Bianca Andreescu este noua senzație a tenisului feminin mondial. La doar 18 ani a reușit să câștige trofeul de la Indian Wells, dar se pare că în afara terenului rămâne o adolescentă normală.
După ce a învins-o pe Angelique Kerber în finală, Bianca a postat pe Instagram felul în care s-a răsfățat pentru victorie. Ea și-a comandat fast-food și a ales nu mai puțin de patru burgeri.
Imaginea cu mâncarea nesănătoasă, dar care poate fi trecut cu vederea după ce a reușit super performanța de duminică sera, a fost însoțită de mesajul ”Primele lucruri vin primele”.
Bianca Andreescu, 18 ani, a impresionat lumea tenisului feminin și fanii din întreaga lume prin ascensiunea, jocul și felul ei de a fi. Tânăra cu origini oltenești a câștigat, duminică seară, finala turneului Indian Wells, învingând-o pe nemțoaica Angelique Kerber (loc 8 WTA).
Bianca Andreescu a câștigat finala de la Indian Wells, un turneu WTA Premium Mandatory, impunându-se în fața lui Angelique Kerber în trei seturi cu scorul de 6-4, 3-6, 6-4. La ceremonia de decernare a trofeului, câștigătoarea le-a mulțumit atât fanilor ei din Canada, țară sub steagul căreia joacă, dar și celor din România, locul de unde provine. „Mulțumesc că sunteți cu mine, vă iubesc!”, a spus Bianca la sfârșitul discursului, în limba română.
După această victorie memorabilă, Bianca Andreescu a devenit prima jucătoare din istorie care intră în turneu cu un wildcard și apoi câștigă competiția. Succesul ei o ajută și pe Simona Halep, care, începând de luni, își păstrează pozița a treia în ierarhia mondială WTA.