Exclusiv | Mama şi tatăl lui Dragoş Enache, huliganul care l-a lovit pe Galamaz, l-au sunat ieri pe fotbalist, rugându-l să nu facă plângere împotriva fiului lor

Comentează
Arhiva foto

Dragoş Enache, ultras al “lupilor galbeni”, e cercetat pentru ultraj, riscând între doi şi şapte ani de puşcărie. Situaţia lui s-ar putea înrăutăţi, însă considerabil dacă George Galamaz, stelistul lovit cu pumnul în ceafă de ploieştean, ar depune plângere împotriva agresorului său. Ar însemna majorarea pedepsei cu până la cinci ani de închisoare, fapt care l-a determinat pe avocatul care-l reprezintă pe Enache să adopte o strategie interesantă.

Stelistul n-a vorbit, din motive medicale

Conform unor apropiaţi din galeria Petrolului, părinţii huliganului ar fi fost sfătuiţi de către apărătorul fiului lor să-l sune pe Galamaz şi să-i ceară scuze! Dar şi să-l roage să nu depună plângere penală împotriva lui Dragoş. Deşi vizibil marcaţi de situaţia jenantă în care i-a pus fiul lor, nefericiţii părinţi s-au conformat, telefonându-i ieri fotbalistului. Răspunsul lui Galamaz a rămas însă un mister. Cu toate că ieri avea programată o conferinţă de presă tocmai pentru a lămuri lucrurile, fundaşul a anulat- o în ultimul moment! Motivul? Starea medicală precară, au explicat doctorii.

Uite ce mesaje «tronează» în cartierul bătăuşului

“Haita domină ţara. Ploieşti=Petrolul” sau “1924-ul s-a întors în «A» să bage teroare în toată ţara” sunt doar două dintre mesajele scrise de suporterii “găzarilor” în zona în care locuieşte şi Dragoş Enache, huliganul care la partida dintre Petrolul şi Steaua, disputată duminica trecută pe stadionul “Ilie Oană” din Ploieşti, a intrat pe teren şi l-a lovit cu bestialitate pe stelistul George Galamaz.
Aici, “spiritul” lupilor galbeni a acaparat inclusiv faţadele blocurilor. Numele echipei Petrolul, pictat în culoarea galbenă, este prezent peste tot. Cu toate astea însă, dincolo de aceste mesaje care seamănă cu nişte declaraţii de război, dincolo de furia nebunească a unui suporter tembel care nu şi-a mai putut controla mintea inundată de aburii drogurilor şi ai alcoolului, oamenii din acest cartier iubesc echipa Petrolul într-un mod paşnic. Iar pentru majoritatea dintre ei fotbalul nu înseamnă golănie.

Penalty-ul l-a scos din minţi

Dragoş Enache a susţinut în faţa judecătorilor care au decis arestarea sa preventivă pentru 29 de zile că penalty-ul acordat Stelei în meciul cu Petrolul i s-a părut o nedreptate. “În momentul în care s-a dictat lovitura de la 11 metri, i s-a părut că s-a comis o mare nedreptate”, se arată într-un document al Judecătoriei Ploieşti. “Inculpatul, după ce l-a lovit pe acest jucător (n.r. - George Galamaz) şi-a continuat acţiunea, dorind să-l lovească pe jucătorul care executa lovitura de la 11 metri (n.r. - Mihai Costea)”, se mai arată în încheierea de şedinţă. Dragoş Enache a înaintat recurs la măsura arestării preventive, recursul urmând să fie judecat astăzi la Tribunalul Prahova.

Firma Galant Security, contractată de Petrolul pentru paza la stadion, e cea mai ieftină din Ploieşti şi lucrează cu femei şi cu oameni în vârstă

Andi Crângu, preşedintele Petrolului Ploieşti, a dezvăluit că Galant Protect Security, ai cărei agenţi s-au aflat în dispozitivul de la stadion la meciul găzarilor cu Steaua, suspendat pentru incidente grave, e cea mai ieftină firmă de pază din oraşul “aurului negru”.

“Avem buget subţire”, au explicat oficialii prahoveni paradoxul pe care îl trăieşte clubul, care, halucinant, a făcut “economii la securitate”. Firma de pază Galant, cea mai ieftină găsită în Ploieşti, a prestat pentru Petrolul anul trecut, în liga secundă, pe gratis, contra a două bannere publicitare pe stadionul din Strejnic! Andi Crângu a motivat că nu a fost găsită o altă firmă care să înlocuiască societatea Galant Security! “Este o firmă cu un singur angajat. Preferă colaboratorii. Au multe femei şi oameni în vârstă, de peste 40 de ani, printre agenţi, care sunt plătiţi prost. Acceptă condiţiile din cauză că nu şi-au găsit de lucru în altă parte. De exemplu, cu Steaua, fiecare steward a încasat câte 30 de lei. Dumneavoastră v-aţi fi riscat viaţa pentru banii ăştia? Aţi fi oprit un nebun care ar fi putut avea un cuţit în mână? Nu cred”, a explicat o fată angajată la firma Galant, care a dorit să-şi păstreze anonimatul din motive lesne de înţeles.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
MONDEN
Cătălin Măruță prezintă emisiunea „Furnicuțele” la Antena 1 | Foto: captură YouTube
10:53
Cine a câștigat lupta dintre Cătălin Măruță și PRO TV. Câți români s-au uitat la „Frunicuțele” pe Antena 1
Radu Mazăre Jr despre Andreea Popescu
10:30
S-a aflat ce relație este între Radu Mazăre jr și Andreea Popescu, după ce au apărut împreună în Mamaia: „Mi-a spus că e OK”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
11:21
Tot ce trebuie să știi despre evenimentul Apple din această seară: câte iPhone-uri se lansează și cum să urmărești live prezentarea
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
11:01
Mirela Retegan reacționează după ce Cheloo i-a spus fiicei sale la Asia Express: „Te bat de față cu mama ta”
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!