FRF a vrut să aducă antrenori străini pe salarii cât ajutorul de șomaj afară!

Comentează

Conducerea FRF instalată după 5 martie, dar încă nevalidată, a decis să primenească din temelii loturile de juniori. Zis și făcut! Comisia Tehnică a FRF, condusă de Anghel Iordănescu, i-a pus pe liber pe Ştefan Iovan şi pe Liţă Dumitru și a adus în schimb no-name-uri.Atrași de promisiunile din campanie ale actualul șef de la FRF, Răzvan Burleanu, salarii provocatoare și o structură formată doar din antrenori străini, destui tehnicieni de-afară au dat buzna. Unul dintre ei a avut parte de o experiență traumatizantă.Un antrenor străin care dorește să-și păstreze, deocamdată, ascunsă identitatea, a rămas mască atunci când a auzit cât de ”tentantă” este oferta federțaiei. „Ne pare rău, dar vă putem oferi doar un salariu de 1.300 de euro”, i-a transmis unul dintre oamenii lui Burleanu. ”Atât iau la șomaj în țara mea!”, a comentat apoi, doar pentru el, respectivul. Tehnicianul viza un salariu de 5.000 de euro.

131de antrenori și-a depus CV-ul, pe mail, pentru posturile scoase la concurs de FRF.

Cu astfel de „argumente” la negocieri, de promisiunea din campanie a lui Burleanu, antrenori străini la toate loturile, s-a ales praful. Realitatea este aceaa că toți cei nou-veniți la loturi sunt români! Singurii dispuși să efectueze „muncă patriotică”.Deosebit de darnic este însă moldoveanu din fruntea FRF cu consilierul său, buzoianul Gabi Bodescu, căruia îi varsă lunar în cont aproape 5.000 de euro, dar și cu alți „particulari” de care s-a înconjurat. 

Doru Isac ar fi lucrat cu Arsene Wenger

Noii antrenori ai selecţionatelor de juniori sunt: Doru Isac (U18), Andrei Spier (U17), Adrian Boingiu (U15), Gabriel Manolache (U14). Propunerile Comisiei Tehnice urmează să fie supuse spre validare Comitetului Executiv al FRF de astăzi. Aici puteţi citi CV-urile celor patru antrenori. Florin Răducioiu a rămas selecționer la naționala U16, care intră în septembrie în focurile calificării la CE 2015. Și el va fi dat afară, dar la finalul anului, dar abia după ce i se termină contractul cu sponsorul care îi asigură salariul, City Insurance, al doilea cel mai important de la FRF, după Victor Pițurcă (35.000 de euro pe lună).La lotul naţional sub 15 ani a fost ales Gabriel Manolache, 46 de ani, care a urmat specializări în Study Group Scheme UEFA, perioada 2010-2014, în Polonia, Germania, Austria şi Italia (Coverciano).Echipa naţională sub 16 ani va fi condusă de Adrian Boingiu, 57 de ani, care a fost selecţioner al echipelor naţionale de juniori şi a pregătit fotbalişti precum Mirel Rădoi, Ciprian Marica, Cosmin Contra, Ştefan Radu etc.Selecţionata sub 18 ani urmează să fie antrenată de Andrei Spier, 51 de ani, care a obţinut licenţa de antrenor A şi licenţa UEFA Pro în Germania. În România, a jucat la Rapid, Farul, Progresul şi Autobuzul Bucureşti.Selecţioner la reprezentativa sub 19 ani urmează să fie Doru Isac, 52 de ani, care din 2013 lucrează la nivel de juniori în cadrul clubului francez OGC Nice. A lucrat ca secund şi colaboratoror cu Arsene Wenger, Bora Milutinovici, Carlos Queiroz şi Co Adriaanse.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Debitul Dunării la intrarea în România, în zona Baziaș, va rămâne sub media multianuală în următoarele trei luni, iar regimul hidrologic al râurilor interioare va fi sub normal
20:25
Dunărea și râurile României, sub mediile normale în această toamnă. Debitele ar putea coborî sub 30% în unele zone
În curtea unei hale industriale, un pompier echipant cu aparat de respirat stă în genunchi pe o platformă betonată și direcționează un jet de apă spre un incendiu violent, sutești, valcea, 3 octombrie 2026
20:09
Incendiu la o hală plină de vopseluri și diluanți din Sutești, județul Vâlcea. Autoritățile au trimis mesaj RO-Alert din cauza fumului dens
MONDEN
Anamaria Ferentz
18:21
Anamaria Ferentz, mărturisiri dureroase la două luni după eutanasierea câinelui: „Învăț să trăiesc cu golul imens pe care l-a lăsat”
Romanita Iovan
17:07
Romanița Iovan a împlinit 62 de ani. Decizia luată de ziua ei și a fiului său: „Fără scuze, cu răbdare și disciplină”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
23:27
Șeful penitenciarelor din Tennessee pleacă din funcție după execuția eșuată a Christei Pike
23:26
În 1916, SUA a adus din Asia o insectă pentru a salva culturile. Un secol mai târziu, a devenit o specie invazivă
23:11
Hotelul suedez din mijlocul naturii care are propria podgorie, un restaurant cu stea Michelin și o saună subacvatică
23:16
Patronul Dristor Kebap, acuzat că aducea funcționari din România în cluburi din Turcia, care ar fi fost mituiți pentru a nu fi cercetat
TRENDING
Reportaj
16:30
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 17 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 4 octombrie 2026. Peștii sunt sincer preocupați de resursele de orice fel, de buna lor administrare și de economii
Pyongyang, Coreea de Nord – octombrie 2019 O mașină veche albastră circulând pe o stradă din Pyongyang, cu steagul Coreei de Nord
21:27
Confesiunile unui jurnalist care a vizitat Coreea de Nord: de la karaoke cu „Barbie Girl” alături de supraveghetorii regimului, la prânzuri cu pizza
Cu venirea sezonului rece, supele, tocănițele și mâncărurile preparate în cantități mari revin în meniurile multor familii.
19:14
Regula de 2 ore care trebuie respectată atunci când pui mâncarea proaspăt gătită în frigider
pop-up cu tema „Gilmore Girls” al restaurantului Luke's Diner, pe 5 octombrie 2016, în Beverly Hills, California
19:06
„Set-Jetting”, marea tendință din turism care schimbă vacanțele de iarnă. Cum poți păși în orășelul din „Gilmore Girls” într-o vacanță
Mâinile unei persoane aranjeaza un bagaj în compartimentul pentru bagaje din avion.
17:57
Turiștii din UE și Marea Britanie vor putea călători cu două bagaje de mână gratuite. Regulile pentru zborurile europene se schimbă din 2027
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
17:10
Stegarul Dac, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
Legea femicidului, intrată în vigoare în aprilie 2026, rămâne neaplicabilă în totalitate din cauza lipsei metodologiei necesare.
16:29
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
Imaginea îl prezintă pe Dănuț Buhăescu, îmbrăcat într-o bluză neagră, stând la biroul său încadrat de drapelul României și cel al Uniunii Europene.
15:11
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
Anvelope de iarnă
14:32
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale