Florin Niţă, după înfrângerea cu Belgia: „Am luptat de la egal la egal cu un monstru al fotbalului”

 4 comentarii

Portarul „tricolorilor“ Florin Niţă a declarat, sâmbătă seară, că naţionala României a luptat de la egal la egal cu Belgia, un „monstru al fotbalului”, subliniind că regretă că nu a putut face fanii fericiţi, informează News.ro.

„Am luptat de la egal la egal cu un monstru al fotbalului. Am pierdut, dar ăsta este fotbalul, au avut două ocazii, au dat două goluri. Eu mi-am făcut treaba şi nimic mai mult. Îmi doresc să ne montăm mai bine cu Slovacia şi la final să fim învingători. Îmi pare rău că nu am putut face mai multe, ne-am dorit să facem fanii fericiţi, dar din păcate atât s-a putut în această seară”, a declarat Florin Niţă la Pro TV.

România a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ultima etapă a grupelor. România este lider în clasamentul grupei, dar toate cele patru echipe au câte trei puncte.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    Eglwyswrw 23.06.2024, 09:27

    Din punctul meu de vedere, Romania a jucat in meciul Romania - Belgia cel putin la acelas nivel (daca nu chiar mai bine) decat au jucat slovacii in meciul Slovacia - Belgia. Diferenta e ca in primul meci slovacii au inscris primii, foarte rapid, si ca belgienii au parut neconcentrati si surprinsi, ca si cum s-ar fi asteptat sa invinga doar pentru ca au intrat pe teren. In meciul impotriva Romaniei belgienii n-au mai facut aceeasi greseala. Au fost foarte concentrati si-au jucat cu mult mai bine decat in primul meci. Din pacate unii dintre noi au fost atat de grabiti sa clameze "nasterea unei noi echipe" incat se pare c-au uitat sa verifice potentialul real al belgienilor. Era clar ca belgienii vor juca altceva in cel de-al doilea meci intrucat au, de departe, cea mai buna echipa din aceasta grupa. Slovacia insa nu are o echipa net superioara celei a Romaniei, iar meciul dintre cele doua echipe va fi adevaratul "test" pentru echipa Romaniei.

  • Avatar comentarii

    Dragan1952 23.06.2024, 11:39

    Lasămă lăste,oi stai pită mâncate,oi Tare obosiți au fost!

  • Avatar comentarii

    musatm000 23.06.2024, 15:19

    Nu sunt monstri ai fotbalului sunt oameni ca si voi ! Psihologii lor le-au spus mereu ca ei superiori ca au contracte scumpe etc ,ceea ce nu ati bagat la cap este ca puteam castiga dar nu ati avut aer dupa ce au inscris dupa o schema de la 12 ani ...Lukako s-a dat la o parte si a facut loc mingii sa intre in poarta ,ce au facut fundasii nostri? Aceasta schema este repetata de Lukako de sute de ori si reuseste la jumatate din ocazii. Asta e,castigam dar greu cu Slovacia,succes !

  • Avatar comentarii

    NicolaeS 23.06.2024, 19:31

    Da, Nita a jucat de la egal la egal. Daca nu era in forma faceau belgienii scorul campionatului cu noi. Bravo Nita ! In rest, nu avem om de gol. Au ajuns pana in careu si nici nu au marcat ( doar peste poarta ) nici nu au pasat la un coechipier mai bine plasat. Lipsa de viziune. Mai e de lucru mult.

ALTE ȘTIRI
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
MONDEN
Valerie Lungu, ALex Gîlcă și Victoria Lungu
10:18
Ce nu s-a văzut la căsătoria Valeriei Lungu cu Alex Gîlcă. Mesajul mamei pentru fiica și ginerele său
Concurenti Asia Express 2026, ediția 19
10:06
„Asia Express” 8 octombrie 2026. Concurenții intră în cursa pentru ultima șansă. Misiune neașteptată în această seară
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
10:40
Anchetă WSJ: Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, acuzată că i-a cerut 100.000 de dolari unui donator republican, în schimbul accesului la administrația Trump
10:31
El Nino se intensifică și ar putea doborî un record vechi din 1950. Specialiștii avertizează că va persista și în 2027
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
7 oct.
Horoscop 8 octombrie 2026. Capricornii sunt atrași din ce în ce mai mult de ideea de a deveni independenți, de exemplu, postura de a fi propriul șef
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
România a înregistrat în 2025 un minim istoric al alocării bugetare pentru cercetare și dezvoltare. Foto: Getty Images
7 oct.
Prăbușire istorică a bugetului pentru cercetare: România a alocat doar 0,09% din PIB în 2025, cel mai mic procent din Uniunea Europeană
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește