Kjaer s-a numărat printre primii care au intervenit să-l salveze pe Eriksen. Jucătorul lui AC Milan s-a asigurat că Eriksen nu și-a înghițit limba în timp ce era inconștient, iar apoi și-a instruit colegii să facă un cordon uman în jurul acestuia pentru ca medicii să-i poată oferi tratament departe de privirile curioase ale publicului, scrie tabloidul britanic Daily Mail.

Apoi Kjaer a alergat la soția lui Eriksen, Sabrinaa Kvist, a îmbrățișat-o și a încercat să o liniștească.

Eroul din spatele dramei de la Euro 2020. Ce a făcut căpitanul Danemarcei în clipa în care Christian Eriksen s-a prăbușit pe gazon
Foto: EPA

Eriksen a fost resuscitat pe gazon de medici, transportat la spital, iar apoi stabilizat. Meciul s-a reluat, dar Kjaer a cerut schimbarea în repriza a doua. Finlanda a câștigat partida cu 1-0.

Kjaer joacă la marea rivală

În vârstă de 32 de ani, Simon Kjaer joacă la marea rivală a echipei de club de care aparține Eriksen, AC Milan, acolo unde s-a transferat anul trecut, tot atunci când și Eriksen a venit la Inter.

De-a lungul carierei sale, Kjaer a mai jucat la Atalanta, Sevilla, Fenerbahce, AS Roma sau Palermo. 

Foto: EPA


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.