Fanii Petrolului revoltați, după excluderea din lot a lui Hoban: ”Marius Nicolae să fie demis!”

Comentează
Arhiva foto

Ratarea calificării în grupele Ligii Europa a stricat atmosfera în tabăra Petrolului. Ovidiu Hoban, unul dintre cei mai importanţi oameni din echipa lui Răzvan Lucescu, a fost exclus din lot, după ce acesta ar fi sărit să-l bată pe team-managerul Marius Nicolae după returul cu Dinamo Zagreb!Patronul Petrolului, Dan Capră, a confirmat incidentul şi faptul că Hoban are zilele numărate la gruparea prahoveană.

”Este adevărat, după meci, Mario (nr. team-managerul Marius Nicolae) a mers în vestiar şi le-a reproşat lipsa de atitudine, lipsa de implicare. Mutu, Teixeira, Albin şi ceilalţi erau cu capetele plecate, supăraţi, iar Hoban a sărit la bătaie la Mario. Nu se pot tolera astfel de lucruri. Până marţi, când revin în ţară, Hoban este exclus din lot!”, a declarat Dan Capră pentru Jurnalul Prahovean.Deși finanțatorul Petrolului a oferit explicații cu privire la acest incident,  suporterii Petrolului nu cred în acestea și își îndreaptă reproșurile către managerul sportiv al clubului, Marius Nicolae. În viziunea fanilor ploieșteni, acesta este vinovat de situația actuală de la club, dar și pentru plecarea, de-a lungul vremii, a mai multor fotbaliști apreciați la Ploiești. În comunicatul remis în această seară, fanii Petrolului îi cer patronului Dan Capră să ia urgent măsuri și să îl demită din funcție pe Marius Nicolae.SportNews.ro vă redă integral comunicatul remis de către ”Asociația Diaspora Galben Albastră:

”COMUNICATAsociaţia ”Nodul Petrolist” şi Asociaţia Diaspora Galben-Albastră au luat act cu stupoare şi îngrijorare de excluderea din lotul echipei F.C. Petrolul Ploieşti a jucătorului Ovidiu Hoban, urmare a unui presupus conflict cu managerul sportiv al clubului, numitul Marius Nicolae, alias ”Mario”, aşa cum este cunoscut.După Hamutovski, Achim, Manasse, Guillherme, Osiako, Boudjemaa, Younes, Bokila, Bornescu, Grecu, Romario, Sauvadet, Cristescu, Opriţa, Morar, Dore, Zerka, ne aflăm în faţa unei noi plecări datorate managementului promovat de numitul Marius Nicolae. Majoritatea acestor fotbalişti au transmis suporterilor la plecare că o contribuţie decisivă la despărţirea de clubul nostru a avut-o managerul sportiv, în locul lor fiind transferaţi alţi jucători, prin intermediul unor impresari ”preferaţi”.Profitând de lipsa de implicare a lui Daniel Capră în transferurile de jucători, numitul Marius Nicolae are un comportament în detrimentul intereselor clubului.Presupusul conflict dintre numitul Marius Nicolae şi Ovidiu Hoban nu a avut loc. Din sursele noastre, Ovidiu Hoban l-a întrebat pe numitul Marius Nicolae care este motivul pentru care foloseşte cuvinte injurioase la adresa jucătorilor, pretext pentru managerul sportiv pentru a-l informa pe Daniel Capră asupra unei presupuse ameninţări.Ovidiu Hoban a fost permanent un exemplu de seriozitate şi a dat dovadă de abnegaţie în apărarea culorilor galben-alba

stre, acceptând să joace şi pe posturi care nu îl avantajau, cum a fost cel de fundaş central, motiv pentru care îi transmitem respectul suporterilor petrolişti.Îi reamintim lui Daniel Capră că palmaresul, culorile, denumirea clubului nostru aparţin în mod legal Primăriei Ploieşti, deci comunităţii locale, ca şi stadionul nostru şi îi solicităm să ia măsuri pentru îndepărtarea din club a numitului Marius Nicolae.Ploieşti, 30.08.2014”Ovidiu Hoban a comentat în exclusivitate pentruSportNews.rosituaţia tensionată creată în jurul său:

”Mă voi întâlni, cel târziu mâine, cu cei din conducere. Vreau să aflu ce planuri au cu mine. Încotro se îndreaptă lucrurile. Ori într-o parte, ori în cealaltă. Mai multe nu vreau să spun! Voi vorbi după discuţia cu oficialii clubului”.

Cine  este ADGA?”Asociația Diaspora Galben Albastră” (ADGA) este o asociație non-profit care își propune, în primul rând, conservarea și perpetuarea spiritului și sentimentului petrolist.

ADGA este o inițiativă a unui grup de “lupi aflați departe de haită și de echipa istorică, de tradiție, a municipiului Ploiesti, “FC Petrolul Ploiești”, cu scopul de a ne da șansa de a fi în continuare parte a fenomenului petrolist. Asociaţia ”Diaspora Galben-Albastră” a fost înfiinţată de 16 români stabiliţi în străinătate, dintre care cinci în Canada, ceilalţi fiind din SUA, Spania, Germania, Franţa şi Costa Rica.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!