FOTO EXCLUSIV | Campionatul European de Înot, organizat de România, în 2021. Cum arată acum Arena Națională de Înot din Otopeni

Comentează
Arhiva foto

La aproape 10 ani de la prima cărămidă și cu multe sincope de finanțare, Complexul de Natație din Otopeni va fi gata anul acesta, anunță autoritățile. Odată inaugurată, noua arenă ar urma să fie cea mai mare din țară și oferă României perspective sigure pentru organizarea, în premieră, a Campionatului European de Înot.

Constucția Centrului de Natație din Otopeni a început în 2009, la doi ani după anunțul Guvernului de atunci privind un program amplu de investiții pentru înotul românesc. În 2007, ministrul Lucrărilor Publice, Laszlo Borbely,  anunța construirea a nu mai puțin de 70 de bazine în toată țara ca parte a unui proiect de 120 de milioane de euro. O centralizare la îndemână cu privire la numărul celor finalizate sau a celor aflate în execuție nu există. Cert e că de fiecare dată, cei aflați aflați la butoanele ministerelor de resort, fie că s-au numit “pentru Lucrări Publice”, pentru “Dezolvare Regională” sau “Turismului și Dezvoltării”, au defilat cu acest proiect, la nivel declarativ, de fiecare dată când s-a ivit ocazia.

Ce este sigur însă e că perla acestui proiect a fost de la bun început Arena Națională de Înot din Nordul Bucureștiului. Cu toate acestea cosntrucția a fost abandonată în 2011, când lucrările abia ajunseseră la 20 la sută. Motivul? Eternul motto românesc “nu mai sunt bani”. Lucrările au fost reluate cu greu, la insistențele autorităților locale din Otopeni. Banii de la Guvern au venit “cu țârâita” iar Compania Națională de Investiții, cea care implementează proiectul a transmis, la solicitarea cotidianului Libertatea, că lucrările vor fi finalizate cu siguranță în 2018. Neoficial, inaugurarea ar trebui să aibă loc la toamnă după o investiție de peste 30 de milioane de euro.

Un complex “gârlă”

Arena Națională de Înot se află în orașul Otopeni, în imediata vecinătate a DN1 și a Centurii Capitalei. În termeni specifici complexul este “un ansamblu constructiv care va avea ca funcţiune principală o bază sportivă pentru competiţii dedicate sporturilor în apă, iar ca funcţiune complementară un corp destinat antrenamentelor de nataţie şi iniţierii în înot”. Potrivit Companiei Naționale de Investiții, după finalizarea lucrărilor Complexul va intra în administrarea și patrimoniul Primăriei din Otopeni astfel că  “obiectivul va genera activităţi socio-sportive şi comerciale în jurul său, considerându-se că această investiţie va dinamiza întregul oraş din punct de vedere social şi economic”. Mai mult, “obiectivul edificării acestui complex este de a permite organizarea de competiţii sportive interne şi internaţionale de înot, sărituri în apă, înot sincron şi polo pe apă”, se mai arată în răspuns.

Capitala înotului, la Otopeni

Acest ultim aspect se află și pe agenda Federației Române de Natație și Pentatlon Modern. Președintele acesteia, Camelia Potec a declarat pentru Libertatea că “există un acord cu cei de la primărie pentru a folosi aceasta bază pentru pregătirea loturilor. Și aici mă refer și la înot și la sărituri, poate chiar și de înot sincron, disciplina pe care vrem să o dezvoltăm anul acesta. Sunt ferm convinsă că acest protocol va exista și cu Federația de Polo”. Potrivit Cameliei Potec, finalizarea lucrărilor din Otopeni vine la fix pentru necesitățile Federației. „Noi suntem un pic presați de timp pentru că majoritatea loturilor din București le avem la Complextul «Lia Manoliu». Avem semnale că anul acestea se va închide acest bazin pentru renovări. Atât loturile noastre, cât și sediul Federației nu vor avea unde să se mute. Bazinul de sărituri a fost închis deja și se pare că până în vara acestui an se va inchide și cel de înot”, mai spune fosta campioană olimpică.

Europenele, "țintă" sigură

Camelia Potec a dezvăluit în exclusivitate pentru Libertatea și intenția Federației pe care o prezidează de a organiza la Otopeni concursuri europene de înot. “Dorim să organizăm și competiții internaționale pentru ca va fi singura bază din România care va îndeplini toate condițiile de omologare la toate disciplinile din natație: sărituri, înot și înot sincron. Putem să candidăm după 2020 pentru a organiza un campionat European de înot. Pentru următorii doi ani sunt stabiliți deja organizatorii. Am avea șanse foarte mari. Eu fac parte și din board-ul Federației Europene de Natație și am discutat încă de anul trecut despre această chestiune. Ca perioada de organizare, vorbim după acest termen. Noi trebuie sa ne depunem dosarul anul acesta ca sa prindem măcar 2021 sau 2022. Eu nu vreau încă să depun dosarul până când nu văd acest bazin funcțional. Puteam să-l depunem încă de anul trecut. Mi se pare normal ca la dosar să nu avem depus un proiect în derulare. E mult mai credibil așa. Știu că există fonduri și există perspective ca acest bazin să fie finalizat”, conchide Camelia Potec.

"Pepiniera" din Nordul Bucureștiului

Un interes foarte mare pentru înot există, de ani buni, în Nordul Bucureștiului. Iar acest lucru este evidențiat de existența a multor bazine private, mai mult sau mai puțin conforme, aflate la mare căutare. “Există un interes foarte mare mai ales din partea părinților pentru această ramură sportivă. În prezent, am aproximativ 100 de copii de diferite vârste atât pe program de inițiere, cât și pe antrenamente ceva mai avansate”, a declarat pentru Libertatea Robert Cătălin Popescu, instructor de înot la un bazin privat din Nordul Capitalei.

În ultimii ani prin “mâinile sale” au trecut sute de copii care, din lipsă de perspective la nivel de infrastructură sportivă adecvată și cluburi de profil, s-au limitat doar la a învăța să înoate renunțând astfel să facă performanță. Însă au existat și excepții. Cel mai grăitor exemplu este cel al Sarei Julia Fabian, descoperită acum câtiva ani chiar de Robert Cătălin Popescu. În prezent este deținătoarea recordului național la categoria 50 de metri spate. Sara Julia Fabian a înregistrat această performanță în 2016, pe când avea doar 10 ani. Acum este una dintre tinerele speranțe ale natației românești și “strânge” medalii la fiecare concurs la care participă. Ea a învățat să înoate la un bazin privat, contra cost.

Arena Națională de Înot, în cifre

Complexul de natație are o suprafață de peste 20 de mii de metri pătrați și este împărțit în două corpuri. Corpul principal este destinat doar competiţiilor sportive de nataţie și cuprinde două bazine olimpice în jurul cărora se află 2.747 de scaune pentru spectatori dar și cabine pentru presă și loje pentru oficialități. Cel de-al doilea corp numără patru bazine care pot fi folosite pentru antrenamente, inițiere sau recuperare.

Potrivit proiectului, complexul mai cuprinde saune, săli de forță, jacuzzi pentru recuperare, cabinete medicale și cabinete pentru anti-dopping, un restaurant cu bucătărie proprie, o sală de conferințe, peste 300 de locuri de parcare destinate inclusiv autocarelor și peste 5.000 de metri pătrați de spațiu verde.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Fetele din cuplurile de la Insula Iubirii 2026 | Foto: Antena 1
Exclusiv
13:40
Cuplul care a rămas împreună și după Insula Iubirii 2026. Cum au fost surprinși la o petrecere din București
Silviu Prigoană
12:41
Obiectele lui Silviu Prigoană au ajuns la târgul de vechituri din Vitan. Imagini cu lucrurile personale ale regretatului om de afaceri
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
14:05
Serialul „South Park” își schimbă numele în „South America” pentru a-l ironiza pe Donald Trump
Exclusiv
14:01
Primele imagini de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Tensiuni, lacrimi și momente intime în noul show de la PRO TV
Analiză
14:00
Culisele împărțirii posturilor de la TVR și Radio România între AUR și PSD. Cum a ajuns „cartoful fierbinte” la partidul lui Simion
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală