27 Mai. 2018 13:41

Elina Svitolina s-a calificat în turul secund la Roland Garros. Jucătoarea din Ucraina, serie de 8 game-uri consecutive

Distribuie

Elina Svitolina s-a calificat în turul secund la Roland Garros. Jucătoarea din Ucraina, serie de 8 game-uri consecutive.

Elina Svitolina, 23 ani, 4 WTA, este în mare formă și pe zgura pariziană, fiind una dintre pretendentele la coroana celui de-al doilea turneu de Mare Șlem al anului.

În primul meci de pe arena 'Suzanne Lenglen', început la ora 12.00, ucraineanca a revenit de la 1-5, în meciul de azi, din primul tur de la Roland Garros, cu Ajla Tomljanovic (Australia, 25 ani, 68 WTA). Cu 8 game-uri la rând, a dus scorul la 7-5, 2-0. Meciul s-a terminat cu scorul 7-5, 6-3 pentru Svitolina, care a stat pe teren doar o oră și 29 de minute.

Svitolina a atins sferturile de finală la Paris, în 2015 și în 2017, acestea fiind cele mai bune rezultate ale sale pe zgura de la Paris.

Cu Buzărnescu, în turul trei?

Svitolina a venit pe cai mari la Paris, după ce a învins-o pe Simona Halep, în finala de la Roma. În turul următor, Svitolina va avea de luptat cu învingătoarea din partida Francesca Schiavone – Viktoria Kuzmova.

Câștigătoare la Paris în 2010, italianca Francesca Schiavone, ajunsă pe locul 265 în lume, a trecut cu brio de de calificări, la 37 de ani.

În turul 3, Svitolina poate da peste Mihaela Buzărnescu, favorită 31. Românca are meci cu Vania King, în turul inaugural, apoi, în turul secund, cu învingătoarea din jocul Peterson – Hsieh.

Loading...
Comentarii