Gigi Becali vrea o echipă de războinici. Finanțatorul FCSB și-a băgat fotbaliștii în ședință înaintea meciului cu CSU Craiova, iar înaintea partidei de pe Arena Națională Becali a dezvăluit ce le-a spus jucătorilor și cum a reacționat Alibec după ce i-a luat banderola de căpitan."Am fost la echipă ca să iau niște măsuri, să le spun despre ce este vorba în ziua de astăzi. Le-am zis că fotbalul e pe miliarde de euro în ziua de astăzi. Și pentru că e vorba de atâția bani, e război, nu spectacol.Le-am zis că Steaua este de acum Unitate Militară de Elită. La Steaua este elita soldaților. Dacă nu tragi bine și ți-e frică de război, pleci la altă unitate.Noi suntem de trei ori mai valoroși decât Plzen, dar ei au dat război cu noi și au obținut un 2-2. Dacă dăm și noi război în Cehia, batem cu 3-0. Dar e bine să ne calificăm oricum! Deși eu nu vreau la noroc, nu vreau cu 2-2 sau 3-3, vreau cu 3-0!Le-am zis de 100 de ori război, război, război...! Să le intre bine în cap!”, a declarat Becali, în stilul său caracteristic.
Latifundiarul din Pipera a continuat: ”Am anunțat și o primă, normal. I-am și certat puțin, dar le-am dat și un impuls: 30 de mii de euro pentru calificare.Sunt familii în România care nu iau 20 de mii de euro în ani, iar ei iau într-o lună. De aia vreau să-i văd războinici!La Steaua eu sunt general, iar Dică și MM colonei. Așa fac eu, că eu asta știu! Eu știu să fac afaceri și să nu dau faliment. Eu i-am asigurat că le dau banii la miime”.
Becali a explicat de ce i-a luat banderola lui Alibec. ”Lui Alibec i-am luat baderola pentru că un căpitan trebuie să fie un exemplu și să conducă batalionul. Alibec e prea mult cu mâinile pe sus, e prea copilăros, nu merge așa. El e băiat inimos, s-a supărat puțin, dar i-am zis să nu se supere. Eu acum îi iubesc mai mult pe Budescu și pe Teixeira, că i-am vazut că sunt războinici.Dică e general bun, dar el e cu pacea. Eu sunt războinic și m-am dus la echipă ca să le zic să scoată armele.Le-am dat exemplul lui Dinamo, care nu e o echipă la fel de valoroasă, dar care s-a războit cu Bilbao. Și Craiova a făcut la fel", a spus Becali la Arena Națională.