Fotbalul românesc este într-o acută criză financiară, iar destui sunt cei care îi cântă prohodul, întrezărind un final trist. Salariile se achită cu țârâita chiar și la echipele de top, iar la anumite formații sunt întârzieri de câteva luni (cazul liderului Astra Giurgiu). Surprinzător, există și formații, chiar unele modiocre, care o duc minunat.Una dintre acestea este Concordia Chiajna, unde rezultatele nu sunt pe măsura investițiilor și a condițiilor oferite. Echipa ocupă locul 11 din 14 echipe, cu 14 puncte adunate în 17 etape. În cea mai recentă etapă de campionat, luni seară, Concordia a remizat (1-1 cu Petrolul), la Ploiești, după ce a condus cu 1-0.
”Avem o echipă formată din 14 refuzați. Acesta este numărul jucătorilor dați afară de formații și aduși la noi. Iar condițiile sunt cum nu găsești la Dinamo sau în altă parte. Au fost probleme doar după un control al ANAF-ului la Primărie. Atunci, s-au întârziat salariile două luni. Dar, acum, totul este din nou în regulă. Se mănâncă bine la Chiajna. La fiecare masă pe care o iau înainte de intrarea în cantonament, cu o zi înainte de meci, jucătorii au bufet suedez la care primesc, printre altele, și somon! La nicio echipă din România nu există un astfel de meniu de lux! Meniul este făcut de doctor, care, altfel, este specialist în Ginecologie! Jucătorii au condiții excelente, dar sunt indolenți. Este cazul unor Grădinaru și Lazăr. La iarnă, se va face curățenie în lot, altfel, antrenorul Cornel Țălnar nu vrea să mai rămână la echipă”, spune un apropiat al grupării ilfovene.
La Concordia Chiajna, jocurile le face primarul Mircea Minea. Primăria din Chiajna adună sume impresionante din taxe și impozite, fiind o zonă în care s-au construit multe vile și blocuri.
60
de lei costă, la supermarket, un kilogram de somon file proaspăt