stadion-olimpic-londra.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Pompierii din Londra au primit astăzi un apel telefonic de la un paznic al stadionului Olimpic din Londra. Acesta le-a spus pompierilor ca o dubă a luat foc în interiorul stadionului, iar la faţa locului s-a descoperit că focul se extinsese la încă o maşină.

Incendiul a fost stins în 30 de minute. Purtătorul de cuvânt al brigăzii de pompieri din Londra a declarat că nu au fost victime şi nici nu au existat alte pagube materiale în afară de cele două maşini.

Mesajele au curs pe Twitter, cei mai mulţi spuneau că se vede fum negru din interiorul stadionului. Cei mai îngrijoraţi au fost fanii celor de la West Ham. ”Ciocănarii” vor ca din sezonul 2016-2017 să se mute pe stadionul Olimpic.

Preşedintele clubului, David Gold, i-a liniştit pe suporterii echipei printr-un mesaj pe Twitter că incendiul a fost stins şi nu au fost pagube la stadion.

Urmărește-ne pe Google News