Ţinând cont, probabil, de prognozele meteorologice deloc îmbucurătoare, Corneluş Dinu s-a gândit “să-şi tragă” ferestre noi. Pentru asta, însoţit de un prieten, Corneluş Dinu a mers, zilele trecute, la un magazin care comercializează uşi şi ferestre termopan.
Aici, fiul adoptiv al fostei glorii dinamoviste a fost luat în primire de o brunetă, care i-a explicat totul de- spre geamurile termopan. Mulţumit de ajutorul angajatei, fiul lui Dinu n-a stat prea mult pe gânduri, a înşfăcat un pliant şi dus a fost. Abia ieşit din magazin, Corneluş a început să butoneze telefonul, raportân- du-i, probabil, soţiei Alexandra, cum au decurs lucrurile la magazin. Deşi are doar 22 de ani, Dinu junior s-a căsătorit, luna trecută, cu Alexandra. Se pare că evenimentul a avut loc la rugămintea părinţilor săi adoptivi.