Becali va plăti pentru el şi rudele sale suma totală de 85.000 de lei, circa 20.000 de euro. Latifundiarul va beneficia, pe perioada celor şase zile de cazare, de acces gratuit la piscină, saună şi jacuzzi, săli de întreţinere, biliard şi ping-pong. În apartamentul său de lux, el va putea să utilizeze, dacă doreşte, propria saună. Becali va fi întâmpinat la sosirea în hotel cu nuci, ceai, mere coapte, palincă şi vin fiert, micul dejun şi cina urmând să fie servite în sistem de bufet suedez. De asemenea, gazdele vor asigura în fiecare seară un program artistic, la care vor fi invitaţi cei mai cunoscuţi solişti de muzică populară şi uşoară din ţară.
Anul trecut a petrecut tot acolo
Este al doilea an în care Gigi optează pentru Împăratul Romanilor din Poiană. Până în 2008, el obişnuia să petreacă noaptea dintre ani la Hotelul Sport, patronat de George Copos, pe care anul trecut Becali l-a definit ca fiind o “baragladină” (prostituată) în comparaţie cu Împăratul Romanilor.
Copos l-a dat în judecată
După Revelionul din 2008, George Copos l-a acţionat în judecată pe Becali pe motiv că acesta nu şi-ar fi achitat sejurul de la Hotelul Sport din Poiana Braşov, suma ridicându- se la circa 202.000 de lei (47.000 de euro). Deşi Becali a negat vehement acuzaţiile lui Copos, litigiul încă nu e stins, judecânduse la Curtea de Apel Bucureşti.