Federația europeană a deschis o anchetă disciplinară față de federația engleză după ce un laser pointer a fost îndreptat către portarul Danemarcei, Kasper Schmeichel, miercuri, în timpul semifinalei EURO 2020 de pe stadionul Wembley.

În imaginile surprinse de televiziuni, se poate observa o lumină verde pe fața lui Schmeichel chiar înainte ca Harry Kane să execute penalty-ul din prelungirile partidei. Schmeichel a respins balonul în față, dar balonul a revenit tot la Kane, iar starul lui Tottenham l-a trimis în poartă.

Golul înscris după controversatul penalty a trimis Anglia pentru prima dată într-o finală de campionat european.

De asemenea, suporterii englezi au mai fost acuzați că au provocat tulburări în timpul intonării imnului național al Danemarcei și că au folosit materiale pirotehnice.

Vezi subiectele la matematică de la Bac 2026 și subiectele la istorie de la Bacalaureat!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.