EURO 2012 - Valentin Handro, un fotograf din Timişoara, a fost bătut şi jefuit în Ucraina, la Lvov

Comentează
Arhiva foto

Valentin Handro, care a debutat în presă în 1992, în Jurnalul de Timiş, şi a lucrat pentru mai multe ziare şi săptămânale din Banat, a înfiinţat agenţia de presă Inforama în 2006. El era acreditat la turneul final în calitate de fotoreporter şi poza instantanee de la meciurile “grupei morţii” de la Euro (Germania, Olanda, Portugalia, Danemarca), ale cărei partide se joacă în Ucraina, la Harkov şi Lvov.
I-au furat scule de 10.000 de euro
Totul a început într-o cafenea din Lvov, cu câteva ore înainte de meciul Danemarca - Portugalia. Valentin a cerut ajutorul unor localnici, pentru a ajunge la stadion. Mai mulţi tineri s-au oferit să îl conducă, dar când au ajuns într-un parc ferit, mai puţin circulat, l-au atacat! L-au lovit brutal cu pumnii şi cu picioarele, i-au furat banii şi echipamentul foto, estimat la 10.000 de euro! Fotograful român a rămas lefter şi este internat în spital, cu fractură de piramidă nazală şi rană în zona arcadelor. Deşi a făcut plângere la poliţie, iar autorităţile au deschis o anchetă, agresorii nu au fost prinşi.

MAE confirmă incidentul

Ministerul Afacerilor Externe a confirmat incidentul de miercuri. “Consulatul General al României la Cernăuţi a fost informat de către autorităţile ucrainene cu privire la faptul că cetăţeanul român a fost spitalizat în cursul dimineţii de 13 iunie 2012, în orasul Lvov din Ucraina, ca urmare a contuziilor suferite într-o altercaţie”, a transmis MAE într-un comunicat.

Ceruse azil în Austria

Valentin Handro, redactor- şef al agenţiei de presă Inforama, cu sediul la Timişoara, a cerut la începutul anului azil politic în Austria. “Evoluţiile negative ale climatului social-politic din România, cu degradarea parametrilor de securitate de care au parte cetăţenii, sunt motivaţia care o invoc”, dezvăluie în scrisoarea adresată ambasadei şi postată pe blogul său.

Doi spanioli, doi ruşi şi 4 polonezi, închisoare cu executare

Doi cetăţeni spanioli, doi ruşi şi mai mulţi polonezi au fost condamnaţi la închisoare cu executare pentru incidentele legate de meciul Polonia - Rusia, scor 1-1, de la Euro 2012, a anunţat tribunalul din Varşovia. Wojciech Malek, purtător de cuvânt al tribunalului, a afirmat că sunt condamnări de până la 5 luni de închisoare. În total, 30 din cei 184 de huligani arestaţi marţi la Varşovia au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare sau la plata unor amenzi pentru ofense sau agresiuni la adresa poliţiştilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
08:08
SUA reiau procesarea vizelor de imigrant pentru Ungaria și Polonia. Suspendarea rămâne în vigoare în alte țări
07:56
Avionul Swiss s-a întors deasupra Atlanticului cu peste 200 de persoane la bord: „Panică pentru o urgență medicală”
07:54
Iranul a lansat 20 de rachete balistice după ce SUA au distrus 5 petroliere. 18 au fost interceptate
07:49
Un șofer de TIR a condus 30 de ore fără oprire, s-a odihnit 44 de minute și poliția i-a dat o amendă uriașă, în Italia
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!