Valoarea nu aşteaptă numărul anilor. O expresie care i se potriveşte ca o mănuşă lui Andreas Oprişan. Devenit cel mai tânăr pilot din Divizia PRO participant în Campionatul Naţional de Drift, puştiul de 18 ani a impresionat încă de la început prin calităţile sale. Pasiunea pentru maşini a avut-o de mic, dar mai întâi a jucat fotbal timp de 8 ani la Sportul Studenţesc, urmând modelul tatălui. A renunţat odată cu admiterea la liceul ”Gheorghe Lazăr” din București. Nu le putea face la fel de bine pe amândouă şi a sacrificat „băşica” în detrimentul școlii. S-a dovedit a fi o decizie inspirată! Având în vedere că menirea lui era alta, nu cea de fotbalist.

A jucat ani întregi Need for Speed

Copilăria şi adolescenţa i-au fost marcate de jocul Need for Speed. Petrecea zile şi nopţi în faţa calculatorului încercând să scoată cei mai buni timpi. Și să-și manevreze cât mai bine bolidul în derapajele controlate. A consumat de-alungul anilor toate seriile jocului. Nevoia de viteză și adrenalină l-a determinat să facă un pas important și, totodată, decisiv. De această dată în lumea reală. A aflat că driftul există şi în România, iar un reportaj văzut la televizor a declanşat startul său în marea cursă. „Am vizionat un material cu Jumy (n.r. Iulian Jumuga) şi i-am zis tatălui meu: ”. A urmat achiziționarea mașinii. Nicio surpriză, un BMW Seria 3. Mai apoi, a fost întâlnirea determinantă cu Sorin Ene, cel care avea să-l îndrume. Timp de un an a învățat tot ce s-a putut despre drift. Era pregătit să intre în competițiile adevărate. Marele moment venise, în sfârșit!

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Se pregătește să dea Bac-ul

Evoluțiile sale au fost și sunt remarcabile. Un loc doi memorabil obținut la Prejmer reprezintă doar una dintre bornele reușitelor de până acum. Este cel mai tânăr și singurul pilot minor ce a urcat pe podium la etapele de la Romania Drift Community. „Nu simt nicio presiune prin prisma anilor, ba din contra, văd asta ca pe o provocare. Pentru mine e foarte important să mă lupt cu piloți care au o experiență mult mai mare, am numai de câștigat. Tot ce vreau acum este să mă ridic la nivelul lor, iar la un moment dat chiar să-i depășesc”, susține Andreas, care la începutul lunii viitoare va susține examenul de Bacalaureat. După care va urma admiterea la Facultate. A ales să dea la Politehnică, profilul Automatică și Calculatoare. „E o perioadă dificilă, stresantă, dar voi trece cu bine peste ea”. Dar până să ajungă inginer IT își trăiește viața la maximum. E un polisportiv, pe lângă drift mai joacă tenis de câmp, face jogging, scuba diving și urmează să se inițieze în parașutism. Și-a propus să simtă toate senzațiile tari de la pamânt și până la cer. Însă promite că nu va tradă niciodată driftul: „E pe primul loc, îmi oferă o plăcere net superioară față de celelalte hobby-uri”.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Andreas Oprisan

Le este recunoscător părinților

Andreas recunoaște că fără ajutorul părinților n-ar fi putut ajunge atât de departe în motorsport. Ei au contribuit și investit mult în desăvârșirea mașinii, astfel că BMW-ul E36, cu motor de 500 de cai, arată acum exact așa cum Andreas și-a dorit dintotdeauna. „Habar nu am câți bani au băgat în mașină. La un moment dat chiar am renunțat să mai socotim. Oricum, e vorba despre foarte, foarte mulți. Părinții m-au ajutat enorm, mi-au înțeles și încurajat pasiunea și m-au ajutat cu tot ce au putut. Sper ca prin rezultatele mele voi reusi până la urmă să îi răsplătesc”, mai spune Andreas, care alături de părinții săi deține și cetățenie suedeză. Nu le place însă să trăiască în Scandinavia: „Clima de acolo își pune serios amprenta asupra stării de spirit. Am fost acum două luni acolo, am stat o săptămână și în fiecare zi eram supărat. Nu știam de ce, până mi-am dat seama că e de la vreme. În România e altceva, ne simțim mult mai bine, aici e casa noastră”.

Și-a propus să intre în Top 8

Andreas consideră că pentru România este un adevărat privilegiu faptul că va găzdui cel mai mare eveniment de drift din ultimii 5 ani organizat în Estul Europei, etapa a doua a Campionatului Naţional 2016, care va avea loc în perioada 25-26 iunie la Bucureşti, în jurul Casei Poporului. „E un mare pas în față pentru driftul de la noi din țară. Un asemenea eveniment, mai ales că este organizat într-o metropolă, ajută oamenii să descopere acest sport, să ia contact direct cu el și să vadă exact despre ce este vorba. Având în vedere valoarea piloților, cei mai mulți dintre ei de talie europeană, mi-aș dori o clasare în Top 8. Ăsta ar fi un rezultat care m-ar mulțumi, desi eu sper totuși la o prezență în Top 4, dar nu mă hazardez, vom vedea ce se va întâmpla la fața locului. Sper ca spectatorii să vină în număr cât mai mare. Va fi un show pe cinste, abia aștept”, a încheiat Andreas. Biletele pentru eveniment sunt disponibile în reţelele eventim.ro şi bilete.ro.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Pe cine susține Gigi Becali în turul 2: Elena Lasconi sau Călin Georgescu?
FANATIK.RO
Pe cine susține Gigi Becali în turul 2: Elena Lasconi sau Călin Georgescu?
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI