Liga 1 de fotbal se mai pricopsește cu o echipă care intră în insolvență. E vorba despre Gaz Metan Mediaș, care tocmai a produs surpriza etapei a 12-a, învingând Steaua, scor 1-0, pe Arena Națională. Surse apropiate grupării ardeleane au dezvăluit pentru Libertatea că Gaz Metan Mediaș va intra în insolvență din cauza unei datorii de 3,7 milioane de lei la Fiscul din Sibiu, datorii acumulate în perioada 2004-2008. Au început deja procedurile de recuperare a prejudiciului.
Gaz Metan Mediaș se află pe locul 6, ultimul care asigură prezența în play-off.În Liga 1 mai sunt trei echipe în insolvență: Pandurii Tg. Jiu, CFR Cluj și ASA Tg. Mureș.În ultimii ani, insolvența urmată de faliment a dus la disparția unor cluburi de tradiție precum Rapid, Petrolul Ploiești, U Cluj, fosta campioană Oțelul, Ceahlăul sau Farul Constanța.