Răzvan Pădureţu (33 de ani), fostul jucător al Unirii Urziceni, a omorât un om, în urma unui accident rutier, conform monitorulvn.ro. Aflat la volanul maşinii sale, Răzvan Pădureţu a lovit un bărbat, iar acesta a murit pe loc. Accidentul s-a întâmplat în cartierul bucureştean Berceni, duminică, 28 septembrie, în jurul orelor 20.00. Fostul jucător a fugit de la locul accidentului, dar, a doua zi, a fost identificat de poliţişti. Victima este un bărbat de 44 de ani, din Judetul Teleorman, comuna Poeni. Pădureţu a fost reţinut 24 de ore, apoi a fost prezentat Judecătoriei Cornetu cu propunere de arestare preventivă! Procurorii au decis să fie cercetat sub control judiciar, astfel că, în perioada anchetei, el are interdictie de a părăsi localitatea.În cariera sa, Pădureţu a evoluat la Dinamo, FC Baia Mare, FCM Câmpina, CSM Focşani, Gloria Bistriţa, Unirea Urziceni şi FCM Târgu Mureş. Mijlocaşul a fost convocat şi la echipa naţională în mandatul lui Răzvan Lucescu, dar nu a debutat. A câştigat 3 titluri de campion al României, două cu Dinamo (2002 şi 2007)şi unul cu Unirea Urziceni (2009).
Pădureţu nu este singurul jucător din fotbalul românesc implicat într-un accident rutier soldat cu victime omeneşti. El se adaugă lui Ion Mironaş, Ovidiu Sabău, Adrian Iordache, Silviu Lung. Asupra lui Răzvan Lucescu există bănuiala că, în 1991, a omorât o fată de 23 de ani în localitatea Otopeni. Acuzaţia vine din partea familiei victimei.