Sosit în 2013 la Volin Luţk, în prima ligă ucraineană, Matei, care a mai trecut pe la Steaua, Unirea Urziceni sau Cesena, e la cea mai bună stagiunea a carierei. Decar la trupa ucraineană, el e coordonator de joc.

Duminică, în înfrângerea suferită de Volin pe terenul lui Oleksandria, 1-2, Florentin Matei a fost singurul remarcat din trupa oaspeţilor, reuşind golul de onoare în finalul meciului (min 90+1), din penalty. A fost a şasea realizare stagională a golgheterului care a punctat de două ori în Cupa Ucrainei.

În plus, Florentin, internațional de juniori și tineret pentru România, are și 4 pase de gol.

Evoluţiile sale excelente l-au făcut chiar pe Mircea Lucescu să îl remarce, unul dintre golurile lui Matei fiind înscrise în poarta lui Şahtior. Totuşi, asemenea lui Bicfalvi sezonul trecut – şi el de neoprit în campionatul Ucrainei -, selecţionerul României nu l-a fost la naţională. Dacă va continua pe aceeaşi linie, însă, sunt toate premisele să îl vedem pe Matei la Euro.

1,2 milioane de euro este cota de piaţă a lui Florentin Matei, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de

Urmărește-ne pe Google News
Selfieurile ucigașe! 10 poze făcute fix înainte ca protagoniștii să moară! ATENȚIE, IMAGINI SENSIBILE
GSP.RO
Selfieurile ucigașe! 10 poze făcute fix înainte ca protagoniștii să moară! ATENȚIE, IMAGINI SENSIBILE
ȘOC! Porecla pe care a primit-o Carmen Iohannis după dineul NATO. Mulți au râs de soția președintelui
Playtech.ro
ȘOC! Porecla pe care a primit-o Carmen Iohannis după dineul NATO. Mulți au râs de soția președintelui
Reacția unui parior împătimit, după ce a aflat de impozitul de 40%: "Voi câştiga mai puţin decât am pariat"
Observatornews.ro
Reacția unui parior împătimit, după ce a aflat de impozitul de 40%: "Voi câştiga mai puţin decât am pariat"
Horoscop 1 iulie 2022. Capricornii primesc o mână de ajutor de mare preț de la cineva din familie, sub forma unei disponibilități
HOROSCOP
Horoscop 1 iulie 2022. Capricornii primesc o mână de ajutor de mare preț de la cineva din familie, sub forma unei disponibilități
În ce loc din România vrea gigantul Varta să deschidă o fabrică de un miliard de euro
Știrileprotv.ro
În ce loc din România vrea gigantul Varta să deschidă o fabrică de un miliard de euro
Decesul care a încremenit ţara! Cântăreaţa, găsită spânzurată, la câteva zile după un mesaj misterios: "Dacă mi se întâmplă ceva, ştiţi"
Orangesport.ro
Decesul care a încremenit ţara! Cântăreaţa, găsită spânzurată, la câteva zile după un mesaj misterios: "Dacă mi se întâmplă ceva, ştiţi"
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea