşov; Braşov – Focşani; Buzău – Târgovişte şi ultima etapă în Bucureşti. Cred că va fi un concurs extrem de binevenit, iar echipele sunt alese astfel încât nivelul să fie cât mai omogen. O să fie echipe continentale, foarte multe naţionale şi numai câteva de club. Aşadar, va fi un pluton de 120-140 de sportivi şi dorim ca nivelul să crească de la an la an şi, desigur, căt mai mulţi ciclişti români să poată participa la această competiţie”, a concluzionat Carol Eduard Novak.

Alegeri parlamentare şi prezidenţiale 2024. Cum se formează Guvernul
Recomandări
Alegeri parlamentare şi prezidenţiale 2024. Cum se formează Guvernul

Citiți și Ciucanii de la Team Novak s-au întărit cu doi cicliști ucraineni

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Helmut Duckadam a murit. Eroul de la Sevilla avea 65 de ani
Știrileprotv.ro
Helmut Duckadam a murit. Eroul de la Sevilla avea 65 de ani
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Pensia infimă pe care o avea Helmut Duckadam. Eroul de la Sevilla dădea aproape totul pe medicamente
FANATIK.RO
Pensia infimă pe care o avea Helmut Duckadam. Eroul de la Sevilla dădea aproape totul pe medicamente
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Vremea 2 - 16 decembrie 2024. Nou val de precipitații spre finalul săptămânii. La munte se va depunde strat nou de zăpadă
Observatornews.ro
Vremea 2 - 16 decembrie 2024. Nou val de precipitații spre finalul săptămânii. La munte se va depunde strat nou de zăpadă
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI